Muzee în pericol
Atunci cînd dorești să vorbești, mai tehnic, despre muzee și despre măsurile de prevenire în caz de cutremur, nu ar fi foarte multe de spus. Cel puțin din punct de vedere legislativ. Există o serie de legi privind situațiile de urgență ori proceduri de sistem privind gestionarea situațiilor de urgență determinate de producerea cutremurelor puternice, dar nu trebuie să ne așteptăm ca ele să menționeze, în cazul colecțiilor îngrijite de muzee, măsuri precum cele care ne vizează pe noi, ca persoane. Nu întîlnim recomandări ca, în caz de cutremur, să oprim gazul și curentul electric, să ne așezăm sub o masă sau în punctele de rezistență ale clădirii. Nici nu ai avea cum. Piesele dintr-o colecție muzeală sînt depozitate în spații special amenajate, acolo unde sînt păstrate în condiții specifice de microclimat care să evite deteriorarea lor. Nimic mai mult. În cazul unui cutremur devastator, dacă clădirea muzeului nu este sănătoasă din punct de vedere structural, atunci tot patrimoniul găzduit riscă să se distrugă ireversibil. Nu ai timp de reacție și nici cine știe ce măsuri de luat care să le protejeze de acest lucru. Există planurile de evacuare care ajută, în situațiile fericite cînd se mai pot salva piese de patrimoniu, cu proceduri privind recunoașterea lor, preluarea și depozitarea lor în spații special amenajate și în condiții de asigurare a securității, centralizarea acestor bunuri cu valoare de patrimoniu. Legea actuală a patrimoniului nu menționează nimic despre cutremure, iar în România, din cîte cunosc, nu există documente interne specifice managementului colecțiilor care să acopere și o asemenea temă. Noul Cod al Patrimoniului, aflat în consultare publică, are dezvoltate o serie de articole care obligă proprietarii, fie că este vorba despre stat, fie că este vorba despre persoane sau entități private, să restaureze clădirile de patrimoniu, iar aici vorbim și despre muzee. Este bine pentru că atingem și problema pregătirii clădirilor pentru a face față cutremurelor serioase. Asta înseamnă prevenirea distrugerii patrimoniului cultural și mai înseamnă investiții.
Și iată că am ajuns în punctul în care trebuie să facem o radiografie a situației clădirilor de patrimoniu care găzduiesc muzee și colecții muzeale peste tot în țară și care nu ar fi făcut sau nu ar face față unui cutremur. Prima problemă pe care o întîlnim aici este că nu am putea ști niciodată numărul lor real. Nu există nici o listă publică, oficială, care să inventarieze toate clădirile de muzeu aflate în risc seismic și care să detalieze, printr-o fișă tehnică informativă de monument, starea de degradare și nevoile de investiții pentru consolidarea clădirii respective. Pentru asta, ar trebui să faci o muncă impresionantă de documentare, sperînd ca fiecare administrație locală sau națională care are în subordine un muzeu cu probleme serioase din punct de vedere al integrității clădirii să fi demarat un proiect de investiție în restaurarea și consolidarea acesteia, pe care să-l prezinte public. Din acest punct de vedere, cel mai bine stă Ministerul Culturii. Pe pagina de web a Unității de Management a Proiectului, la rubrica dedicată fondurilor rambursabile, există un program mare de investiții, inclusiv în consolidarea și restaurarea unor clădiri cu risc seismic ridicat, unde se află muzee aflate în subordinea ministerului. Acolo găsim lista instituțiilor muzeale beneficiare, unele cu probleme de mult știute și despre care am crezut la un moment dat că nu mai există nici o șansă, precum Muzeul Național „George Enescu”, aflat în Palatul Cantacuzino. Dacă tot vorbim despre acest muzeu, acolo starea de degradare este extrem de avansată, mai ales a imobilului din spatele palatului, unde se află Casa Memorială „George Enescu”. Muzeul s-a închis vizitării din luna octombrie 2021, iar întregul proces de revizuire, restaurare și refacere a tuturor componentelor și detaliilor arhitecturale și artistice se va finaliza în 24 de luni, cu o investiție de peste șase milioane de euro (fără TVA). În zona muzeelor cu risc seismic pentru care a fost nevoie de intervenție s-a numărat și Muzeul Național al Țăranului Român – sau MȚR pentru apropiații și simpatizanții muzeului. Investiția de 6,3 milioane de euro (fără TVA) a rezolvat problema de integritate structurală a monumentului pentru a-l aduce la „starea de sănătate” inițială. În toate situațiile de acest fel există proceduri legate de modul cum transferi (dacă este cazul) piesele din colecție și din expunere, unde, în ce condiții și cum trebuie păstrate temporar. Aici trebuie să credităm muzeele că lucrurile decurg ca-n manuale.
Ajungem la subiectul Muzeul Național de Istorie a României, unde trebuie să spunem că avem cu adevărat o mare problemă. Muzeul se află într-un proces anevoios de restaurare și de consolidare, acum blocat, care a împlinit, iată, 20 de ani. S-a pornit la drum cu un contract de patru milioane de euro, s-au sistat lucrările din vina dovedită a constructorului, iar în 2016 trebuiau reluate după organizarea unui concurs internațional de arhitectură care avea scopul de a însănătoși vechea clădire și de a-i da totodată o interpretare modernă, non-invazivă, care să-i citească perfect contextul și potențialul. Deși Ministerul Culturii investea 100 de milioane de euro, împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, managerul acestui muzeu a sistat punerea în aplicare a proiectului cîștigător, din motive care momentan nu sînt susținute juridic și profesional, toate în deserviciul unui muzeu și al unui patrimoniu aflate într-o stare accelerată de degradare, cu costuri greu de imaginat. Seria muzeelor cu probleme grave continuă cu Palatul Peleș, acolo unde aflăm că Turnul cu Ceas stă să cadă, fiind deplasat cu 10 cm față de clădire. Expertiza efectuată spune că restaurarea este obligatorie pentru a preveni un dezastru iminent, iar investiția numai pentru zonele cele mai afectate structural ar costa în jur de zece milioane de euro. Situația este însă imposibilă, deoarece avem Ministerul Culturii ca administrator al muzeului și al bunurilor și Casa Regală ca proprietar. Ministerul Culturii are bani, dar nu are justificare juridică să facă investiție într-o proprietate care nu-i aparține. Casa Regală nu are bani și nici disponibilitate de a vinde totul statului, așa cum propune managerul acestui muzeu.
Mai sînt și alte muzee care nu mai au timp, iar acestea sînt Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu o investiție de trei milioane de euro din fonduri nerambursabile și lucrări oprite deja de către CJ Constanța din cauza intenției constructorului de a crește nejustificat costurile de intervenție post-contractare, Muzeul „Theodor Aman“ și Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”, ambele din București și ambele sub autoritatea Primăriei, de la care managerul muzeelor așteaptă o strategie și un plan de investiție pe baza unor evaluări care să demonstreze ceea ce se vede cu ochiul liber: degradarea pereților și prăbușirea decorațiunilor exterioare. În cazul celui de-al doilea muzeu din București, acesta este în aceeași situație cu Palatul Peleș, iar viitorul Cod al Patrimoniului ar trebui să rezolve problema în sensul în care moștenitorii imobilului să fie obligați să restaureze sau să vîndă muzeul Primăriei. Are Primăria bani? Asta nu știm, dar știm că un cutremur nu ține seama de nimic din toate acestea și, în cazul în care va fi mai determinat ca de obicei, ne va duce pe toți în irelevanță, odată cu distrugerea patrimoniului nostru cultural.
Dragoș Neamu este consultant muzeal.
Foto: Muzeul Național „George Enescu“ (wikimedia commons)