Moșii - 1901

26 noiembrie 2019   Tema săptămînii

Turtă dulce – panorame – tricoloruri – bragă – baloane – soldați – mahalagioaice – lampioane – limonadă – fracuri – decorațiuni – decorați – donițe – menajerii – provinciali – fluiere – cerșetori – ciubere – cimpoaie – copii – miniștri – pungași de buzunare – hărdaie – bone – doici – trăsuri – muzici – artifiții – fotografii la minut – comédii – tombole - Moftul român nr. 8 – oale – steaguri – flașnete – înghețată de vanilie – fleici – stambă – căni – pelin – călușei – scrînciob: cea din urmă invenție care era și la expoziția americană – pinteni – biciclete – cai – vite – jandarmi – basmale – telegrafiști – nepoate – mătuși – țațe – neni – unchi – veri – văduve – orfani – portretul țarului – „Moartea vînătorului“ – icoane – bricege – săpun – lumînări – panglici – prescuri – măcelari – grîu – cofeturi pentru colivă – bețivi – căciuli – cojoace – căpestre – boi – hîrîitori – Prima societate de bazalt și teracotă – Stella - sticle – fîn – cercuri – doage – buți – plăpumi – saltele – perne – flori – scaune – paturi – mese – beteală – oglinzi – cercei – inele – ibrice – turci – lighene – doftorii de bătături – săpun de pete – madipolon – ace englezești – mere – portocale – năut – floricele – șerbet – răcoreală – Marsilieza - lulele – luleaua neamțului – Deșteaptă-te, române! – sacîz – sifoane – ciucalată – acadele – plesnitori – tunuri – călușari – smochine – păpuși – poame – capul vorbitor – Leul de mare – „Vasilache“ – copilul cu trei picioare – încercarea puterii – distracția americană – belciuge – fonografe – războiul român pentru țesut – mingi – urcioare – bere – cruci – Dumnezei – fluiere – alune prăjite – Bragadir – fisticuri – Luther – beigălă – Opler – călăreți – orbeți – birji – schilozi – automobile – zamparagii – guvernamentali – opozanți - Visul Maichii Precistii - Minunile lui sf. Sisoe - Alexe, omul lui Dumnezeu - borangic – țîri – sardele – lămîi – brînză – urdă – cașcaval – slănină – roabe – velințe – altițe – bibiluri – fote – perdele – ștergare – marame – furci – căldări – pirostrii – lopeți – ălbii – copăi – fedeleșuri – porci – mătănii – paiațe – rogojini – parfumuri – ciorapi – iminei – ghete – cizme – papuci – mătăsării – piepteni – drîmburi – darace – cobze – pomadă – clarinete – maimuțe – orice obiect 30 de bani – certuri – chefuri – aldămașuri – tămbălăuri – „Numai 40 de bani ocaua de Drăgășani, vechi veritabil!“ – „5 bani cafea gingirlie!“ – nuci – sare – salam de Sibiu – „Hop și eu cu Țața Lina! adevărata plăcintă română și cozonaci moldovinești!“ – prafuri de pureci – covrigi – roșcove – frînghii – stafide – curele – șei – hamuri – clopote – căruțe – coșuri – bomboane – rahat – muzici – gogoși – pălării – testemele – muște – popi – cocoane – mateloți – impiegați – pensionari – suprimați – popor – seniori – dame – MM. LL. – A.A. L.L. – tîrgoveți – tîrgovețe – țărani – țărance – intelectuali – artiști – poeți – prozatori – critici – burgheji – tramcare – tramvaiuri – capele pîrlite – jupe călcate – bătături strivite – copii pierduți – părinți beți – mame prăpădite – guri căscate – praf – noroi – murdărie – infecție – lume, lume, lume – vreme frumoasă – dever slab… – Criză teribilă, monșer!

Mai multe