Moş Crăciun în exil

27 decembrie 2016   Tema săptămînii

În România comunistă, debarcarea lui Moş Crăciun are o dată precisă. E 24 decembrie 1948, cînd cuvîntul „Crăciun“ este interzis public. Semnalul a fost dat de oficiosul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, ziarul Scînteia. Pentru prima oară de cînd apărea, din 1931, Scînteia nu mai men­ţionează deloc Crăciunul într-o zi de Ajun. Şi nici pe 28 decembrie, în numărul următor. Şi nici în anii mulţi care vor urma.

Cu un an înainte, în 1947, lui Moş Crăciun i se prevestea deja soarta. Scînteia scotea „un număr special de Crăciun“, chiar pe 25 decembrie 1947. Pe lîngă articolele ideologice majoritare, valabile în orice altă perioadă a anului, pe pagina a opta (ultima) era o schiţă intitulată „Ciudatul Moş Crăciun“ şi zece caricaturi grupate sub tema „Ce i-a adus Moş Crăciun lui…“. Scurta povestire e despre o serbare la care un tînăr îşi smulge în faţa copiilor barba şi căciula de Moş Crăciun. În caricaturi apar, printre alţii, Churchill, Franco, Hirohito, Tătărescu, „un evazionist fiscal“ şi „un speculant“, cu toţii personaje nefaste din imaginarul comunist, singurele care aparent puteau avea de-a face cu Moş Crăciun. În 1946, în numărul special de Crăciun din 25 decembrie, titlurile aveau aceeaşi raportare faţă de personaj: „Între tradiţie şi lipsuri, Moş Crăciun se descurcă aşa cum poate“, „În Statele Unite şi Moş Crăciun face grevă“, „La Paris, Moş Crăciun se află numai în vitrine“. În contrast, „Aşa pregătim Crăciunurile îmbelşugate de mîine“, scrie pe o fotografie alăturată în care apar muncitori într-o oţelărie. Numere de Crăciun au fost scoase şi în 1944, şi 1945, şi în toţi aceşti ani (1944-1947) apare cîte un articol despre „Cum s’a serbat pomul de Crăciun în instituţii“.

Caracterul subversiv al lui Moş Crăciun e însă deplin demascat în 1948. Personajul nu mai cadra ideologic acum, că puterea se afla pe deplin în mîinile comuniştilor. În mod similar, din decembrie 1948, manifestările legate de Moş Crăciun nu mai aveau nici un fel de valoare publicistică. Scînteia începea să folosească doar calendarul propriu. Iar aniversările comuniste din a doua jumătate a lunii decembrie erau ziua de naştere a „generalisimului Stalin“ şi ziua proclamării republicii. La care se adăuga, în mod particular în decembrie 1948, lansarea primului plan cincinal, de la 1 ianuarie 1949, eveniment de care se ocupa şi editorialul „Să stîrpim birocraţia“ din 24 decembrie. De primă pagină erau articole de genul „Şase echipe de oţelari dela Reşiţa luptă pentru scurtarea duratei şarjelor“ sau „Un ansamblu al Armatei Sovietice a dat un spectacol pentru muncitorii dela Sovromtransport din Constanţa“. Singurele referiri la calendarul liturgic erau în programul de radio („10,30 – 11,30: Transmisie dela Patriarhie“, transmisiune care nu se va mai face începînd cu anul următor) şi în pagina a treia, culturală, care conţine un „Colind de Moş Ajun“ semnat de Dan Deşliu şi Victor Bârlădeanu. „Colindul“ pare să se ferească cu grijă de cuvîntul „Crăciun“ şi e din seria consacrată a compunerilor tovărăşeşti, care privesc cu superioritate la obiceiurile „lumii vechi“.

Ded Moroz de România

Dar soarta lui Moş Crăciun din România nu e unică. La fel a păţit şi Ded Moroz (literal, în ruseşte, „Bunicul Îngheț“), în Rusia sovietică. Personaj venit din mitologia slavă, specializat şi el în împărţirea cadourilor în funcţie de meritele de peste an, la un moment dat, Ded Moroz se încreştinează parţial prin asociere cu Sfîntul Nicolae. Dar spre sfîrşitul anilor ’30 ai secolului trecut, el este denunţat de sovieticii aflaţi la putere drept „un prieten al chiaburilor şi al preoţilor“, proscrişii acelei perioade, şi dispare pentru o bună perioadă. Din 1935 i se reevaluează situaţia, şi Ded Moroz revine treptat, în cadre pe cît posibil conforme ideologic. Nu mai are legătură cu Crăciunul sau cu Moş Nicolae, soseşte doar de Anul Nou şi, prin darurile pe care le face, înveseleşte vacanţa de iarnă laică a copiilor. După 1945, cînd imperiul sovietic se extinde şi asupra Europei de Est, Ded Moroz e pregătit să îi ia locul lui Moş Crăciun. Ceea ce face şi în România, unde ajunge cunoscut sub numele de Moş Gerilă. În mod similar, prefaţînd într-un fel corectitudinea politică de peste cîteva decenii, bradul şi sărbătorile de Crăciun devin pomul, respectiv sărbătorile de iarnă, iar decembrie devine „luna cadourilor“.

Cu toată promovarea de partid şi de stat – şi lui i se trimiteau scrisori şi i se spuneau poezii, în tonul epocii, desigur –, Moş Gerilă rămîne în esenţă un tolerat, şi nu a atins statura lui Moş Crăciun de dinainte sau de după comunism. Dar la diminuarea dimensiunii religioase a perioadei Crăciunului, dorită de autorităţile comuniste și prin exilarea lui Moş Crăciun, a concurat în mod neaşteptat un alt factor: dezvoltarea industriei divertismentului. Televiziunea din România, apărută în timpul comunismului, a început să facă de Anul Nou programe „de petrecere și voie bună“ la care muncea încă din toamnă. Revelionul – la origine o cină prelungită, dar opţională din noaptea dintre ani – avea acum un complement de distracţie redutabil, programul TV. Revelioanele din România comunistă au ajuns o marcă socială, erau petrecute la o masă bogată, cu salată de boeuf, răcitură și fripturi, în faţa televizorului, împreună cu familia şi cunoscuţii. Mai ales în zona urbană, mulţi îşi amintesc de ele ca fiind momentul culminant al sărbătorilor de iarnă. „Ai stat pînă la periniță?“, erai întrebat de cunoscuți cu prima ocazie, cu referire la ultima parte a programului special de Anul Nou. Iar televiziunea relua zile întregi apoi gustatele selecțiuni din același program, sub titlul „Dacă doriți să revedeți…“. Zona rurală nu era departe de acest model, cu toate că aici tradiția colindatului, ca și în cartierele de blocuri din orașe, s-a conservat mai bine. Și chiar dacă nu ajunseseră pe versuri de Dan Deşliu şi V. Bârlădeanu, colindele populare aveau mai puține trimiteri către semnificația Crăciunului și mai multe urări neutre religios, de sănătate și belșug. Un exemplu în acest sens este amploarea luată de „Plugușor“ și „Sorcovă“, specifice Anului Nou, în fața colindelor de inspirație creștină. Ceea ce arată încă o dată dimensiunea succesului de marketing al operaţiunii de dislocare a sărbătorilor de Crăciun de către cele de Anul Nou, după modelul sovietic. 

Colind de Moş Ajun

de Dan Deşliu şi Victor Bârlădeanu 

Colindăm de moş Ajun
Pe la case de oameni buni
La case de muncitori
Astăzi sîntem vestitori. 

Vestitorii vieţii noui
Spaima haitei de ciocoi,
De’mbuibaţi şi de’mpăraţi!
Ia cîntaţi, feciori, cîntaţi! 

Am strivit atîţia şerpi
Care unelteau ani sterpi
Şi-a crescut în noi ăst an
Suflet nou, republican. 

Din uzină şi ogor
Creşte-al rodniciei spor
Zilele de mîine cresc
Pentru cei care muncesc. 

Al întrecerii colind
L-am văzut cu toţi pornind
Din al inimilor jar
Din hotar pînă’n hotar. 

Dar mai sînt duşmani destui
Hrăpăreţi şi nesătui,
Care să lovească vor
În poporul muncitor.

I’om înfrînge sub călcîi
Şi le-om pune căpătîi,
Că ne-am săturat de ei,
De tîlhari şi de mişei. 

Că de mult visăm crescînd
Zorii păcii pe pămînt:
Pentru zorii luminaţi
Ia sculaţi, frăţani, sculaţi! 

Steaua care s’a ivit
Roşie la Răsărit
Cale nouă ne-a deschis
Către mult doritul vis. 

Sursa: Scînteia, Organ Central al Partidului Muncitoresc Român, 24 decembrie 1948, reprodus în Biblioteca Digitală a Bucureștilor, Colecția „Publicații Periodice“. 

Sursa foto: Scînteia, Organ Central al Partidului Comunist Român, 25 decembrie 1946 şi 25 decembrie 1947, reproduse în Biblioteca Digitală a Bucureștilor, Colecția „Publicații Periodice“. 

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Mai multe