Moldovenii la Moscova - de la suveniruri la geopolitică
Decembrie 2011 m-a prins la Varşovia. Făceam un stagiu de studii europene la universitatea „Kardinal Stefan Wyszynski“. Majoritatea profesorilor de acolo munceau în instituţiile Uniunii Europene şi făceau naveta o dată la două săptămîni. Vinerea, cursurile începeau la 4 după-amiaza şi se terminau noaptea, la 10. Era ultima vineri din acel semestru, iar eu, în dimineaţa următoare, aveam bilet cu destinaţia Moscova, pentru vacanţa de iarnă. Am discutat cu grupul de studenţi despre direcţia Rusiei şi cum poate UE să acţioneze diplomatic, astfel încît Rusia să fie, mai degrabă, o forţă de stabilitate, decît una generatoare de turbulenţe în regiune. După o dezbatere de trei ore, au reieşit două concluzii: 1) UE nu are capacitatea de a înţelege Rusia şi interesele sale naţionale, motiv pentru care Rusia nu va urma modelul de tehnocraţie şi prosperitate al Vestului; cealaltă tabără a concluzionat că 2) problema nu este modul de guvernare a UE, ci Putin, un preşedinte tăios, care nu se gîndeşte mai întîi la bunăstarea poporului, ci la pretenţiile sale geopolitice neîntemeiate.
A doua zi, dimineaţa devreme, aşteptam autocarul Varşovia – Moscova în autogara Zachodny. Discuţia de la facultate mă făcuse şi mai nerăbdătoare să vizitez capitala Rusiei. Teoretic, autocarul trebuia să ajungă la Moscova în 23 de ore, traversînd Lituania, Letonia, Estonia. Pînă la vama dintre Estonia şi Rusia, drumul a fost foarte plăcut. Ţările baltice sînt de admirat, atît la nivel de politică externă, cît şi pentru modul cum îşi organizează treburile interne. În acelaşi timp, mă gîndeam la destinul Moldovei, ţara mea natală. De fapt, în 1991, Moldova se afla într-o situaţie comparabilă cu cea a ţărilor baltice. Astăzi, lucrurile stau complet diferit. Poţi vedea cu ochiul liber diferenţa. Oamenii din Moldova sînt foarte agitaţi, supăraţi, cu grija zilei de mîine. Cred că mai mult de jumătate din populaţia Moldovei ar emigra dacă ar avea posibilitatea. Oamenii din Vilnius sau Tallin par foarte liniştiţi şi ai zice că nu au nici o grijă pentru ziua de mîine.
După 32 de ore, am ajuns în Moscova. Întîrzierea a fost cauzată de zăpada de un metru care bloca drumul, de îndată ce am trecut frontiera cu Rusia, şi de traficul îngrozitor de la intrarea în Moscova. Părea că am intrat într-o altă lume. Foarte multe maşini care stau în trafic cu orele, şoferi nervoşi şi iritaţi, gălăgie şi iar... lipsă de politeţe.
A doua zi, m-am trezit cu dorinţa firească de a explora Moscova. Era o zi ceţoasă de iarnă, cu aceeaşi atmosferă apăsătoare. Primele obiective turistice care îmi stîrnesc curiozitatea sînt, bineînţeles, Kremlinul şi Piaţa Roşie. Lucrul care mi s-a părut foarte interesant e faptul că majoritatea vînzătorilor de suveniruri cu matryoshka şi calendare cu Moscova strălucitoare erau moldoveni. Nici nu a fost nevoie să mă chinui să vorbesc ruseşte ca să fac cumpărături în renumita Piaţă Roşie. A fost plăcut, dar şi ciudat, în acelaşi timp, să pot vorbi româneşte în centrul Moscovei. Din cauza situaţiei economice de la ei de-acasă, moldovenii emigrează. Fie în Rusia, fie în UE, fie în SUA. Totuşi, principala direcţie a forţei de muncă este Rusia. De ce? În primul rînd, majoritatea moldovenilor cunosc limba rusă. Din clasa V-a pînă în a IX-a, elevii studiază două ore pe săptămînă limba şi literatura rusă. Apoi, programele de Televiziune şi Radio ruseşti domină spaţiul informaţional din Moldova. Trăind în Moldova, e aproape imposibil să nu ai cunoştinţe elementare de limba rusă. Un alt motiv pentru care moldovenii preferă să muncească în Rusia e acela că nu au nevoie de viză, permis de muncă şi alte documente care necesită bani şi aşteptări la cozile de pe la ghişee. Teoretic, orice emigrant în Rusia are nevoie de o aşa-zisă „patentă“, însă Serviciul Federal de Migraţie îşi aminteşte de acestea doar cînd Chişinăul îi supără cu aspiraţiile europene şi cînd Putin simte nevoia să-şi ia puţin revanşa. Să vezi atunci expulzări şi interdicţii pentru moldovenii plecaţi la muncă în Rusia! De fiecare dată cînd aud de sancţiuni, relaţii tensionate, embargouri, mă gîndesc la moldovenii din Piaţa Roşie: la cum au găsit ei o nişă economică în inima imperiului rus şi la cît sînt de vulnerabili.
De fapt, Putin/Rusia se ghidează după principul „dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră“. Ori stai în genunchi, ori îţi facem probleme. Vezi cazul Ucraina: „Dacă vreţi UE, atunci noi vom porni un război şi nu veţi fi deloc fericiţi.“
Este clar că Uniunea Europeană nu e văzută cu drag la Kremlin. Deşi relaţia dintre UE şi Rusia a fost bună, pînă de curînd. Înainte de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, UE era cel mai important partener comercial al Rusiei. Din cauza sancţiunilor reciproce, relaţia UE – Rusia este supusă unei mari încercări. Şi în mare parte depinde de Rusia cum va escalada acest joc politic. Comisia Europeană nu mai joacă doar un rol de simplu observator. A luat poziţie faţă de agresiunea Rusiei, a impus sancţiuni, chiar dacă ştie că îl va supăra pe ursul expansionist. UE a învăţat cum să traducă influenţa economică în putere politică. Contrar obiceiului, de data aceasta ţările UE au reuşit să vorbească pe o singură voce, şi Putin se vede nevoit să ţină cont de ea.
Nu putem ignora problematica energetică. Energia este un element definitoriu în relaţia UE – Rusia. Problematica energetică este esenţială pentru ambele părţi, dar din raţiuni diferite. Aşadar, vorbim de o interdependenţă: Rusia e dependentă de banii din Europa, şi Europa este dependentă de carburanţii dinspre Rusia. Apoi, gazul lichefiat din Algeria, Nigeria sau Qatar ar putea fi o alternativă de viitor pentru Europa. Mai este şi Norvegia, care poate să suplimenteze exporturile spre UE, în caz că Rusia joacă dur. În schimb, Rusia nu prea are rute de export alternative celor spre UE şi este destul de dificil să le creeze.
Putin mizează pe arma lui politică – şantajul energetic. UE a tot încercat să-i convingă pe ruşi că e nevoie de transparenţă, reciprocitate şi un nivel echitabil pentru ambele părţi, atunci cînd vine vorba de energie. Cu alte cuvinte, UE vrea să extindă versiunea sa de bună guvernare în Rusia; în schimb, Moscova vrea să deţină controlul.
Astfel, UE încearcă să caute alternative la gazul rusesc, însă se observă clar o lipsă de solidaritate înăuntrul UE, în domeniul energetic. Vedem cazul Lituaniei, care a reuşit să nu mai stea cu capul aplecat, atunci cînd Moscova o ameninţă. Recent a fost amplasat un terminal flotant de gaz lichefiat la Klaipeda, prin care Lituania va putea importa gaz. Va începe cu cel din Norvegia şi se aşteaptă viitoare importuri din SUA. Lituania a reuşit pentru că a avut un ton ferm, şi-a impus în faţa Rusiei poziţia prooccidentală, pro-UE şi nu a dat înapoi nici măcar atunci cînd Moscova a lăsat-o fără gaz, în plină iarnă. Noul terminal se numeşte simbolic „Independenţa“. În acelaşi timp, îl avem pe Viktor Orbán, care nu crede în abordarea UE privind domeniul energetic, prin care problema unui stat membru devine automat o problemă pentru toate celelalte state membre. Ungaria, stat membru UE, ignoră predicile Comisiei Europene şi îşi consolidează relaţia, în domeniul energetic, cu Rusia. Întîlnirile frecvente Orbán – Putin se materializează în proiecte concrete, precum gazoductul South Stream, construit de Rusia în Marea Neagră şi susţinut de Ungaria, dar şi de Bulgaria şi Serbia. Contrar politicii comune a UE de a găsi surse alternative la Rusia, cele două vecine ale noastre membre UE şi vecina noastră Serbia – asociată la UE – preferă un proiect care va adînci, de fapt, dependenţa de Rusia.
Un alt exemplu de colaborare Ungaria – Rusia este suspendarea livrărilor de gaze către Ucraina, chiar dacă oficialii şi-au exprimat aşteptarea de la toate statele membre UE să faciliteze fluxul invers, prin care UE poate să revîndă gazul rusesc Ucrainei. Să nu uităm, totuşi, că livrările ungare au fost suspendate la cîteva zile după întîlnirea de la Budapesta dintre Viktor Orbán şi preşedintele Gazprom, Aleksei Miller.
Aşadar, relaţia UE – Rusia este prin natura ei una asimetrică. UE face apel la transparenţă şi bună guvernare, Rusia ţine cu dinţii de putere şi control. Pînă azi nu există un forum eficient între experţii şi reprezentanţii ministerelor din cadrul UE şi Rusia, la nivel oficial înalt. Pe de altă parte, UE nu poate şi nu trebuie să ignore Rusia. Este un vecin apropiat, şi conflictul din Ucraina ne-a arătat că e prea apropiat, ca să stai liniştit la graniţă cu el. E nevoie de o strategie de amploare, care să fie în beneficiul reciproc al ambelor părţi. Într-adevăr, e greu să construieşti această strategie, avînd în vedere relaţia asimetrică dintre acestea. Dar poate cheia este identificarea interesului naţional al Rusiei şi jonglarea cu el la toate summit-urile şi întîlnirile oficiale. Dilema e, în cele din urmă, asta: care este acest interes naţional al Rusiei? Depinde de cetăţeanul rus dacă să urmărească planuri de grandoare sau să se concentreze pe subdezvoltarea internă a Rusiei.
Ludmila Gamurari este coordonator de programe la Reprezentanţa în Republica Moldova a Centrului Român de Politici Europene.
Foto: L. Muntean