Miraculosul din decembrie

De ce un număr despre Moş Crăciun, veţi spune. Şi mai ales unul care, în loc de o dilemă serioasă, pune în balanţă existenţa acestuia. La prima vedere, e doar un număr de sezon, care ne face şi pe noi parte din moşcrăciunizarea generală. La o a doua privire, întrebarea se poate traduce într-o afirmaţie: Moş Crăciun există, pentru toate vîrstele, suplinind nevoia fiecăruia de miraculos şi oferind o cale mai uşoară oamenilor de a avea acces la fenomenul religios. Euforia lunii decembrie (care, chiar şi pe vremea lui Ceauşescu, era numită "luna cadourilor") e, desigur, efectul eforturilor producătorilor de toate felurile de a-şi comercializa cît mai eficient marfa şi serviciile. Dar şi al creştinilor consumişti de a converti sacrul la o bucurie mai lumească, mai palpabilă, la îndemînă pentru aproape oricine: aceea pe care Dickens o surprinde cît se poate de exact în Poveste de Crăciun, cea a dăruirii, împărtăşirii şi a iubirii de semeni. Şi căreia Jeff Guinn, în mai recenta sa Autobiografie a lui Moş Crăciun (Editura Nemira, 2005, traducere de Marina Radu), îi dă o formă mai concretă şi mai veridică. Numărul de faţă îşi propune să răspundă la întrebarea iniţială, prezentîndu-ne diverse ipostaze ale moşului: una tradiţională, populară, cu accentul pe colinde; o alta pur şi simplu istorică, arătînd diversele etape ale formării mitului; cîteva contemporane, socio-economice, referindu-se la rolul Crăciunului şi al moşului său în diversele servicii; şi, în sfîrşit, una sinceră, şi cu adevărat miraculoasă: imaginea moşului în discursul copiilor Dilemei vechi, care, deoarece cred cu adevărat în el, au răspunsuri, argumente logice şi teorii pentru orice acţiune a acestuia. (I. P.)