Mingea invizibilă

Făcusem potecă pe mocheta camerei de hotel, de la pat la fereastră și invers. Mă învîrteam ca un babuin sîcîit de vizitatorii grădinii zoologice. În frunte, îmi bătusem un cui – nici Hristos nu l-a avut acolo. Ce să joc, cum să joc, într-un singur tie-break care mă aștepta a doua zi, la 9 dimineața fix? Un tie-break care trebuia să închidă trei ore de luptă crîncenă. Adversarul, un fost profesionist care acum juca în Germania, revenise la Timișoara special pentru acest turneu de categorie +45 ani. Omul știa tenis cu carul, dar nu avea condiția mea fizică, așa că aproape fiecare punct era disputat din greu. Mi-a pus nenumărate scurte – m-am dus la toate, chiar și la cele la care n-aveam nici o șansă. A venit peste mine la plasă, la intimidare – mi-am ținut firea și l-am pasat. Nu forțam lovituri cîștigătoare, trimiteam mai mult pe centru, îl lăsam pe el să conducă jocul. Știam că fiecare minge în plus pe care o trimit dincolo de fileu e în favoarea mea. Am ajuns la 5-2 pentru mine în setul decisiv. Și serveam pentru meci.

Atunci m-a lovit o stare foarte periculoasă, pe care o știu, dar nu m-am mobilizat destul ca s-o blochez. Aceea că, într-un fel sau altul, o să cîștig de la sine, greșește el două-trei mingi și fac ghemul, nu trebuie să mai risc nimic. În plus, pare și mai obosit decît mine…

Am jucat meschin, la așteptare. Deși am avut trei mingi de meci, pînă la urmă mi-am pierdut serviciul. Asta m-a speriat. Am pierdut clar și următoarele două ghemuri: 5-5. A ajuns să mă conducă cu 6-5. Nu știu nici acum ce-am făcut de am egalat la 6. Psihic însă, eram terci.

În vest se întunecă tîrziu, totuși eram la limita întunericului. Trecuse de 9 seara. Mingea se mai vedea, dar m-am dus la arbitru și i-am zis că eu n-o mai văd. Adversarul, Karl, a pretins, normal, că se vede foarte bine ca să jucăm tie-break-ul final – simțea că mă are în mînă. Arbitrul a aruncat o minge în sus, s-a uitat la cer și a oprit meciul – nu știu cît a contat faptul că era român și eu eram CTP.

Pe la 3 dimineața m-am potolit din agitație. M-am așezat pe marginea patului, mi-am luat capul în mîini și am început să analizez – nu meciul, asta o făcusem de zeci de ori, ci pe mine însumi. De ce te zbați? Ce te înfurie, ce te frustrează? Păi, am avut 5-2 și serviciul. Am avut trei mingi de meci și n-am reușit să închid. E nedrept. Cînd mi-au răsunat cuvintele astea în cap, e nedrept, ceva s-a mișcat în creierii mei, ca atunci cînd știu că voi scrie o povestire. De ce e nedrept, domnule CTP? Ia amintește-ți, de cîte ori în atîția ani de cînd joci tenis ai fost condus mai rău de atît, adversarul a avut nu știu cîte mingi de meci și, pînă la urmă, ai cîștigat. Că de-aia ți se spunea Recuperatorul. Asta ți s-a părut drept, just, moral? În ordinea firească a lucrurilor, așa trebuia să fie, nu?

Minute în șir mi-am perindat prin minte situații dificile în meciuri în care totuși am învins, noroace ale mele, ghinioane ale adversarului, mingi care au mușcat tușa sau au ciupit banda în favoarea mea. Și îmi repetam: toate astea ți s-au părut al dracului de drepte, și acum te dai victimă a Dumnezeilor potrivnici? Măgarule.

Așa am reușit să extirp pur și simplu sentimentul nedreptății din mine. În tenis există un echilibru metafizic, fiecare minge își va avea cîndva perechea ei contrară, acum invizibilă, dar prezentă în Univers, ca materia și antimateria, dacă, bineînțeles, trăiești și joci destul ca să faci suma statistică.

Contraria non contradictoria sed complementa sunt. Gîndul ăsta, băgat în tenis din fizică, m a liniștit adînc. Am mai fost capabil să mi spun doar încă un lucru: în tie-break, timpul e scurt. Punctele sînt puține, ai greșit o dată, ai pierdut tot, așa că nu juca decît loviturile pe care le stăpînești și în somn. Care e cea mai bună lovitură a ta? Reverul tăiat. Mîine o să te întorci ca un cal în dîrlogi, o să strîmbi jocul, ca să eviți să dai cu dreapta și să faci cît mai multe slaisuri de rever, indiferent ce joacă „neamțul“. După care am adormit fulgerător.

N-am să închei povestea cu scorul de a doua zi. Spuneți-l dumneavoastră. 

Cristian Tudor Popescu este gazetar și scriitor.