Mine şi muzee

Dilemei vechi,

Ai făcut opoziţie lui Miron Cozma, pe vremea cînd era tartorul ăl mare? 

Am făcut, na! Lucram la Mina Petrila şi am fost unul dintre iniţiatorii sindicatului Demnitatea, singura entitate sindicală care nu făcea parte din Liga Minerilor. De care demnitate s-a ales praful, pentru că, nu-i aşa, ce se vinde mai bine decît intelectualul?!… Vorbesc aici de vreo 250 de cadre TESA care au pactizat cu Luceafărul. Restul de patru din sindicat s-au tot judecat, dar Miron a cîştigat! Of, of, of, ce păcat! 

Cum arăta Valea Jiului şi ce valoare avea minerul atunci? 

Petrila, fanionul Văii Jiului, arăta bine atunci: pe un kilometru distanţă existau 42 de cîrciumi. Astăzi, pe cam aceeaşi distanţă, sînt doar 28 de magazine

Iar privitor la cursul de schimb al minerului, unul de atunci face cît 4,5 de azi. 

Cum desfăşori harta clinică a zonei? 

Cînd a văzut Guvernul că nu mai avem cu ce plăti, ne-a mai dat cîteva luni de trăit. Iar apoi, vorba lui dottore, scapă cine poate! 

Ce s-a întîmplat de la „Moarte intelectualilor!“ în Piaţa Universităţii la viaţa de astăzi din Vale? 

S-a dărîmat şi s-a furat. Cum s-ar zice, am ţinut pasul cu ţara. Din păcate, n-am fost avangarda, cum ne-a obişnuit Nea Nicu. 

Cine mai este miner? 

Pentru cîteva locuri de miner la Lupeni, zilele trecute s-a organizat un concurs de admitere. Concurenţa a fost ca la facultăţile de medicină în vremurile apuse. 

Te-ai implicat cultural în Petrila, casa ta a devenit Festival. Cum eşti privit? 

Am făcut din Petrila Periferia Culturală Europeană. Am luat cu ea vreo patru premii la gale ale societăţii civile româneşti. N-am primit nici un ban de la Primărie. Şi cu asta, totuşi, lumea de aici nu dă năvală la acţiunile de culturalizare. Probabil că mă consideră prea deştept ca să o fac pe banii mei şi prea prost ca să nu spăl, şi eu, nişte bani prin ceea ce fac. 

Cît de mult au contat pentru petrileni (autorităţi, cetăţeni) cultura şi caricatura ta celebră la Bucureşti? 

Se spune că un specialist e întotdeauna cel care vine dintr-un alt oraş. Deci, nu e cazul. Vorba filozofului de Petrila: „Bă, dacă era el atît de deştept, rămînea aici?“. Aşadar, problema nu e cine aprinde lumina în Petrila, ci cine o stinge. 

Cum ai face tu din Valea Jiului un muzeu? Ce exponate ar cuprinde? 

Cînd am început, împreună cu arhitecţii de la Asociaţia Plus/Minus, acţiunea de salvare a clădirilor încărcate de istorie ale Minei Petrila, am propus o serie de circa zece muzee care să funcţioneze într-un sit cultural. Aveam în spate experienţa construcţiei Casei Memoriale „I.D. Sîrbu“, a „Mother’s Museum“-ului şi, ulterior, împreună cu arhitecţii, a Centrului Pompadou. Amintesc din lista celor zece: un Muzeu al Mineriadelor, un Muzeu Antropologic al Minei Petrila în 100 de poveşti, un Muzeu al Poeziei Româneşti, un Muzeu After-Postmodern „Instalatorul Român“, un Muzeu al Zahărului, un Muzeu Colonia Minerală ş.a.m.d. Vorba vărului Picasso: „Daţi-mi o casă şi vă dau înapoi un muzeu!“.  Parafrazîndu-l pe Magistrul Ursachi: „Dar vouă (autorităţilor) de toată această istorie nici că vă pasă!“. 

a consemnat Eugen ISTODOR