Mica doză de transcendent
- argument -
De obicei, în perioada asta a anului, făceam... tradiţionalul număr de Crăciun. Ce-i drept, mereu cam la fel. Anul acesta am ales să... ne bucurăm altfel. Vorbind despre minuni şi miracole.
Mie, una, consider că mi s-au întîmplat cu vîrf şi îndesat. E de ajuns doar să povestesc (prea a multa oară, pentru unii...) cum am scăpat vie şi nevătămată, fără nici o zgîrietură – doar puţin zguduită – de sub un autobuz, pe cînd aveam 18 ani. Era un ger nebun, cu multă zăpadă, şi eu am pornit-o pe carosabil spre bunicii mei. În general, autobuzele nu circulau în ziua aceea. Cam singurul care a circulat a dat peste mine. Norocul meu (minunea mea...): deja alunecasem pe gheaţa de sub zăpadă, aşa că, atunci cînd a sosit autobuzul, am intrat în spaţiul său dintre roţi; acesta pusese frînă, dar a mai derapat... M-a atins doar imperceptibil cu bara din faţă, la umăr... Singurele inconveniente cu care m-am ales după au fost: o lungă fobie de maşini şi o... rîie luată dintr-unul din spitalele ceauşiste, cînd mi-am făcut toate investigaţiile să văd dacă sînt OK. Partea bună: mi-am dat seama, pentru prima dată, că se poate muri şi am pus mîna, tot pentru prima dată, pe Biblie.
Pentru că minunea şi miracolul (diferenţa dintre termeni nefiind esenţială: „MINÚNE, minuni, s.f. Fenomen ieşit din comun, surprinzător, atribuit forţei divine sau altor forţe supranaturale; MIRÁCOL, miracole, s.n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar“, conform DEX) sînt, în primul rînd, religioase: „Minunea ţine de intervenţia divină în viaţa omului. În ultimă instanţă, orice minune adevărată are drept autor pe Dumnezeu“, spune Costion Nicolescu în articolul său din dosar. „Termenul grec pentru „minune“ e thauma. Cel latin are rădăcina mira-, e miraculum. Amîndoi trimit la viziunea uimitoare. Semnifică ceva extraordinar care se dă vederii, care apare dintr-un alt nivel de realitate decît cel în care funcţionăm în mod curent“ explică Anca Manolescu în textul ei. „Indiferent că-l numim „minune“ sau „miracol“, faptul minunat este totdeauna dovada puterii suverane a lui Dumnezeu, care deschide noi orizonturi şi dă noi semnificaţii realităţii obişnuite“, sintetizează părintele Vasile Răducă, în acelaşi grupaj tematic.
O dilemă a numărului poate fi „În lumea de astăzi mai are trecere minunea de tip religios? Mai ocupă ea, ca în vremurile premoderne, un loc important, dacă nu central, în trăirea credinţei?“ (Anca Manolescu).
Cu siguranţă, sensibilitate la minuni şi miracole există. Nu doar la literatura, filmele şi jocurile pe computer cu vampiri sau vrăjitori, la predicţii şi horoscoape şi teorii apocaliptice. Ci chiar la cele strict religioase: dovadă pelerinajele la diversele moaşte şi site-urile cu… miracole.
O altă întrebare ar putea fi: cum trebuie să percepem miracolele şi minunile mici, aparent neînsemnate ale fiecăruia?. Cum să le interpretăm şi asimilăm, în aşa fel încît să le sesizăm doza de… transcendent, dar nici să n-o exagerăm în speculaţii patologice? Mai ales într-o lume în care supranaturalul şi paranormalul dau buzna peste noi în forme mai mult sau mai puţin comerciale, cu sau fără acoperire. Dar despre acestea din urmă într-un alt dosar, poate…