Mic îndreptar de furtişaguri din asfalt

În România, discuţiile despre şpagă au devenit la fel de obişnuite ca bîrfele subţiri de cartier, dintre cei mai în vîrstă care, din lipsă de activitate, îi trec pe răboj pe vecinii de la parter pînă la ultimul etaj. Nimic nu mai miră. Şpagă la doctor, şpagă la secretariatul liceului, şpagă la inspectorul de la fisc, la cel de la inspecţia în construcţii şi la alte persoane ce îmbracă haina de funcţionar public numai pentru a se împrieteni cu această entitate – şpaga –, mereu aducătoare de venituri grase şi neimpozitate, oricărui om mai descurcăreţ, cum se spune în popor.

Unii spun că şpaga bine plasată aduce un anumit echilibru în sistem cînd nu determină o încălcare a legii, ci doar o grăbire a punerii ei în aplicare. Dezechilibrele apar însă cînd şpaga iese din acest sistem şi, mai mult decît atît, produce beneficii unui grup mic de oameni în detrimentul a sute de mii, dacă nu milioane. Un exemplu simplu îl constituie drumurile şi autostrăzile. O să fie cîrcotaşi printre cititori care vor întreba, pe bună dreptate, „care autostrăzi?“. Care sînt acelea? – mă întreb şi eu. În acest domeniu, termenul de şpagă nu mai poate fi cuantificat de foarte mult timp, pentru că a depăşit măsura bunului-simţ şi devansează orice imaginaţie. Aici, şpaga merge mînă în mînă cu furatul. Mecanismul e foarte simplu şi începe chiar de la licitaţia unei lucrări.

Licitaţia domnului X

Pînă să trecem la exemple clare, trebuie făcută o demonstraţie pentru o mai bună înţelegere a fenomenului. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), prin programele pe care le derulează – naţionale sau proiecte europene – hotărăşte reabilitarea unui drum de 40 km. Asta înseamnă refacerea patului drumului, turnarea de noi straturi de asfalt etc. – dar să nu intrăm în detalii. Mulţi, foarte mulţi bani. Se face o licitaţie care are la bază un caiet de sarcini. Domnul X deţine resurse financiare, utilaje şi o puternică flotă de maşini, unde mai pui că e prieten cu cineva din politică. Şi ce face? Dă o şpagă grasă şi face în aşa fel încît caietul de sarcini, unde sînt trecute condiţiile de participare a firmelor, să corespundă exact cu ceea ce deţine firma sa. La licitaţie participă patru firme, dar cîştigă cine trebuie. Domnul X, care a cîştigat licitaţia cu un preţ de dumping. În acest moment, trebuie să-şi recupereze şpaga grasă pentru cîştigarea contractului, să acopere lucrarea, dar să facă şi profit. Unul foarte mare. Ce face domnul X? Începe şantierul. În timpul lucrărilor, se ajunge la concluzia că, de fapt, e nevoie de mai multe materiale, de mai mult timp, că materialele sînt mai scumpe decît s-a prevăzut, că e nevoie de forţă mai mare de lucru. Totul – doar pe hîrtie. Se fac acte adiţionale, iar valoarea lucrării creşte. S-a recuperat şpaga. A mai rămas de scos profitul şi de făcut o lucrare.

Domnul X începe treaba

Oamenii care au primit şpagă nu se mai interesează atît de mult de lucrare şi nu verifică dacă se respectă caietul de sarcini (care, de altfel, a fost „aranjat“), se fură de ici, de colo, nisipul nu e la granulaţia care trebuie, stratul de asfalt are 5 cm, în loc de 7 cm, pe teren lucrează şase utilaje, în loc de zece, cum ar trebui, iar restul de patru sînt deja la o altă lucrare, cîştigată prin altă licitaţie. Şi pic din pic se face mare. Totul decurge de la sine şi toată lumea e fericită. Mecanismul funcţionează doar pentru o mînă de oameni şi în detrimentul a milioane. Milioane de şoferi care îşi rup maşinile în gropile de pe drumurile reabilitate de domnul X. Că tot veni vorba de reabilitare – aveţi idee cîţi kilometri de drumuri naţionale din cele peste 16.000 aflate în subordinea CNADNR au fost reabilitaţi din 1993 pînă în 2009? Doar 3800. Aveţi idee de ce nu se folosesc materiale de calitate pentru reparaţii? Pentru că ar rezista lucrarea prea mult timp şi nu ar mai fi nevoie de şpagă de dat la licitaţii pentru noi lucrări de modernizare şi întreţinere. Aveţi idee cît are de gînd CNADNR să cheltuiască pînă în 2011 pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor naţionale? Răspuns – 1,1 miliarde de euro.

Şi la Giurgiu s-a dat...

Un alt exemplu este cazul celebru de la Vama Giurgiu unde, acum un an, nişte angajaţi ai Direcţiei de Drumuri şi Poduri Bucureşti (DRDP) au fost prinşi în timpul serviciului de procurorii DIICOT cu cîte 8000 de euro la purtător – bani pentru care nu au avut nici o explicaţie. Cîteva luni mai tîrziu, explicaţia a venit. Chiar de la colegii acestora. Se pare că banii proveneau din şpăgi pe care aceştia le primeau în timpul orelor de muncă.

Vă întrebaţi cum se poate să obţii 8000 de euro într-o tură de 8 sau 12 ore? Foarte simplu – ar explica un angajat de la Drumuri. Mulţi dintre noi am trecut măcar o dată podul de la Giurgiu spre Russe, fapt pentru care a trebuit să plătim 25 de lei în cazul unui autoturism de clasă mică. Cu siguranţă unii dintre noi nu am primit bon fiscal. Ei bine, banii aceia s-au dus în buzunarul angajaţilor şi nu au intrat în evidenţa contabilă. Înmulţiţi valoarea aceasta cu cîteva mii de şoferi care nu au primit bonul. Suma?!

Într-o anchetă Realitatea TV, un angajat de la Giurgiu a mărturisit că adevăratele şpăgi sînt date de transportatorii de TIR-uri care nu plătesc trecerea de pod, care nu au rovignete sau care nu au documente pentru marfa transportată. Nu se dau amenzi, pentru că, uneori, şpaga ajunge între 1500-2000 de euro pentru, atenţie, o singură maşină.

Grav este că în mărturisirea angajaţilor de la Giurgiu s-a strecurat şi faptul că, se pare, banii care se produc acolo hrănesc mai ales gurile flămînde ale şefilor de la Bucureşti. Lucru consemnat chiar de un şef de la Compania de Autostrăzi care s-a arătat neputincios în faţa fenomenului – „Nu ştiu ce să mai facem“. Soluţia găsită de Companie nu a fost tocmai una aşteptată. Angajaţii suspectaţi de luare de mită au venit a doua zi la serviciu ca în fiecare altă zi. Nu au fost sancţionaţi în vreun fel, ba mai mult, au revenit la vechile obiceiuri, prin care se pare că produceau mii de euro, aşa cum au declarat procurorii care se ocupă de caz. Şefii de la CNADNR au susţinut că legea muncii nu le permite să-i sancţioneze în vreun fel pe cei vizaţi. Şi au scăpat de gura lumii. Simplu, nu?

La şefu’ se adună banii negri

Colectarea acestor sume de bani este supravegheată de şefi prin „avioane“ sau, cu alte cuvinte, prin spionii acestora. Într-o anchetă Realitatea TV, angajaţi de la mai multe Regionale de Drumuri din ţară au explicat că, de multe ori, şefii sînt cei care fac presiuni asupra subalternilor pentru a nu încasa amenzi, în favoarea banilor negri care se adună la centru.

Dar pentru că trăim vremuri moderne, nici şpaga nu se mai dă direct în drum. Vine în plic, la serviciu. „Cotizaţiile sînt în funcţie de firme, de numărul de maşini, de curse chiar; dacă omul circulă destul de mult pe respectivele drumuri, vă daţi seama că suma este destul de mare. Cotizaţiile pot fi pentru tot personalul, pentru un birou sau doar pentru o singură persoană, în funcţie de dînşii. Se poate ajunge la 10, 20, 50 de milioane“ – a explicat un angajat.

Iar dacă nu se ia şpagă, se face trafic de influenţă între angajaţii din instituţiile statului. Un poliţist are firmă de transport şi nu respectă legea drumurilor cu acordul drumarului, care la rîndul său încalcă „legea poliţienească“ cu acorul „organului“. „Sînt destui angajaţi ai Poliţiei care au firme de transport şi care trec fără să fie oprite. Se cunosc din timp, se ştiu maşinile astea – a mărturisit un drumar, care a mai adăugat – tu ştii cîtă poliţie, cîţi poliţişti au maşini? Vai de capul meu. Păi, să mă duc eu să dau o amendă la unul de la Poliţia economică, păi, mi-am tăiat craca de sub picioare!“

Toate aceste şpăgi au efecte asupra calităţii asfaltului din România şi dau răspunsul la două întrebări – de ce nu avem drumuri bune în România? şi de ce este nevoie ca şoselele din ţară să fie reparate după fiecare iarnă?

Românul nu are simţul şpăgii de bun-simţ

Lista exemplelor despre cum se ia mită este lungă. Un angajat de la DRDP Bucureşti a fost filmat cu camera ascunsă şi a acceptat o şpagă de 3500 de euro în schimbul unor documente de transport, care, legal, ar fi costat peste 100.000 de euro. Un alt angajat de la Vama Borş a falsificat documentele oficiale ale unui transportator străin, după care şi-a băgat în buzunar 900 de euro. Se pare că, la Vama Giurgiu, un băiat inteligent, priceput la calculatoare, a făcut un sistem prin care poate păcăli cîntarul pentru maşinile de mare tonaj. Mai exact, la intrarea în ţară, fiecare maşină de mare tonaj trebuie cîntărită şi, conform legii, nu are voie să depăşească 42 de tone masă totală. În cazul depăşirii, amenzile sînt de ordinul zecilor de mii de lei. Acest sistem inovator păcăleşte voit cîntarul, în aşa fel încît depăşirile de tonaj ale unor firme să nu fie descoperite.

Sau mai există o situaţie – patroni de balastiere de pe rîul Argeş povestesc cum angajaţi din Regionala Constanţa iau şpagă cîte 150 de euro lunar pentru fiecare maşină a unei firme care face transport de materiale de construcţii pe Autostrada Soarelui şi nu respectă legislaţia în vigoare.

Concluzia acestui text aparţine unui fost ministru al transporturilor şi unui director dintr-un departament al CNADNR. Din raţiuni lesne de înţeles nu o să le dăm numele. Primul – „Ca să ai drumuri şi autostrăzi în ţara asta, ar trebui ca instituţiile statului să-şi facă treaba şi să nu se mai încaseze şpăgi grase la acordarea unor contracte şi în timpul derulării lor.“ Al doilea – „Dacă există 15 contracte, fură, nene, la 3 din ele dacă nu poţi fi cinstit, dar restul fă-le brici. Or, la noi, dacă nu se taie «chitanţă» (n.r. adică nu se dă şpagă) nu se încheie contractul.“

Andrei Ciurcanu este jurnalist şi realizează anchete şi reportaje sociale pentru emisiunea Reporterii Realităţii a postului Realitatea TV.