Mic exerciţiu de gospodărit urban
La ţară, toamna are culoare şi miros. De parcă s-ar pregăti de sărbătoare. Şi într-un fel, aşa şi este, fiindcă e timpul să arăţi cît de mult şi de bine ai roadele peste an. Este momentul în care toate rudele se reunesc în jurul gospodăriei, pentru roadele cîmpului. Pentru că nu s-au mai văzut din primăvară sau din toamna trecută, vorba curge domol, iar munca parcă se îmblînzeşte. Cum să fie altfel, cînd mustul este dulce şi bun, magiunul fierbe răspîndind arome dumnezeieşti în tot satul, gutuile, merele şi perele sînt frumos aranjate în coşurile pline ochi sau în beci, porumbul umple bătătura şi iarna pare hăt departe?
La oraş, însă, toamna nu este aşteptată cu atîta bucurie. Casa nu se umple de rude care să ajute la pregătirile de iarnă; în schimb, fiecare gospodină este prinsă de frenezia reorganizării întregului apartament. Moment în care copiii devin brusc interesaţi mai mult de şcoală şi de plimbări cu bicicleta, soţul îşi aminteşte de vizitele pe care le-a tot amînat, iar tu rămîi faţă în faţă cu zecile de cutii de la IKEA, care nu-ţi mai par prietene în momentul în care trebuie să reorganizezi întreaga garderobă a familei.
Haine vechi, haine noi, haine de dat, haine de vară, haine de iarnă... îţi spui că nu ai cum să te încurci dacă le aranjezi pe categorii, etichetezi cutiile şi dai de veste prietenelor pe Facebook că organizezi un free shop pentru hainele care nu-ţi mai trebuie. Dar după cîteva zile (în cazul cel mai bun, fiindcă această operaţiune se poate întinde pe cîteva săptămîni), te declari învinsă în faţa celor cinci munţi de haine care se înalţă zi de zi. Şi atunci, hotărăşti să recurgi la măsuri drastice (cum ar fi să renunţi la puloverul albastru din liceu, pe care însă nu-l mai porţi de vreo zece ani, dar pe care te-ai obişnuit să-l muţi din cutie în cutie, an de an). În schimb, nu poţi renunţa la hainele copiilor, care păstrează în ele, încă, amintirea unui moment important din viaţa în trei, apoi în patru. Cele mai multe poartă şi pete ori un petic în genunchi, dar încă nu te simţi pregătită să renunţi la ele, aşa că le aranjezi frumos în cutie. Pentru ca la primăvară să le rearanjezi, testîndu-ţi memoria, uimindu-te din nou cît de mult au crescut copiii. Pe care acum încerci să-i ademeneşti la treburile gospodăreşti.
Cel mai simplu şi interesant (crezi tu) ar fi să reorganizezi micuţa grădină de pe balcon, ignorată pe timp de vară şi care arată de nerecunoscut. Aşa că pregăteşti un atelier de grădinărit. La care să participe şi puştiul de 1 an, dar şi cel de 7. Pe cel mic îl încurajezi să se joace cu pămîntul de flori în cîteva ghivece goale şi să cureţe frunzele uscate ale florilor, activităţi care îl încîntă foarte mult, preţ de cîteva minute. Dar, ca orice joacă de copil, aceasta implică şi multă dezordine, fiindcă pămîntul devine mai interesant dacă e ud, iar stropitoarea udă mai mult gresia de pe balcon decît ghiveciul. Apa de pe balcon se transformă într-o baltă pentru micul grădinar, în care sare de zor, iar pămîntul de flori se întinde peste tot – pe gresie, faianţă, haine, faţă. Puştiul de 7 ani, care a terminat de plantat floarea pe care urmează să o îngrijească, se alătură săritului. Iar tu ai două posibilităţi: fie te alături lor şi întreţii voia bună, fie îi scoţi de pe balcon, punînd capăt distracţiei. În ambele situaţii, operaţiunea de grădinărit este încheiată pe ziua de azi. Promiţi s-o reiei mîine, dar fără ajutoare.
La bucătărie, lucrurile ar trebui să fie mai simple. Îţi aminteşti cum asistai în copilărie la pregătirea murăturilor – aveai voie să le aranjezi, dar într-o anumită ordine, să nu rămînă goluri prea mari în borcan, după care te retrăgeai într-un colţ, fără a-i încurca pe cei mari. La dulceaţă, aveai voie să pregăteşti bucăţile de celofan pe care mama le lipea bine pe buza borcanelor încă aburinde. Îţi propui să-i implici mai mult pe copiii tăi în aceste activităţi. Aşa că îi laşi să-şi testeze creativitatea în faţa borcanelor cu murături, fără a interveni în vreun fel, doar la final, etichetînd borcanele cu numele micilor artişti bucătari. Mizezi, pe ascuns, pe faptul că se vor plictisi la un moment dat şi vei putea continua activitatea de una singură. Între timp, cauţi un loc potrivit pentru depozitarea primei tale producţii de toamnă. Oricît de mult ai încerca, însă, nu ai cum să găseşti un colţ neutilizat în toată bucătăria. Aşa că recurgi la o soluţie provizorie, îţi spui. Între rafturile de pe balcon care adăpostesc colecţia de Dilema veche şi reviste franţuzeşti, ai acum un raft de borcane cu dulceaţă, compot, zacuscă şi murături. Făcute de tine.
Şi mai ai satisfacţia că mica ta gospodărie este pregătită de toamnă. Şi că ai reuşit, ocolind cuvîntul „muncă“, să-i implici pe toţi membrii familiei. La fel ca în copilărie, la ţară. Doar că acum, toamna nu are culoare, ci doar miros. Iar constatarea puştiului de 7 ani te pune pe gînduri: „Mama, toamna asta miroase a murături de la un capăt la altul al oraşului!“
Valentina Bâcu este specialistă în comunicare şi imagine, pune la cale proiecte culturale şi educaţionale în cadrul Asociaţiei „Cîte-n lună şi-n mansardă“, al cărei membru fondator şi preşedinte este.