MHS de la A la Z

8 mai 2018   Tema săptămînii

Alfabet. Primul volum din tetralogia Ingeniosul bine temperat – opera de căpătîi a lui MHS – se numește Dicționar onomastic (1969) și, ca orice dicționar, este dispus în ordine alfabetică. Ca orice dicționar? Nu chiar. Al doilea volum al tetralogiei, Bibliografie generală, o alăturare eterogenă, absurdă, comică, fantastică etc. de cărți inventate (unele indexate doar prin titluri, altele descrise pe larg), nu mai respectă nici un alfabet cunoscut. (După unele numărători, seria numără cinci volume; însă Jumătate plus unu, publicat în 1976, este de fapt o completare la Dicționar onomastic – cele două au fost publicate împreună, într-un singur volum, după 1989).

Borges. Literatura lui MHS a fost apropiată nu o dată de critică de cea a argentinianului Jorge Luis Borges. Desigur, nu se pune problema unei influențe directe – scriitorul român avea să citească primul text de Borges la cîteva decenii după ce-și descoperise formula.

Călinescu. MHS a urmat vreme de doi ani Facultatea de Filologie (1948-1950), abandonînd, ca și Alexandru George, din pricina condițiilor politice. A absolvit totuși în 1964 cu o lucrare despre poezia lui G. Călinescu – idolul grupului de prieteni care aveau să formeze Școala de la Tîrgoviște.

Dumnezeu. Porecla lui Dumitru Popescu, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (deci mare grangure), al cărui șef de cabinet MHS este între 1969 și 1971. Excedat de poziție („de rang destul de înalt, corespunzînd cel puţin directorului general de minister“, după cum o descria Dumitru Popescu în memoriile lui), MHS își dă demisia, fiind numit în schimb… director la Opera Română. Pleacă și de aici în scurtă vreme, pensionîndu-se după un periplu tactic prin spitalele psihiatrice.

Erasmo“. O povestire de MHS al cărei comentariu l-am găsit pe referat.ro. Citez – din comentariu – un fragment care pare bucățică ruptă din Bibliografia generală: „Opera «Erasmo» prezintă viața autorului, nu relatează o întîmplare trăită deoarece nu precizează locul și timpul întînplării (sic!)“.

Familie. MHS se înrudea, pe linie paternă, cu Brătienii și cu Ion Pillat (nepotul lui Ionel Brătianu).

Generație. Născut în 1928, MHS ar fi trebuit să debuteze în anii ’50. Dar cum posibilitatea ca literatura sa ludică, parodică și non-realistă să vadă lumina tiparului în anii ’50 ținea de science-fiction, scriitorul a trebuit să aștepte mai liberalii ani ’60 pentru a-și vedea primele cărți publicate. Debuturile din anii ’60 compun cea mai eterogenă generație din istoria literaturii române: autori ca Leonid Dimov, Ștefan Aug. Doinaș au apărut în același timp cu mai tinerii Nichita Stănescu, Nicolae Breban și ceilalți șaizeciști propriu-ziși. Pe scurt, istoria (război mondial + stalinism + dejism etc.) a pus toate ouăle într-un singur coș – cel al generației șaizeciste.

Historia calamitatum. Titlul ultimului volum din Ingeniosul bine temperat, numit Breviarul. Nu l-am citit, deci la ce bun să mai vorbim despre el?

Ilizibil. În ciuda aspectului friendly al Dicționarului onomastic și al Bibliografiei generale (dar nici acesta lipsit de complicații multistratificate), literatura lui MHS este pretențioasă și relativ dificilă pentru publicul general. Și criticii literare i s-a întîmplat să rămînă sans dents în încercarea de a sparge osul și a-i suge măduva. „Roman ilizibil, lipsit de orice sens“: așa a caracterizat Alex. Ștefănescu ultimul roman al lui MHS, Cum se face (2002). Din fericire pentru Ștefănescu, acesta a reușit peste cîțiva ani să găsească un roman lizibil și pe gustul său: Consumatorul de suflete de Codin Maticiuc.

Jurnal. Pagini de jurnal apar în volumele Trei oglinzi (1987), Paltonul de vară (1996), Febra (1998).

Luceafărul. În această revistă, condusă pe atunci de Ștefan Bănulescu, debutează cu textul „Cum l-am trădat pe Pascal“.

Mogador. Așa se numea una dintre gazetele pe care MHS le scria de mînă, în adolescență, împreună cu prietenii său Radu Petrescu sau Costache Olăreanu. Alte publicații similare: Colorado, Oraş de nikel, Metru cub, Spada ș.a.

Nicotină. MHS fuma pipă.

Optzeciști. Prețuită de critică de la momentul debutului, proza lui MHS avea să devină obiect de cult în rîndul generației optzeciste, care vede în autor un precursor al postmodernismului. În lucrarea Postmodernismul românesc, Mircea Cărtărescu declara fără să ezite: „Avem, în opera lui Mircea Horia Simionescu și a lui Radu Petrescu, primul monument de literatură deplin și incontestabil postmodernă din proza românească“.

Pietroșița. În această mică localitate din Dîmbovița MHS își construise o locuință alternativă la cea bucureșteană. Nu știu dacă își cultiva grădina.

Romane. „Foarte rar duc la capăt un roman“, îi mărturisea MHS lui Mircea Cărtărescu într-o convorbire de la începutul anilor ’90; „mă plictisește, pentru că lucrul pe care îl căutam l-am aflat la pagina 12. […] Singură muzica a ordonat ceva în știința de-a confecționa istorioare.“ Iată totuși primele 10 romane din literatura română în viziunea lui MHS, potrivit unui interviu acordat în 2001 revistei Observator cultural: 1) Hortensia Papadat-Bengescu, Ciclul Hallipa; 2) Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche; 3) Radu Petrescu, Jurnal (generic); 4) Mihail Sadoveanu, Creanga de aur; 5) Liviu Rebreanu, Ion; 6) Mircea Cărtărescu, Orbitor; 7) Simona Popescu, Exuvii; 8) Tudor Țopa, Încercarea scriitorului; 9) Camil Petrescu, Patul lui Procust; 10) G. Călinescu, Istoria literaturii române…

Scrisori. Între 1950 și 1969, MHS lucrează la Scînteia, ziarul nr. 1 din comunism, la sectorul corespondență. Expresivitatea involuntară a scrisorilor trimise de cititori de toată mîna îi va influența literatura. Potrivit unui foileton memorialistic publicat în 2008 în Ziarul financiar, „[la Scînteia] am învățat să fiu fată bună la toate – în afară de a mă opune. Mi-am văzut de treburile mele, evitînd cu destulă abilitate să scriu. De-a lungul a 19 ani, cîți am petrecut la ziar, nu am scris decît două editoriale – unul despre deschiderea școlilor, altul despre cum să ridicăm cu o treaptă mai sus instrucția culturală la sate. În 1950, m-au debarcat însă, trimițîndu-mă pe o linie moartă. Au văzut că nu aveam stofa pe care o voiau ei și nici propagandistul model al ziarului nu eram. Am ajuns, astfel, la secția Scrisori, «la galere», cum obișnuiam eu să spun. Această secție era însă o fantastică mină de experiență umană. Veneau sute de scrisori, plîngeri, dezvăluiri despre abuzuri – la tot pasul în acel deceniu –, despre colectivizarea aflată în plin avînt, despre dramele omenești – multe, foarte multe…“

Tîrgoviște. MHS s-a născut la Tîrgoviște, iar gruparea literară informală pe care avea să o compună împreună cu prietenii săi Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Tudor Țopa se va numi Școala de la Tîrgoviște. Cu toții scriau o proză intelectualistă, caligrafică, livrescă și autobiografică, rafinată stilistic şi sofisticată narativ, cultivînd simultan clasicismul şi experimentalismul. Unii i-au înrolat acolo, pe baza afinităților literare, și pe Petru Creția ori Alexandru George. Enervat de jurnalul postum al lui Radu Petrescu, Alexandru George și-a anunțat autoextragerea din grupare cîndva în anii 2000.

Urmuz. Cine ar putea nega apropierea lui MHS de marele și lapidarul maestru al absurdului?

Versuri. Spre sfîrșitul vieții, MHS a publicat un masiv – peste 400 de pagini – volum de versuri, Versete de unică folosinţă (2010).

Zenovie Pop Brezișeanu. Evocat cu căldură în prefața Bibliografiei generale drept „regretatul cărturar“, „distinsul meu protector“, „bunul om de inimă și simțire“; desigur, el e pe de-a-ntregul invenția lui MHS. 

Mihai Iovănel este critic literar. Cea mai recentă carte: Roman polițist, TACT, 2015.

Foto: Mircea Struţeanu

Mai multe