Mersul pe sîrmă
La o primă impresie, poate părea că lumea a cam înnebunit, că și-a pierdut uzul rațiunii, cum ar zice Caragiale. Dar nu mai mereu a părut așa? Sigur că, de fiecare dată, împrejurările, decorul și scenariul au fost altele. În anii trecuți, pandemia ne făcea pe mulți să ne simțim cam alienați. Acum, bazaconia asta a trecut, slavă Domnului, dar în schimb a început războiul care tulbură o lume întreagă. Cu atît mai mult pe noi, care sîntem așa de aproape de zona de conflict, unde se comit orori greu de conceput pentru mințile normale, obișnuite cu pacea și civilizația. În asemenea condiții, ai vrea să știi că în jur și mai ales în funcțiile importante sînt cît mai mulți oameni responsabili și echilibrați care să se poată opune nebuniei, să stăvilească iraționalul, iar orice semn că lucrurile nu stau chiar așa devine de-a dreptul alarmant.
Specialiștii atrag atenția că, din punct de vedere mental, pentru fiecare individ granița dintre normal și anormal e foarte subțire și fragilă, ba chiar neclară uneori. În același timp, e de crezut că ponderea anormalității în lume nu variază prea mult. Nu e probabil ca numărul smintiților sau al smintelilor să crească sau să scadă masiv. E adevărat însă că într-un război hibrid se încearcă folosirea smintiților și a smintelilor, prin polarizare, drept arme. De aceea contează mult ca lucrurile să poată fi cît de cît ținute sub control. Adică să existe mereu mecanisme funcționale care să prevină apariția unor psihoze în masă, a unor puseuri de „țicneală colectivă”, ca să zicem așa, la nivel local, național sau global.
Un fenomen care poate constitui o marcă a vremurilor actuale este vorbirea pe mai multe voci. Ecranele împărțite în dreptunghiuri mici, fiecare cu personajul său critic, discuțiile interminabile în contradictoriu de pe rețelele de socializare sau dezbaterile aprinse în care nimeni nu se înțelege cu nimeni, atît la summit-urile de nivel înalt, cît și la ședințele de bloc, sînt manifestări curente în zilele noastre.
Parlamentul sau televiziunile sînt dintotdeauna, prin firea lucrurilor, surse inepuizabile de balamuc (atît la propriu, cît și la figurat). E de sperat totuși ca majoritatea protagoniștilor care pot influența legile sau opinia publică să fie guvernați de o gîndire rezonabilă și să constituie tonul predominant. În condițiile actuale, cu repere tot mai vagi, păstrarea echilibrului nu e foarte ușoară. Seamănă cu mersul pe sîrmă. Iar riscul e întotdeauna alunecarea în haos și în tiranii paranoice.