Mentalitatea de <i>loser</i>

"Dacă mi-aş dori să am putere? Sigur că mi-aş dori... Puterea înseamnă în primul rînd bani. Cel puţin într-o societate ca a noastră. Aici dacă n-ai bani, eşti un nimeni... Tu cum crezi că mă simt cînd mă duc cu prietena mea la cele mai ieftine cîrciumi şi nu ne permitem decît cîte o bere? Cum crezi că mă simt faţă de ea, dar şi faţă de mine? Din cauza faptului că n-am bani, am tot timpul o atitudine din asta... umilă! Am ajuns să merg pe stradă cu privirea în pămînt... Iar cînd mă uit la oameni mă gîndesc doar la cîte milioane au în portofel. Cine sînt eu? Sînt un sclav..." La prima vedere, Daniel pare un ins tonic. E tot timpul în vervă, vorbeşte mult, cîteodată chiar devine obositor. Şi atunci nu-l mai asculţi. Pentru că e previzibil. Are subiecte preferate cum ar fi job-ul său. Lucrător comercial într-un hipermarket. "E echivalentul unui muncitor necalificat" - îmi explică el pe un ton autoironic. "Adică, la noi, la... şi te rog să nu dai numele firmei că, teoretic, n-am voie să zic nimic!... să fii lucrător comercial e treapta cea mai de jos. După un timp, dacă eşti băiat serios încep să te upgradeze. Dacă ai şi studii superioare, de preferat ASE-ul, în cîţiva ani poţi ajunge chiar şi manager. Asta e politica lor! Aşa că într-un fel îţi dau o şansă, însă pînă să ajungi pe un post din ăsta, munceşti ani de zile cu cîrca! Trebuie să-ţi dovedeşti ambiţia... mie a început să-mi cam lipsească această calitate! Am momente în care nu-mi mai doresc nimic. Pe bune." Daniel lucrează numai de patru luni şi deja e epuizat. Se trezeşte în fiecare dimineaţă la cinci. Face aproape o oră şi jumătate cu autobuzul pînă la marginea oraşului. Se schimbă şi intră în raion. Cară marfa, o aşază pe rafturi. Muncă fizică, tot timpul în picioare. Are o scurtă pauză de prînz pe care şi-o petrece în "camera de odihnă". Aici se fumează, se bea cafea, se bîrfesc "superiorii", în mod special "investitorii străini". Unii mai aţipesc cîte zece minute. "Salariul?! Mi-e şi jenă să ţi-l spun. Un pic mai mare decît minimum pe economie. În prima lună am cumpărat numai mîncare şi băutură, tot de la ei din magazin." Daniel nu-şi urăşte şefii, doar îi dispreţuieşte. Mai ales pe străini. Pentru că au putere? "Nu neapărat. Pentru că sînt foarte relaxaţi în comparaţie cu mine. Nu au disperarea aia, mă înţelegi? Îşi conduc maşinile lor de baştani. La prînz mănîncă la un restaurant din apropiere. Şi în rest nu fac nimic. Doar dau ordine. Cîteodată mai ţipă. Însă nici nu au reacţii normale. Nişte roboţei! Am senzaţia că se uită prin mine... că nici nu mă văd, de fapt. Că nu exist! Dacă mi-aş dori să fiu manager? Păi, ţi-am mai zis că mi-aş dori doar pentru bani... însă eu n-aş deveni un alt om! Dacă i-ai vedea cum îşi marchează teritoriile prin raioane! Cum iau în serios toată treaba asta cu atitudinea profesională. A fi şef e o profesie, pînă la urmă... Eu nu m-am născut pentru ea! Cred că, chiar dacă aş fi manager, m-aş lăsa în continuare călcat în picioare ca şi acum." Puterea presupune şi autoritate? Daniel crede că da. Mai ales în uriaşul hipermarket care este o lume în sine. "Ca în orice magazin de genul ăsta se mai şi fură... Parfumuri scumpe şi telefoane mobile. La mine în raion, la grădinărit, n-au ce să fure. Majoritatea sînt văzuţi pe camerele de luat-vederi şi dup-aia sînt prinşi de agenţii de pază. Nimeni nu cheamă poliţia. Am văzut cînd l-au prins pe unul şi era de faţă un boss care nu ştia bine româneşte, dar simţea nevoia să se implice... să-şi exercite autoritatea, cum spui tu! Le explica agenţilor de pază ce să facă: "Dacă nu cuminte, clătite!". Şi a stat acolo pînă l-au caftit pe ăla bine. N-aş fi zis, pentru că managerul respectiv pare un tip foarte fin. Totuşi se vedea pe faţa lui că avea o satisfacţie fantastică... ". Poate că în fiecare dintre noi există latura asta animalică, mai ales dacă eşti conducător de haită, i-am sugerat eu. Daniel însă m-a contrazis. Părerea lui este că acest gen de oameni îşi cultivă un anumit tip de comportament care să corespundă funcţiei şi statutului lor. "Vezi, asta înseamnă să ai putere! Îţi permiţi aproape orice... şi tu mereu eşti undeva deasupra, nu te afectează nimic!". Totuşi, în ultima vreme se încurajează relaţiile amicale, de la egal la egal, între cei cu putere şi cei fără putere, adică între şefi şi ceilalţi. "Este doar de faţadă... căci diferenţele există. Pînă la urmă, e vorba de atitudine. Mai ales nouă, românilor, ne place să fim conduşi cu forţa, nu cu vorba bună... Ne-am complăcut atît timp sub dictatură. Ne place scandalul. Căutăm conflicte. Nu degeaba se zice că fiecare popor îşi are conducătorii pe care îi merită." Ce ar face dacă ar fi preşedintele României? "N-aş putea să fiu preşedintele ţării pentru că nu m-ar alege nimeni... Se simte atunci cînd ai o mentalitate de loser cum am eu... Nu vezi că toţi ăştia care sînt la putere au fost ceva şi înainte? Ei n-au muncit zece ore într-un hipermarket pe un salariu de mizerie... N-au avut experienţa asta! Şi se simte... au încredere în ei! N-au fost niciodată în postura unui pierzător... şi de-aia tot timpul cad în picioare!" Îi place societatea americană. Pe undeva, şi-ar dori să emigreze. "Am vîrsta potrivită. 28. Dacă nu pleci pînă la 35, nu mai pleci! Am făcut doi ani de Drept. Aş putea să-mi continui studiile... Ce-mi place acolo? Păi, ce văd prin filme şi sînt convins că aşa e! E o societate care îţi garantează o libertate deplină, în limitele legii, desigur. Acolo nu mi-ar fi ruşine să fiu lucrător comercial. Nu mi-ar fi ruşine cu nici o muncă. Pentru că n-aş trăi de azi pe mîine. Pentru că mi-ar ajunge banii şi mi-aş permite chiar şi o vacanţă în Bahamas o dată pe an... dar asta e o altă discuţie!"