Mefiență

4 septembrie 2019   Tema săptămînii

Să fii naiv sau ancorat în cea mai cruntă neîncredere? Să crezi că tot ce zboară se mănîncă sau să te lași ros de îndoială, negînd pînă la absurd că cei din jurul tău poate îți vor și binele? Pe axa mefienței, unde este cel mai bine să ne situăm?

Bineînțeles, ca întotdeauna, răspunsul e „undeva la mijloc“. Adică nici prea-prea, nici foarte-foarte, cum am spune mai pe românește. Căci o încredere oarbă poate avea exact aceleași rezultate ca o suspiciune maladivă: refugiul în ignoranță, refuzul de a cîntări în mod obiectiv realitatea.

Însă, în realitatea noastră românească, plină încă de fantomele unui trecut comunist, ne este foarte greu să ajungem la acel echilibru.

Înainte de Revoluție, neîncrederea era unul dintre instrumentele de supraviețuire pe care era musai să îl ai mereu cu tine. Țineam garda sus cînd vorbeam, în special cu oameni străini, dar mefiența se manifesta și față de vecini sau printre prieteni. Bineînțeles, lipsa încrederii era, în acel context, mai degrabă salutară, însă pervertea major conceptul de normalitate, punînd de fiecare dată sub semnul întrebării sentimentul de siguranță.

Deși după Revoluție frica de a ne spune părerile a dispărut – azi nu mai intră nimeni la pușcărie pentru opiniile sale –, cancerul mefienței instalat în societatea noastră în comunism a produs metastaze. Pe o neîncredere deja instalată este foarte ușor să manipulezi. Pe principiul „Eu nu sînt prostul tău“ construiești foarte bine teorii ale conspirației, manevrînd o mare parte a opiniei publice, care, paradoxal, dintr o suspiciune maladivă, cade înspre acea naivitate a omului predispus să creadă, mai ales, pe cel care îi hrănește și îi confirmă neîncrederea.

Naivitatea născută astfel din mefiență a dus, în timp, la propagarea unei elite politice care se bazează, în primul rînd, pe vorbe, nu pe fapte. Or, haosul pe care îl vedem azi, la nivel de societate, neîncrederea crescîndă atît în clasa politică, cît și în instituțiile statului nu sînt deloc o consecință a unor Moire potrivnice, ci mai degrabă a acelei frici maladive cînd vine vorba de o schimbare autentică. Pe care ne-am dorit-o, dar în care nu am avut încredere.

Ilustrație de Ion BARBU

Mai multe