Medicii, pro sau contra eutanasiei?
Revista Română de Bioetică a prezentat, de curînd, rezultatele unei cercetări efectuate în rîndul medicilor şi studenţilor, pentru a evidenţia părerea acestora despre eutanasie. Majoritatea medicilor care au fost de acord să răspundă la chestionarul care a stat la baza acestei cercetări şi jumătate dintre studenţii intervievaţi au declarat că sînt de acord cu eutanasia şi cu legalizarea ei. Cu toate acestea, nu toţi ar practica-o, pentru că nu vor să încalce jurămîntul medical, dar, în egală măsură, ar dori să fie liberi să respecte dorinţa unui bolnav de a nu fi resuscitat. Unul dintre motivele pentru care ar suprima, totuşi, viaţa unui pacient este suferinţa acestuia din cauza unei boli incurabile sau a durerilor insuportabile "Pentru medici " explică George Cristian Curca, conferenţiar universitar, catedra de Medicină Legală, Universitatea de Medicină şi Farmacie