Măturatul sub covor

- argument -

La începutul anului s-a luat decizia, la îndemnul FMI, de a se reduce numărul spitalelor din România. Ni s-a spus: aveţi un număr prea mare de paturi – media europeană fiind chiar uşor depăşită – iar reţeaua de unităţi spitaliceşti iroseşte inutil resurse. La prima vedere, afirmaţiile par paradoxale. Cum adică „avem prea multe paturi“? Cum adică „avem prea multe spitale“?

De mai bine de 20 de ani, în spitalele din România pacienţii încă împart paturile, stînd cîte doi sau chiar cîte trei într-unul singur, din lipsa locurilor, distribuţia teritorială a unităţilor spitaliceşti este precară – iar în acest context ni se spune că trebuie să mai tăiem şi din toate aceste neajunsuri.

Într-adevăr, dacă e să ne uităm pe o parte a statisticilor, Europa are dreptate. Avem, ce e drept, mai multe internări decît au spitalele UE. Avem unităţi spitaliceşti neperformante. Pe de alta, există şi statistici care spun că accesul românilor la sistemul ambulatoriu de tratament este deficitar şi mult sub media europeană – ceea ce explică şi, mai mult, legitimează numărul ridicat de paturi din spitale.

Este însă de preferat să nu se vorbească despre necesităţi, despre statistici care acuză rata mortalităţii şi neperformanţa sistemului, iar „îndemnul FMI“ să fie folosit ca un fel de ţap ispăşitor al incompetenţei administrative la nivel guvernamental, o incompetenţă care durează de zeci de ani şi care este ascunsă, măturată sub marele covor al reformei. La fel ca în educaţie, atenţia de la problemele adevărate, de la posibila lor rezolvare este deturnată în mod ostentativ către anumiţi „vinovaţi“. Dacă învăţămîntul este „pe butuci“ – ultima expresie la modă folosită de autorităţi, în special din cauza profesorilor (apoi a elevilor), sănătatea şchioapătă din cauza medicilor –, profesorii şi doctorii sînt culpabilizaţi pentru toate neajunsurile societăţii. 

Dosarul de faţă îşi propune, printre altele, să aducă în discuţie tocmai aceste neajunsuri şi veşnica reformă; semnatarii, în marea lor parte medici, vorbesc despre hibele sistemului în care funcţionează. Diana Deleanu, Preşedinta Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică din Cluj-Napoca, încearcă să facă o radiografie a reformei şi a impactului pe care aceasta o are asupra ei; Nicolae Rednic, medic internist, descrie faţa nevăzută a ceea ce înseamnă o zi din viaţa unui doctor în spitalele româneşti; preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, declară într-un interviu, printre altele, că „poveştile cu managementul defectuos sau cu risipa banilor nu sînt susţinute de date verificabile“. Jurnaliştii Liliana Nicolae şi Ramona Gabăr prind în reportaje şi interviuri aspecte ale sistemului de sănătate, la firul ierbii.