Măsura iubirii
Am început anul nou la biserică. Astfel, de ziua sfîntului Vasile cel Mare, dis-de-dimineață, ne-am așezat sfioși în curtea bisericii cu masca pe față și păstrînd distanța regulamentară. Slujba a curs frumos în note blajine, cuviincioase, dar predica a venit peste noi ca un tunet intempestiv, risipind liniștea contemplației. Rezum cîteva idei pestrițe din această predică rostită pompos și zgomotos, semn că părintelui i-a priit piftia de la masa festivă de Revelion: sfîntul Vasile s-a opus establishment-ului vremurilor lui care voia să le interzică creștinilor să se roage în bisericile lor, iar noi trebuie să-i urmăm pilda și să ne opunem închiderii bisericilor de către conducătorii lumești, pentru că în spatele acestei posibile decizii, dincolo de așa-zisele motive medicale, este lucrarea vrăjmașului; sfîntul a înființat primul spital din antichitate, deci noi sîntem de acord cu medicina, dar credința noastră e mai puternică decît medicina, pentru că harul Duhului Sfînt alungă orice virus, fie el și chinezesc! Uluiți în fața acestor certitudini care îl lasă „uluit” și pe Însuși Dumnezeu, ne-am retras într-un apartament din Cotroceni, am deschis un Amarone Monte Olmi și am purces la un binevenit simpozion (syn – împreună, pino – a bea) inaugural pentru noul an. Personajele sînt caracterizate în funcție de ceea ce reprezintă pentru ei discernămîntul: pentru Cristi (Cr.) – virtutea care-l împlinește pe om ca logikon on (ființă înțelegătoare), pentru Ion (I) – asemănarea omului cu Dumnezeu, pentru Clement (Cl) – etica rațiunii și rațiunea eticii, pentru Mihai (M) – puterea de a deosebi binele de rău.
Cr: Dragi simpotes, e foarte frumos să începem anul cu o dezbatere filozofică și aș propune să abordăm subiectul dublei măsuri. Ce este dubla măsură, în ce constă ea, care este cauza ei? Cauza ei este o judecată greșită de valori, o incoerență existențială sau o dedublare morală reprobabilă? Poate fi și legitimă uneori? Iată cîteva întrebări la care vom încerca să răspundem. Dubla măsură înseamnă o abordare, o atitudine și o evaluare axiologică diferită față de două subiecte/situații care sînt identice sau similare, din cauza părtinirii (prosopolempsia). Cauza ei vine dintr-o judecată de valoare greșită, nu doar dintr-o abordare morală eronată, ci dintr-o atitudine existențială greșită față de semenii tăi, dar și față de tine. Este, de cele mai multe ori, o crasă ruptură de realitate. Avem un astfel de exemplu în Scriptură, cînd Hristos le spune ucenicilor lui că veți fi judecați cu măsura cu care veți măsura, cu aceea vi se va măsura, apoi continuă De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău și bîrna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău și iată bîrna este în ochiul tău (Matei 7, 2-5). Dubla măsură este indestructibil legată de ipocrizie, o atitudine existențială fundamental greșită.
I: Cred că pînă a fi strict legată de fățărnicie, dubla măsură presupune o înțelegere greșită a realității. Ea constă în lipsa discernămîntului (diakrisis), pe care Antonie cel Mare o vedea ca fiind cea mai mare virtute a creștinului. A avea dreapta socotință sau dreapta socoteală, a distinge rațional binele de rău, adevărul de minciună. Este vorba de acea stare lăuntrică unde mintea este stăpîna tuturor (nous hegemon panton), cum spune Grigorie Teologul. Ca o mică paranteză, a spune despre creștinism că înseamnă distrugerea rațiunii nu-i decît o platitudine, o reminiscență din filozofia marxiștilor care vituperau în vremurile de odinioară împotriva iraționalismului și misticismului creștinismului.
Cl: Ca să-ți închid eu paranteza, cei care spun despre creștinism că este o religie care distruge rațiunea se referă la creștinismul din zilele noastre. Putem să facem un sondaj, de exemplu, despre acceptanța vaccinului anti-COVID în Biserică, mai concret la prelații ei, și veți vedea că cei „pozitivi” nu depășesc 20% și cred că am pus chiar mult! Cred că, în rîndul populației analfabete și semianalfabete, acceptanța e undeva mai sus! De ce nu acceptă? Sînt ei specialiști în medicină? Nu acceptă pentru că o iraționalitate găunoasă a pus stăpînire pe mulți dintre aceștia. Ce rațiune ai dacă spui că vaccinul îți modifică ADN-ul?
M: Eu chiar aș vrea să mi-l modifice oleacă, poate să fiu un pic mai inteligent, un pic mai... vioi! Concluzionez eu, scurt: în Biserica actuală abundă iraționalismul, marea majoritatea a clericilor și credincioșilor nu sînt de acord cu Teologul și cu ceilalți părinți cappadocieni care spun că centrul omului este mintea. Ce e mai straniu e că, deși actualii sfinți părinți sînt foarte atrași de tehnologie, o folosesc din belșug, le plac și folosesc mașini cît mai tehnologizate și cît mai moderne, se bucură de progresul medicinii, totuși, public, sînt foarte rezervați față de progresul tehnologic. Dar haideți să revenim la subiect.
I: N-aș vrea însă să generalizați o situație de la noi, pentru că, de exemplu, Biserica Greciei s-a exprimat oficial pro-vaccin, iar unii mitropoliți s-au vaccinat în direct. Revenim. Dubla măsură vine și pe un fond irațional care ține mai mult de simțire sau de partea volitivă. Este rezultatul unei dezordini interioare cînd cele două puteri ale omului, cea sentimentală și cea volitivă, nu mai sînt coordonate de partea rațională. Omul deliberează atunci în funcție de ceea ce simte și vrea. Un haos interior care se extinde în afară.
Cl: Mă minunez cît de raționaliști v-a făcut pandemia asta! Totuși, n-aș omite partea morală a dublei măsuri. Sînt oameni care o practică deliberat, și asta din cauza lipsei unor principii etice. De exemplu, la politicieni, dubla măsură este o artă, e un modus vivendi pentru ei, o practică zilnic fără nici un regret. Dacă se găsește un corupt de la alt partid decît al lor, îl zdrobesc, îl linșează, dacă însă se găsește un corupt din partidul lor, ne anunță convingător că al lor este nevinovat pînă la o sentință definitivă. Cred că aceste exemple de dedublare morală deliberată sînt cele mai de condamnat.
M: Eu cred că este mult mai grav de atît. Acești oameni sînt ipocriți deliberat, cum spui tu, dar, pentru ei, dubla măsură nu reprezintă o abatere morală, pentru că în forul lor interior nu mai discern răul de bine dintr-un motiv foarte simplu: aceste noțiuni nu le mai spun nimic, e totul gol. Sînt convins că ei chiar cred că al lor nu este așa de corupt, deoarece morala nu mai există la ei nici măcar ca negație. Nu mai e deloc!
I: Cred că dubla măsură este dincolo de morală, nu e numai o ipocrizie, ci și un derapaj existențial, o păcăleală atît a celorlalți, dar și a ta proprie. Este o înstrăinare de Dumnezeu care nu este părtinitor (Fapte 10, 34), adică nu practică dubla măsură. Moralitatea fără sfințenie, fără această lucrare în a fi asemenea lui Dumnezeu, poate duce, volens nolens, la multe abateri, printre care și dubla măsură! Unii progresiști, sălbatic corectomani, vînează atît de tare abaterile gen dublă măsură, încît au ajuns ei înșiși dublă măsură!
Cl: Există totuși și o dublă măsură legitimă. Una aparentă, făcută în mod deliberat, care poate urmări scopuri pedagogice. Dar și aceea reprezintă un pericol pentru că pînă la urmă arată o pildă greșită. Rămîne însă o întrebare profundă căreia nu cred că putem să-i răspundem: cine stabilește sau cine este subiectul în funcție de care se stabilește că o atitudine/abordare/faptă este un act de dublă măsură?
Μ: Omul? Despre care Pitagora, redat de Platon în Theaitetos, spune că este panton ton chematon metron (măsura tuturor lucrurilor)? Dumnezeu? Despre care tot Platon, în Nomoi, spune că El este măsura tuturor lucrurilor mult mai mult decît omul? Dar zic să concluzionăm că încă mă resimt de la pork rack-ul de aseară.
Cr: Gîndurile și faptele noastre sînt reflexii ale lumii noastre interioare. Dubla măsură nu indică doar o criză morală, nici numai una a discernămîntului cu care ne-a înzestrat Creatorul. Este și o lipsă de iubire. Și aici nu mă refer la un simplu sentiment, care poate duce și acesta la dubla măsură, ci la acel act plenar prin care ieși agapic către celălalt. Este iubirea plină de discernămînt, iar discernămîntul devine unul plin de iubire. A iubi pe semenii tăi ca pe tine însuți (Matei 22, 39), cum spune Hristos, este pharmakon-ul pentru vindecarea de dubla măsură. Măsura iubirii.
Între timp, soarele și-a făcut apariția printre norii denși, trimițîndu-ne și nouă prin spațiile vitrate cîteva firicele jucăușe de lumină. Ne-am lăsat cufundați fără gînduri în gîndurile noastre, avînd înfipte adînc în omul cel tainic al sufletului nostru cuvintele Sfîntului Augustin: Iubește și fă ce vrei.
Cristian Chivu este doctor în teologie al Facultății de Teologie a Universității „Aristotel“ din Salonic. Cea mai recentă carte publicată: Sf. Grigorie Palama, Opere complete, vol. VI, ediție bilingvă (traducere, note, introducere), Editura Gîndul Aprins, 2018.
Foto: wikimedia commons