Marea trăncăneală. Cum să fii Mădălin Voicu sau Monica Tatoiu

Ne aflăm în platoul incandescent al unuia dintre cele mai agitate studiouri de emisie de la Realitatea TV. Cosmin Prelipceanu îi are invitaţi principali pe Mădălin Voicu (PSD) şi pe Marius Necula (PDL). Cei doi îi stau alături moderatorului emisiunii în care va fi dezbătută o nouă intervenţie, considerată incendiară, a preşedintelui Traian Băsescu. Acesta, dintr-un exces de ecumenism, declarase cu o zi în urmă că 99% dintre cetăţenii români ascultă manele, în orice caz muzică cîntată de romi. Ca să aibă şi un alibi academic dezbaterea, sînt invitaţi în studio Ciprian Necula (Asociaţia Stop Prejudecăţilor Despre Etnia Romă), Remus Cernea (fost director al Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă) şi subsemnatul, prezentat, de dragul încadrării în temă, ca „specialist în relaţii interetnice”.

Îndrăznesc, după minute bune de delir verbal vesel şi şugubăţ, să-l întreb pe senatorul Mădălin Voicu de ce crede că e nocivă afirmaţia că o mare parte din cetăţenii patriei ascultă manele şi dacă înţelege că acestea au oarecum soarta unor genuri care, deşi nobile astăzi, au fost asociate, la vremea apariţiei lor, cu stigma periferiei. Fără să aibă vreo dificultate, senatorul - pentru care unicul gen cîntat din suflet şi cu geniu de către romi este muzica lăutărească - schimbă registrul politicos pe unul de trafic aglomerat: „Eşti un ignorant!”. Îi ofer cifrele a două sondaje reprezentative la nivel naţional care arată un consum substanţial de manele şi subgenuri asociate. Mădălin Voicu bagatelizează rezultatele sondajelor pentru că are ceva mai bun de făcut, respectiv să se hîrjonească cu celălalt politician şi, din cînd în cînd, să-i pună la punct pe ceilalţi doi invitaţi. Emisiunea trece, lui Mădălin Voicu i se întind, dinspre umbra în care forfotesc zeci de lucrători pe plantaţia ştirilor, mîini care vor să-l salute şi să-l asigure că a fost din nou la înălţime. În holul de la ieşire, Ciprian Necula şi Remus Cernea fac exerciţii de imaginaţie despre ceea ce ar fi putut să spună dacă li s-ar fi dat ocazia să acceseze microfoanele din lavaliere. Realizează şi ei, ca şi mine, în mai multe rînduri, că dreptul la exprimare este invers proporţional cu competenţa.


Trei săptămîni mai tîrziu, sînt invitat tot la Realitatea TV, de data asta în calitate de sociolog, să discut în jurnalul de după-amiază despre isteria consumeristă de dinainte de Paşte. Constat, fără uimire, că alături de mine se află Monica Tatoiu, pe care o zărisem cu cîteva zile în urmă, în goana zapingului, invitată într-o emisiune în care-şi oferea expertiza în relaţii dificile dintre mamă şi fiu şi în alte cîteva dăţi combătînd pe teme politice şi economice la zi. În pauzele publicitare studioul gravitează în jurul Monicăi Tatoiu, care ne furnizează în premieră informaţii despre cazul Voicu şi cîteva recenzii acide ale activităţii de primar a lui Sorin Oprescu. La plecarea sa de pe platou am avut senzaţia că o rudă apropiată realizatorilor programului este pe cale să plece şi să-i lase trişti pînă la următoare ediţie.

Cele două povestiri dau seama despre reţeta generică a dezbaterilor de orice fel din media românească a ultimilor ani: situarea la aceeaşi masă a unui grup de invitaţi omniprezenţi, foarte vocali şi suspectaţi de supracompetenţă trandisciplinară şi a unui grup de actori cvasi-anonimi (excepţie fac doctorii Mencinicopschi şi Streinu Cercel) prezentaţi ca „specialişti în...” şi cărora, în cele mai multe dintre cazuri, li se oferă rolul publicului care face figuraţie. Şi asta pentru că, paradoxal, specializarea, în loc să ofere confortul unei opinii legitimate ştiinţific, funcţionează mai degrabă ca un factor de (auto)cenzură. Cînd mai trebuie să le faci faţă şi monştrilor sacri ai trăncănelii profesioniste, indispensabilii Mădălin Voicu şi Monica Tatoiu, sarcina de „specialist în...” te plasează în vecinătatea unui ridicol aproape înduioşător.

Bogdan IANCU este antropolog.

Acest articol apare exclusiv online.