Mai multă Educație muzicală!

„De n-am fi avut suflet, ni l-ar fi creat muzica.“ (Emil Cioran)

Încă de la începutul secolului XX, Spiru Haret, pe atunci ministru al Instrucțiunii Publice, promova educația muzicală ca mijloc de cunoaștere și de însușire a culturii și a valorilor naționale. Practicînd el însuși muzica, Haret s-a ocupat cu insistență de învățămîntul muzical, în care vedea, cu multă intuiție pedagogică, un mijloc de a deștepta o lume de emoții și idei. „Scopul introducerii studiului muzicii – arăta el în circulara din 28 august 1902 – nu este acela de a încărca pe școlarii noștri cu niște cunoștințe pur teoretice ci de a-i învăța să cînte anumite bucăți de acelea care să aibă puterea de a-i mișca… Nici un fel de compoziție nu atinge acest scop mai bine decît bucățile de muzică românească.”

Educația muzicală este importantă în școlile noastre. Și totuși, se pare că, în prezent, este oferită din ce în ce mai puțin.

Într-o perioadă în care a existat o concentrare sporită a politicilor asupra disciplinelor la care se susțin examene naționale, școlile acordă prioritate predării disciplinelor de bază, în detrimentul disciplinelor care încurajează creativitatea și inovarea. Se vorbește tot mai mult de metode de predare interdisciplinară sau transdisciplinară, dar eliminăm din curriculum exact acele discipline care pot oferi acest tip de învățare. Educația muzicală integrează atît de multe domenii diferite simultan. De exemplu, măsurile sînt o modalitate excelentă de a exersa fracțiile. Prin raporturile dintre valorile de note putem să exersăm împărțirea, iar analiza textului unui cîntec le va permite elevilor să își lucreze abilitățile de citire și înțelegere a mesajului literar. În plus, lecțiile despre sunet și despre modul în care funcționează instrumentele muzicale vor conține informații despre fizica sunetului. Învățînd despre rolul muzicii în societate luăm în discuție evenimente istorice importante făcînd apel și la localizarea lor geografică.

Îmi amintesc cu plăcere de o oră la o clasă a IX-a, la sfîrșitul programului, în care vorbeam despre perioada preclasică și le povesteam elevilor despre pasiunea regelui Ludovic al XIV-lea pentru muzică și dans și despre compozitorul Jean-Baptiste Lully care era preferatul acestuia. Domnul profesor de istorie a intrat întîmplător în clasă și a completat prezentarea mea cu detalii istorice, iar lecția a fost o plăcere pentru noi și pentru elevi, care au pus întrebări, au comentat și chiar au spus că mai vor astfel de lecții. Dimensiunea interdisciplinară este o preocupare permanentă în lecțiile pe care le susțin, pentru ca elevii să realizeze conexiuni între informații, ducînd astfel la apariția sensului. Se evită astfel eterna întrebare „La ce îmi trebuie mie asta?”.

Experiențele și expresia artistică promovează abilitățile de învățare ale copiilor, abilitățile sociale, imaginea de sine pozitivă și abilitatea de a înțelege și de a analiza lumea înconjurătoare prin diverse forme de exprimare. Abilitatea de a imagina și de a crea imagini mentale este, de asemenea, cheia dezvoltării gîndirii etice a unui copil. Învățarea despre moștenirea culturală, artă și diversele forme de exprimare întărește abilitățile copiilor în materie de alfabetizare, participare și socializare.

Scopul exprimării muzicale în educație este de a le oferi copiilor experiențe artistice și de a le spori interesul și relația cu muzica. Copiii sînt îndrumați spre dobîndirea de experiențe ascultînd activ și făcînd observații despre fragmentul audiat. Cîntînd împreună, fiind puși în ipostaza de a executa un ritm comun și de a participa activ la o audiție muzicală, copiii își dezvoltă abilitățile lingvistice și de comunicare.

Studii științifice au dovedit că muzica este o preocupare extrem de importantă pentru toți copiii și poate duce la o mai bună dezvoltare a creierului, la creșterea conexiunii umane și chiar la ameliorarea stresului. Uneori, țările consideră educația muzicală și artistică ca un lux în curriculum, mai degrabă decît ca o piatră de temelie. Factorii decizionali din țara noastră doresc transformarea educației muzicale într-o activitate extra-curriculară opțională. În timp ce disciplinele școlare obligatorii asigură șanse educaționale egale, această abordare a plasării educației muzicale în afara mediului școlar poate duce la inechitatea socială. Copiii nu vor mai beneficia de educație muzicală decît dacă se vor înscrie la lecții private, ceea ce este mult prea costisitor pentru anumite familii. În acest fel, unor generații întregi de copii li se va refuza dreptul de a dispune de limbajul muzical.

Cu ceva timp în urmă am înființat formația școlii, care în timp a devenit o tradiție. Pentru cei mai mulți dintre elevii care au activat în trupa școlii, această perioadă a rămas cea mai frumoasă amintire a lor din viața de liceu. Unii erau foarte timizi, dar talentați, iar faptul că erau apreciați pentru performanțele artistice i-a făcut să fie mult mai încrezători, le-a sporit popularitatea în rîndul colegilor, ceea ce a contribuit la integrarea lor în colectivitate. Experiența de scenă i-a ajutat să își controleze emoțiile și să simtă susținerea colegilor de trupă.

Unii consideră că sentimentul de apartenență adus de practicarea muzicii în cadrul unei comunități le poate oferi copiilor contextul emoțional potrivit pentru ca aceștia să evolueze într-un mod armonios și echilibrat. De asemenea, oferă abilități transferabile de neprețuit, care pot fi utilizate pe parcursul carierei și dezvoltării profesionale ale unei persoane. În afară de abilitățile evidente de lucru în echipă și de perseverență, practicarea muzicii implică rezolvarea problemelor și dezvoltă atenția la detalii și analize, toate acestea fiind esențiale în viața profesională. Absolvenții cursurilor muzicale devin invariabil angajați valoroși, deoarece au mai multe abilități care îi fac ușor adaptabili.

Atunci cînd vine vorba de finanțare, economiile încep cu fondurile rezervate muzicii și artelor. Chiar dacă, pe termen scurt, acestea par a rezolva o problemă, pe termen lung impactul este unul negativ întrucît este afectată însăși calitatea capitalului uman.

Consider că este timpul ca vocile noastre să răsune puternic pentru a cere mai multă educație muzicală în școli.

Mariana Magdalena Comăniță este profesoară și directoare a Colegiului Național „Spiru Haret” din București.