Mahalale şi mahalagii

15 iunie 2022   Tema săptămînii

Mahalalele trecutului nu s-ar fi gîndit vreodată că vor ajunge să fie atît de rău „văzute”. Astăzi, mahalaua este periferia rău famată şi mahalagiul reprezintă tipul urban needucat şi vulgar. Dar nu a fost ȋntotdeauna aşa. În epoca pe care o cunosc mai bine, epoca fanariotă, mahalaua şi mahalagiul aparţineau oraşului. Termenul de mahala a intrat ȋn vocabular odată cu influenţa otomană din ce ȋn ce mai prezentă de-a lungul secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea, venind de departe din lumea arabă – mahalla. Acolo denumea o vecinătate unită prin relaţii de familie şi ritualuri comune, un fel de unitate administrativă adunată ȋn jurul unui lăcaş de cult, moschee, sinagogă sau biserică. La Bucureşti sau Iaşi, mahalaua era un fel de „cartier” care reunea mai multe case, uneori aşezate ȋn jurul unei biserici de la care ȋşi lua şi numele: mahalaua Toţi Sfinţii, mahalaua Sfîntul Spiridon, mahalaua Sfîntul Gheorghe Vechi, mahalaua Sfîntul Gheorghe Nou. Graniţele şi denumirile sînt totuşi fluide şi se schimbă de-a lungul vremurilor, legîndu-se de un eveniment memorabil petrecut, de un personaj notoriu sau o clădire impozantă. În buricul tîrgului sau la periferie, mahalaua juca un rol important ȋn viaţa comunităţii, iar arhivele oferă poveşti fabuloase despre fiecare dintre ele. Udricani, Mîntuleasa, Flămînda, Fîntîna Boului, Colţea, Brezoianu, Beilicului, Cărămidari, Tîrgului, Tîrgului de Afară, Podul de Pămînt, Oţetari, Gorganului, Broştenilor, Stelea, Zlătari, Precupeţii Noi şi Vechi sînt doar cîteva dintre mahalalele Bucureştiului, dispărute odată cu timpul. Dar nu numai Bucureştiul era ȋmpărţit ȋn mahalale. La Iaşi, mahalalele localizau oamenii, familiile şi uneori ocupaţiile lor, fiind la fel de prezente ȋn documente: Muntenimii, Curelari, Tălpălari, Feredeelor, Surlăriei, Cizmăriei, Bărboiului, Făinii, Hagioaei.

Mahalagiii sînt evrei, turci, sîrbi, bulgari, armeni, greci, vlahi, munteni, moldoveni, curelari, şelari, băcani, şalvaragii, săpunari, zarafi, argintari, negustori sau boieri, neferi sau mumbaşiri, armăşei sau stegari, toptangii sau bocceagii, telali sau işlicari. Mahalagiii se ȋntîlnesc zi de zi pe uliţă, la biserică, la cafenea, la baia publică, ȋn prăvălie, la cîrciumă, la bărbier, la spiţer, petrec ȋmpreună, se ȋmprumută şi se ajută reciproc, se urmăresc şi se ceartă, se ocărăsc şi se păruiesc. Toate acestea construiesc o familiaritate cotidiană care-i apropie.  Grigore Andronescu, născut (pe la 1778) şi crescut ȋn mahalaua Popescului din Bucureşti, scrie cu afecţiune despre vecinii săi mahalagii: era vecin şi prieten cu Manolache Ralea stolnic, cu care „a petrecut totdeauna bine, ȋncă din copilărie”, la cîteva case locuia „mama Ancuţa, vecină şi mahalagioaică, prietenă bună şi de ispravă”, la biserică slujea popa Stanciu, care „era să-l omoare cu barda” dintr-o „puţină pricină”, vecin ȋi era şi Ioniţă, fiul Zmarandei salahoroaica, cu care era prieten din copilărie, pe cealaltă parte a uliţei locuia paharnicul Pală, „vecin şi mahalagiu”, dar care nu-i era prieten. Însemnările serdarului Grigore Andronescu redau cu precizie universul din mahalaua Popescului ȋn preajma anilor 1829-1834, cu prieteniile, invidiile și disputele cotidiene. Acum să nu ne ȋnchipuim că mahalalele astea erau nesfîrșite, ci mici aglomerări de cîteva zeci de case ȋn care toată lumea cunoștea pe toată lumea. Cînd avea loc vînzarea unei case, mahalagiii erau invocaţi, dat fiind dreptul de preemțiune, spunîndu-se că s-a făcut cu ştirea lor. De altminteri, ei apar pe actul de vînzare, ȋn calitate de deţinători ai unei memorii locale cu privire la hotarele casei vîndute, martori ai legalităţii unei astfel de vînzări, exprimîndu-şi acordul şi declinîndu-şi dreptul de a cumpăra.  Proximitatea şi întîlnirile zilnice creează solidarităţi şi legături puternice, folositoare pentru fiecare ȋn parte. Cînd unul dintre mahalagii era luat rob, ceilalți se mobilizau şi adunau suma necesară răscumpărării şi aducerii acasă a vecinului.

La rîndul lor, conflictele sînt evenimente sociale care ajută cercetătorul să reconstruiască compoziția şi activitatea unei mahalale. „S-au făcut zvon ȋn toată mahalaua”, se scria adeseori ȋn jalbele adresate instanţelor civile sau religioase, iar acestea purcedeau la cercetare printre mahalagii. Privilegiind mărturia, ȋncurajînd delaţiunea, instanţele descindeau la faţa locului şi ȋnregistrau cu minuţiozitate viaţa de zi cu zi a unei mahalale. Iar mahalaua se manifesta ca o entitate ȋnsufleţită care ştia, vedea, spiona, pedepsea, aprecia şi lăuda: „ştie toată mahalaua”, „rîde toată mahalaua”, „a nemulţumit toată mahalaua” sau „am venit faţă aici cu toţi mahalagiii mei”, „au mărturisit fapta adevărului toată mahalaua”, „făcîndu-se vorbă între mahalagii, au mersu vorba pînă la auzul Prea Sfinţiei Sale părintele mitropolit”.  Bineȋnţeles că arhivele surprind doar un anumit moment ȋn timp, ca o fotografie, oferind informaţii despre diversitatea socială, profesională sau confesională, despre solidaritate, ruşine sau ură. Mahalaua se manifesta ca o umbră, insinuîndu-se ȋn viaţa mahalagiilor, urmărindu-le paşii şi purtînd vorbele lor pe uliţe către toţi cei care voiau să afle. Mînată de curiozitate, mahalaua pătrundea ȋn curte, privea pe geam ȋn miez de noapte, salva femeile bătute şi copiii speriaţi de violenţa adulţilor, petrecea ȋn mijlocul uliţei, mergea ȋn zi de sărbătoare la biserică, bea cu moderație la cîrciumă, povestea cu nesaţ faptele altora, la cafenea, denunța comportamentele „necuviincioase” şi purta jalbă la domn împotriva „mahalagiilor de tot stricaţi”. Deţinea două instrumente importante ȋn controlul mahalagiilor: onoarea şi rușinea. Iar mahalagiii „buni” țineau foarte mult la cinstea lor şi se temeau să „ajungă de rizil ȋn mahala” şi să li se agațe de nume cine ştie ce „ponos”. Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.

Astăzi, mahalaua a ajuns o periferie a sărăciei şi săracilor de care le e teamă celor care se străduiesc să nu trăiască acum „ca la mahala”.

Constanța Vintilă este cercetătoare la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“ al Academiei Române.

Foto: adevarul.ro

Mai multe