M-am descurcat chiar şi înainte de â89
Diana Săvulescu (economist la bancă): "Poate cînd mi-am schimbat serviciul. M-am mutat pentru bani, pentru un salariu mai mare. Dar asta mi se pare cît se poate de normal. Cred că oricine ar fi făcut la fel. Eu n-am făcut nici un compromis pentru asta. Şi pe urmă, m-am trezit că noul serviciu era mult mai rău decît cel vechi. În sfîrşit, asta a fost păcăleala mea". Mihai Vasiliu (inginer): "Nu sînt genul de descurcăreţ, adică de şmecher. Nu am fost oportunist nici pe vremea lui Ceauşescu. N-am vrut să intru nici în partid deşi am fost invitat. Dar era prin 1988 şi ar fi fost de fapt o prostie să intri în rahat pe ultima sută de metri. Nu era deloc un gest de oportunitate". Dan Chircescu (asistent medical): "Nu. Şi, dacă mă gîndesc bine, am ratat imediat după 1990 şansa de a avea un apartament în centrul Bucureştiului. La preţurile actuale aş fi devenit de-a dreptul boier. Eram înscris la ICRAL şi n-am ştiut să mă mişc destul de bine, aşa încît să şi iau apartamentul. S-au băgat alţii înaintea mea, cu comisioane şi pile şi în cele din urmă casele s-au terminat şi nu m-am ales cu nimic". Silviu Grădinaru (agent de pază): "Ce oportunism domnule, dacă nu-mi ajung banii de la o lună la alta. Am trei copii şi nu ştiu cum să-i mai întreţin. M-am angajat la bodyguarzii ăştia, deşi nu mai am aşa o vîrstă potrivită... doar ca să mai scot un ban. Daâ, uite că nu mi-ajunge. Pînă acum am făcut toate meseriile din lume. În sfîrşit, sănătoşi să fim, că ne-om descurca noi pînă la urmă, nu ne lasă Dumnezeu". Paul Grigorescu (profesor): "Eu m-am descurcat şi înainte de 1989, cînd vremurile erau aşa cum erau. N-am avut lipsuri esenţiale niciodată. După Revoluţie, cu atît mai mult, mi-am completat veniturile făcîndu-mă ghid turistic, am dat în continuare lecţii particulare. Nu am stat ca un fraier, dar nu mă consider un oportunist, în sensul de a călca pe nişte principii pentru a profita de o ocazie. Eu zic că am fost întotdeauna om". Adina (studentă): "Trebuie să recunosc că am făcut odată ceva care se poate chema oportunism. Am aflat de o bursă în Franţa şi m-am înscris fără să-i spun prietenei mele cele mai bune, de frică să nu concureze şi ea. Mi-era teamă să n-o pierd, de bursă vorbesc. Pînă la urmă, n-am reuşit însă să o iau şi prietena mea n-a aflat. Dacă reuşeam, probabil că nu s-ar fi putut să nu afle şi ea şi probabil s-ar fi supărat, iar azi nu ştiu dacă am mai fi fost prietene".