Lupta cu timpul

Nu știu dacă este o dilemă a lumii de azi, dar e cu siguranță una dintre dilemele mele: dacă poți stăpîni lupta cu timpul și cu inovația, dacă și cum poți face față schimbărilor imense și bruște din jurul tău, de la cele tehnologice la cele de mentalități – fără să-ți pierzi identitatea și profunzimea. Mai ales dacă nu faci parte din categoria iepurilor, nici măcar din cea a broaștelor țestoase (care, știu, au ieșit învingătoare pînă la urmă), ci de-a dreptul din cea a melcilor. Dacă ești o persoană care are tendința să le facă pe toate tacticos și care se obișnuiește greu cu noul.

Cu siguranță, nu e o epocă potrivită pentru astfel de persoane. Poate fi doar dacă acestea trăiesc undeva într-un colț uitat de lume și nu țin cont de iureșul cotidian. Altfel, indivizii de felul ăsta, în a căror categorie simt că mă integrez, vor avea mereu un sentiment de neîmplinire: de-abia s-au obișnuit cu o inovație că, hop, a și apărut o alta nouă. Nici nu și-au însușit-o bine pe una, că imediat apare o alta, mai apetisantă, mai în vogă și la ordinea zilei.

Felul lor de-a lua în stăpînire lucrurile – fie că e vorba de un filtru de cafea în loc de un ibric, de un film downloadat de pe net în loc de un DVD, de card în loc de cash ori de plata la un automat în loc de un ghișeu cu vînzător, de un SMS în loc de o conversație telefonică, de o întîlnire de pe Tinder în loc de una clasică, la o petrecere între prieteni, de o one night stand în loc de o relație de cîteva luni măcar, de o ceremonie șamanică în loc de o slujbă ortodoxă etc. – presupune complicate ritualuri și amușinări. Nici o schimbare nu e percepută fără un fel de doliu la pachet al stării precedente care, pînă atunci, părea aproape paradiziacă, dacă nu măcar adecvată și, oricum, singura posibilă. Pentru a intra în noua stare, pentru a accepta noua formulă funcțională, se cere creat un mit nou, mai seducător decît precedentul sau măcar cît de cît convingător: de pildă, cafeaua la ibric, în ciuda formidabilei ei arome, face rău la stomac, pe cînd cea la filtru e mai sănătoasă; o relație de scurtă durată, fără implicare, e mult mai ușor de dus decît una în care te implici și pentru care faci eforturi nu știu cît timp; la automat, totul merge mai repede și scapi de conversația inutilă cu vînzătorul, de schimbul de politețuri ieftine; cu cardul nu-ți mai fură nimeni banii din geantă, nu mai pui mîna pe hîrtiile pline de microbi.

Există însă schimbări mai importante decît cele enumerate cărora trebuie să le faci față. Într-o perioadă în care medicina – și în mod special medicina estetică – a evoluat simțitor, începi să-ți pui problema tinereții fără bătrînețe. Dilema e, poate, în ce măsură putem fi adaptați acestei cel puțin aparent veșnice tinereți, în care mai toți, indiferent de vîrsta biologică, vom ajunge să împărtășim look-ul aceleiași vîrste și aceleași valori, într-un soi de imperativ al fericirii. În ce măsură confortabila fericire pămînteană ne va mai permite accesul la transcendent și care vor fi căile prin care vom ajunge acolo. Cine știe, poate vor fi prin inteligență artificială ori călătorii în spațiu.

Dilema va fi cum vom găsi mijloacele prin care să ne adaptăm apropierii tot mai palpabile de nemurirea cea atîta timp dorită și intangibilă. Ce resurse vom găsi, în singurătatea camuflată de viețile noastre tehnologizate, în care refuzăm înțelepciunea bătrîneții, să-i facem față onorabil și creativ. Păstrînd valorile importante, printre care dragostea de aproape și componenta sacră a vieții.