Literatură de mic consum
A vorbi despre literatură de consum în România mi se pare uşor exagerat. Noi nu avem literatură de consum în sensul consacrat al termenului, adică literatură scrisă pentru publicul larg şi al cărei scop să fie, în esenţă, unul comercial. Sau, dacă există aşa ceva, este o literatură de consum ratată, care nu îşi atinge ţinta, adică nu se prea consumă. Duse sînt vremurile cînd Pavel Coruţ făcea turnee prin ţară şi strîngea sute de oameni la fiecare întîlnire cu publicul, nesăţios să afle ce mai fac securiştii lui Zamolxe cu bubulii. Uitaţi sînt anii cînd sexul slab aştepta cu înfocare o nouă carte scrisă (sau semnată cu numele) de Sandra Brown. Nici autori de înaltă ţinută precum Andrei Pleşu sau Horia-Roman Patapievici, care, datorită paradoxalului suflet al cititorului român, se vindeau în tiraje de zeci de mii de exemplare (adică erau „comerciali“), nu mai sînt la fel de căutaţi ca odinioară.
Nu, noi nu prea avem literatură de consum. Avem televiziune de consum, avem tabloide de consum. Literatură nu. Doar volumele lui Dan Puric sînt vînate cu miile de cei dornici să li se dezvăluie tainele lumii, ale românismului, ale sufletului neamului sau ale ortodoxiei noastre milenare. Numai că, în realitate, şi aici şi-a vîrît audiovizualul coada: cititorul de Dan Puric caută de fapt produsul secundar al personajului media, al actorului care îl vrăjeşte la televizor cu limbajul corpului, cu gesturile, mimica şi retorica sa – de consum, desigur.
Ce-i drept, mai există şi traducerile. Codul lui Da Vinci, romanul lui Dan Brown. Sau seria „Harry Potter“ a lui J.K. Rowling. Sau trilogia Millennium a lui Stieg Larsson. Dar toate acestea (ca şi Dan Puric) sînt mai degrabă accidente izolate decît cazuri exemplare ale unui fenomen general. La prima vedere, ele ne încadrează în normalitatea consumistă globală, deoarece toţi cei trei autori citaţi s-au bucurat de un succes colosal la public pe întreg întinsul planetei. În Statele Unite, ca şi în Germania. În Marea Britanie, ca şi în România.
Lucrurile nu stau însă deloc aşa. Pe piaţa românească există autori de succes, dar nu există genuri literare de succes comercial, încadrabile în categoria literaturii de consum. Nici scrierile science fiction, nici cele poliţiste (deşi au, desigur, publicul lor) nu devin best-seller-uri decît arareori, aşa că nu putem vorbi de un fenomen de masă, aşa cum se întîmplă pe marile pieţe de carte. Apoi, scriitorii de succes din România – atîţia cîţi sînt sau au fost – alcătuiesc un grup foarte eterogen. În vreme ce autorii traduşi, cum sînt Paulo Coelho, Dan Brown, Stieg Larsson ori J.K. Rowling, scriu proză ficţională, indiferent de genul în care se încadrează, autorii români de best-seller-uri – cu excepţia lui Mircea Cărtărescu – au în general succes cu scrieri non-ficţionale. Sînt eseişti, filozofi, teoreticieni ai artelor sau ai ştiinţei şi... Dan Puric.
În Cinci feţe ale modernităţii, Matei Călinescu face o distincţie tranşantă între arta autentică şi cea de consum: „Dacă arta adevărată conţine întotdeauna un element pînă la urmă ireductibil, un element constitutiv pentru ceea ce am putea numi «autonomie estetică», arta produsă pentru consumul imediat este, în mod limpede şi în întregime, reductibilă la cauze şi motive extrinsece“ (op.cit., Editura Univers, 1995, pp. 202-203). Numai că, revenind la identificarea ce se face în mod automat între literatura de succes şi cea de consum, e imposibil să-i consideri pe Andrei Pleşu ori Mircea Cărtărescu scriitori de consum în sensul de mai sus al termenului.
Şi atunci, ce fel de literatură de consum avem în România? Avem măcar aşa ceva? Fiindcă e evident că genurile asimilate în mod tradiţional literaturii de consum nu cuceresc publicul autohton. Desigur, scrierile SF, romanele poliţiste, literatura de spionaj, thriller sau romance se vînd şi se citesc, dar nu ating tiraje de masă (aşa cum se întîmpla totuşi la începutul anilor ’90), ci se menţin la un nivel mediu, similar cu cel al traducerilor din literatura „mare“ sau chiar al autorilor de ficţiune autohtoni. Pare anormal, dar asta e situaţia: există scriitori români contemporani ale căror cărţi se vînd mai bine decît ale unor autori de SF străini şi multipremiaţi. Iar succesul unui volum ca De ce iubim femeile al lui Mircea Cărtărescu (care, orice s-ar spune, aparţine marii literaturi), raportat la tirajele medii din România, ar putea stîrni invidia unui Stephen King sau Paulo Coelho.
Situaţia literaturii de consum în România e complexă şi ar merita un studiu sociologic detaliat. (Numai inexistenţa sau dispariţia genului poliţist în literatura autohtonă de după 1990 ar putea declanşa numeroase discuţii.) Eu aş avansa aici doar două concluzii parţiale şi întrucîtva antitetice, una mai măgulitoare şi alta mai critică. Prima ar fi aceea că publicul cititor din România, deşi unul restrîns, este mai instruit decît în alte părţi. Cei care au rămas fideli lecturii fac parte dintr-o pătură educată, ceea ce permite succesul unor volume cu valoare estetică certă. A doua porneşte de la o realitate banală: majoritatea autorilor români de mare succes au devenit cunoscuţi pe filieră mediatică, în special prin intermediul televiziunii, şi nu neapărat prin opera lor, ci prin asocierea cu diverse acţiuni civice sau politice. Asta nu diminuează cu nimic valoarea intrinsecă a operei lor, ci doar împiedică asocierea directă între valoarea respectivă şi larga audienţă de care se bucură acea operă.
Ăsta e paradoxul românesc: nu caracterul „consumist“ sau „elitist“ determină succesul unui autor sau al unei cărţi. Elementele extraestetice şi extraliterare joacă adesea un rol mult mai important decît produsul cultural propriu-zis. Succesele editoriale sînt evenimente greu de cuantificat şi imposibil de asimilat unor tendinţe generale, căci piaţa de carte este una foarte mică pentru o ţară cu douăzeci de milioane de locuitori. Pe o astfel de piaţă, unde lectura e (conform distincţiei făcute de Alexis de Tocqueville) mai degrabă aristocratică decît democratică, e greu să ai literatură de consum în lipsa unui public larg, care să o consume.
Radu Pavel Gheo este scriitor.