Link-uri moarte, granițe întredeschise

Informațiile trunchiate sau inexistente, zvonurile și știrile false nasc monștri și cînd e vorba de călătorii peste hotare, mai ales în timp de pandemie.

M-am hotărît să plec cu mașina în Grecia, via Bulgaria, chiar pe 15 iunie, ziua relaxării interdicțiilor din România și a deschiderii granițelor grecești pentru turiștii străini. „Atenție” – m-a avertizat toată lumea –, „la bulgari îți trebuie o declarație pe propria răspundere!” „Iar grecii nu te lasă să intri în țară. Sau te lasă, dar te bagă în carantină!” Descumpănit, mă apuc să caut informații. Încep cu Google. Toate ziarele spun clar: pentru tranzitarea Bulgariei e nevoie de declarație. Accesez felurite link-uri de descărcare a declarației, mereu cu același rezultat: link mort sau „document inexistent”. Intru apoi pe pagina Ministerului Afacerilor Externe, care oferă, la rîndul ei, un link de descărcare – mort și el. Mă aventurez pe pagina Ambasadei Bulgariei la București – la sursă, cum ar veni. Totul e scris în bulgară. Link-urile pentru limbile engleză și română sînt – cum altfel? – moarte. Recunosc doar portretul lui Hristo Botev, publicat abundent pe site-ul ambasadei, cu ocazia comemorării, cu un an în urmă, a 143 de ani de la moartea sa. Disperat, sun la Poliția de Frontieră. O voce competentă mă asigură că nu e nevoie de nici o declarație: „E OK la bulgari, nu vă trebuie nimic”. Cu încrederea zdruncinată iremediabil, mă încăpățînez totuși să descarc, de pe un site obscur și neactualizat, o declarație bilingvă româno-bulgară. O completez și o pun în torpedoul mașinii, pentru orice eventualitate.

Ajung în vama bulgară. Îl întreb pe grănicerul român dacă știe ceva de declarație. „Nu vă trebuie” – îmi răspunde acesta prompt. Ceea ce nu-l împiedică pe colegul său bulgar, aflat la doar un metru distanță, să mă trimită la punctul sanepid pentru completarea declarației – alt model decît cel descărcat de mine. Îi ofer totuși medicului de gardă declarația de acasă. O acceptă, recunoscător că nu trebuie să mă mai dădăcească cu lămuriri, pixuri și formulare. Trecem granița rapid și fără probleme.

La Makaza, granița muntoasă bulgaro-grecească, se anunță aglomerație. Primim telefoane panicate de acasă: „Granița e închisă! Trebuie sunat la Consulatul României din Atena, pentru asistență! Sînt cozi uriașe!”. Într-adevăr, coada se întinde pe vreo doi kilometri. Granița grecească a deschis pe 15 iunie, dar nu la 12 noaptea, cum se aștepta toată lumea, ci, în tihnă sudică, abia la 12 ziua. Iar cei harnici, care au plecat cu noaptea în cap, s-au împotmolit în vamă, îngroșînd șirul mașinilor. Dar coada se mișcă repede. Trecem în mai puțin de o oră, zoriți de un grănicer care nici măcar nu deschide pașapoartele. La scurtă vreme după aceea, soția mea primește un SMS alarmant, de la un număr grecesc, potrivit căruia toți călătorii intrați în țară trebuie să se autoizoleze timp de șapte zile. Eu nu primesc nici un mesaj, deși am același furnizor de telefonie mobilă. A fost, se pare, un glonț rătăcit informatic. De carantină, nici vorbă. Singurele măsuri sanitare grecești s-au simțit la îmbarcarea pe feribot. Toți pasagerii au primit formulare de completat – doar în limba greacă. La „patronim”, „eponim”, „toponim” m-am mai descurcat. Pentru restul rubricilor am întrebat o funcționară, care mi-a spus, înduioșată de conștiinciozitatea mea, că e suficient să trec doar un nume și un număr de telefon: „Oricum nu se uită nimeni”. Pe vas, pentru asigurarea distanței minime obligatorii, locul din mijlocul șirurilor de trei scaune era blocat cu o bandă de plastic. Echipajul navei defila cu măști purtate de formă, sub nasuri și bărbii: grecii păreau cu atît mai năsoși, iar grecoaicele, cu chipuri aspre și măști negre aninate neglijent de urechi, păreau să aibă o umbră de barbă.

Două săptămîni mai tîrziu, la întoarcerea în țară, formularul grecesc de pe feribot devenise bilingv. Din benzile de pe scaune rămăseseră doar franjuri care fluturau inutil în vîntul Egeei. Vama bulgară încă mai cerea formulare pe propria răspundere. La granița română nu ți se cerea nimic și erau doar zece mașini la rînd. Cu toate acestea, am așteptat cel mai mult. Fără nici o explicație. Căldură mare.