Limite schimbătoare

Cei mai tineri dintre noi au fost obișnuiți de cînd se știu cu regimul deschis al călătoriilor, măcar prin Europa. Cei mai puțin tineri am apucat și perioada în care granițele țării erau închise aproape total și nu puteai ieși decît foarte greu, cu multe aprobări de la autoritățile comuniste. Cu toții trăim acum restricțiile cauzate de virusul care „reconstituie cotidianul comunist”, cum bine observa criticul de teatru George Banu. Tinerii încep să intuiască o bucățică din atmosfera de dinainte de 1989, iar cei trecuți de o anumită vîrstă retrăiesc lucruri de care sperau să fi scăpat definitiv. Poate una dintre cele mai importante libertăți e chiar cea de mișcare, de călătorie. E ca aerul: cînd există, pare un dat natural și absolut normal, cînd se împuținează sau dispare, ne sufocăm.

Pandemia actuală ne-a micșorat spațiul de mișcare. În unele perioade a trebuit să stăm în case, în altele să nu ieșim din oraș sau din țară, ori să nu părăsim continentul. Chiar și în condițiile în care noi am fost blocați, se pare că virusul cel păcătos a reușit să circule. După cum explică specialiștii, la nivel evolutiv, al speciei, scopul lui este chiar acela de a „călători”, de a se înmulți și a se transmite cît mai mult și cît mai departe. S-ar putea spune că dorința de „a călători” a virusului de la o gazdă la alta împiedică dorința de a călători a oamenilor. Libertatea micii vietăți intră în contradicție cu libertatea noastră.

Odată cu venirea verii, oamenii ar vrea totuși să meargă în vacanță. Iar noi, românii, ne-am obișnuit să „fugim” de cîte ori avem ocazia din propria țară. Motivele sînt multe și uneori destul de evidente, nu e cazul să insistăm. Perioada asta continuă să fie însă cît se poate de haotică și plină de incertitudini de toate felurile. Ca exemplu concret, am descoperit că unii concetățeni pot traversa Austria în mod nestingherit, în vreme ce alții sînt amenințați de militari înarmați că vor fi băgați în carantină. Fiecare cu norocul  lui, ca-n vreme de război. Spre Grecia se fac cozi de mașini românești, iar informațiile despre cum se trece frontiera și de ce acte ai nevoie acolo se bat cap în cap. Asta e o altă caracteristică a vremurilor pe care le trăim: se întîmplă prea adesea ca informația pe care o primim să nu coincidă cu realitatea. Ce-i drept, și realitatea se poate schimba oricînd radical. Nu mai poți fi sigur de nimic. Toate limitele se modifică în funcție de niște parametri mereu variabili. Tocmai situația aceasta tulbure încercăm s-o surprindem în Dosarul care urmează.

Ilustrație de Ion BARBU