<i>Yona eminenţelor cenuşii</i>
Puterea este la nişte oameni care nu ştiu ce înseamnă disciplina, ce înseamnă corectitudinea. Aşa a fost după anii â90 în ţara noastră şi aşa va fi în ţara asta mai tot timpul. De ce? Fiindcă în momentele de echilibru există certuri pentru a abate ţara pe un drum greşit şi cei care fac scandal să fure tot mai mult spre ura celor mici şi care îşi văd de treaba lor. Aţi furat vreodată? Eu? Eu? Mata nu te uiţi la mine? La obrajii mei, la părul din cap? Eu să fur? Eu, domâle? Păi, pe vremea lui Ceauşescu cum furai? Cum? Ce viaţă putea fi aia ca să furi? Dar un Ştefănescu cu vinurile era puternic. Cum? Că l-au prins. Putere e aia în care nu te prinde. Păi, asta e esenţa puterii, să faci ce faci la cote maxime şi să nu te prindă. Ce sens are puterea, dacă nu-ţi aranjezi şi capabilităţile de a dăinui fiinţa ta în memoria celorlaţi ca un om puternic. Ceauşescu? Domâle, un om care a dăinuit douăzeci de ani în frunte e un om puternic. Uită-te la magistralele lui, la blocurile lui, democraţia nu e puternică azi fiindcă nu dăinuieşte nimic. Ce rezistă azi? Se contruiesc mall-urile astea pe clădirile lui Ceauşescu, deci temelia e bună. Deci puterea este să poţi să dai şi altuia din puterea ta, ori Ceauşescu ne-a dat destule din puterea lui. Azi, e vreunul puternic? Clar nu. Nu este. Băsescu? Ce putere e aia de care-ţi baţi joc? Ce putere e aia cînd nu ai destinul care să păşească peste micile tale nărozii? Omul ăsta se joacă cu puterea. Nu e om serios. Tăriceanu? Om slab. Omul care urlă de durere după ce e lovit, nu e om de bază. Îşi dă cu stîngul în dreptul. Pe scară sînteţi un om puternic? Eu cred că sînt. Am fost zece ani şef al blocului şi m-am retras în zona gri de conducere, în zona eminenţelor cenuşii. E bine să-i lăsăm şi pe alţii, dar nu de tot. Ce lucruri aţi făcut în calitate de om puternic? Am restricţionat intrarea persoanelor străine în bloc, prin introducerea de portar. Portarul e mai sigur decît interfonul. Interfonul face greşeli, omul, nu. Stă şi notează persoanele intrate... Ionescu, zece intrări-ieşiri... bun, am plantat flori, pomi şi alt puiet viu. Am introdus pe scară obligativitatea covoraşului de tip nylon, uniform, de sus pînă jos, fiindcă exista o diversitate ineficientă la nivelul întregii scări, ori aşa menţinem curăţenia. Am găsit femeia de serviciu cea bună, dat fiind că ani de zile s-a tot schimbat. Care era rostul acestei schimbări mobile? Lipsa de continuitate în muncă, viaţa dezordonată a familiilor de pe scară, fiindcă cu toatele erau preocupate să cureţe, în loc să muncească şi să meargă la muncă liniştite. Apoi, un program cu copiii, copiii nu umblă pe scări ca pe vremea lui Ceauşescu, cu cheia de gît... atunci sistemul avea grijă de copii, acum, nu este cine şi atunci deplasarea copiilor se va face numai de mînuţele părinţilor. Deci, vedeţi, vorbiţi de om puternic, deci un om puternic este un exemplu, nu un ins conjuctural care străluceşte după placul mulţimii, nu, unul care trage constant şi face o viaţă lucruri care să stea în picioare. Dar dvs. sculptaţi temperamente... e lucru efemer. Viaţa noastră e o frîntură din oceanul de ninsoare al timpului, puterea noastră nici nu se vede pe fundul oceanului, dar noi ştim că sîntem puternici, noi în eul nostru nu transpirăm, stăm drepţi. Ce făceaţi cînd eraţi colonel? Eram la popotă. Pe fripturi? Nu, eram cu asigurarea conservelor de război. Şi a fost război vreodată? Nu, doar simulări. Eraţi puternic atunci? Sigur, asiguram un necesar ce urma să fie folosit. Un război este un semn de putere? Războiul, da. Or, fiecare zi ne termină cu muşcăturile astea de purici şi noi nu mai prindem un război ca lumea. a consemnat Eugen ISTODOR