<i>Ars moriendi</i>

Despre sintaxa culturală a morţii nu pare să ştim prea multe, deşi efectele ei le resimţim ocazional, cînd drumurile ne poartă prin faţa cîte unui catafalc. Nu ştim, fiindcă nu vrem să ştim, ignoranţa subsumîndu-se, aici, unei logici a exorcizării spaimei: nu vorbim de moarte, o îndepărtăm, o ţinem la distanţă, o izolăm. Pentru cei mai mulţi dintre noi, moartea este un fenomen ocazional, lipsit de logică repetitivă. Ţinem cu tot dinadinsul să fie aşa, fiindcă în acest fel facem din ea un eveniment, adică o circumscriem, scoţînd-o în afara vieţii noastre curente. Caracterul epifanic al morţii ocazionale este dat de convingerea noastră că ea vine pe neaşteptate, ne surprinde, făcîndu-ne să ieşim din ritmurile obişnuite. Prin cultura noastră creştină - observă Philippe Ari