Lege și dezordine

Informaţiile despre fenomenul consumului de droguri sînt limitate, incomplete şi uneori chiar contradictorii. Singura certitudine este că România nu mai este doar o ţară de tranzit (spre Europa occidentală) a drogurilor, ci şi o destinaţie a traficului de stupefiante. De cîţiva ani au apărut şi magazine care vînd, sub diverse forme (sare de baie, beţişoare parfumate, tutun aromatizat etc.) diverse substanţe cu efecte similare drogurilor interzise prin lege. Aşa-numitele „magazine de vise“ funcţionează (de fapt, au funcţionat, pentru că, cel puţin pentru moment, situaţia lor a fost reglementată de lege) la limita regulamentelor, profitînd de lacunele legislaţiei. Lista cu substanţe interzise s-a extins, prin lege, şi asupra produselor comercializate aici. Însă, între timp, apar noi substanţe. Cum ar trebui să se adapteze sistemul legislativ la aceste noi realităţi sociale? Am lansat cîteva întrebări unor oameni implicaţi în decizia politică.
1) Care e situaţia generală a consumului de droguri în România?
 2) Care sînt riscurile sociale ale consumului de droguri aşa-zis „uşoare“?
3) În ce măsură legislaţia actuală acoperă realităţile sociale?
4) Credeţi că o relaxare a legislaţiei (eliminarea pedepselor sau pedepse mai mici) pentru consum e de bun augur?
5) Care ar fi în opinia dvs. măsurile care ar trebui luate pentru a reduce consumul de droguri (eventual pe categorii de risc)?
 
Doru BUZDUCEA
Asistenţă socială, nu detenţie

1) Nu se cunoaşte cu exactitate numărul consumatorilor de droguri ilegale din România. Consumul de droguri este diferit în Bucureşti faţă de restul zonelor ţării. Cu siguranţă că în restul zonelor ţării, consumul de droguri este mult mai redus şi preponderent îndreptat către droguri recreaţionale (marijuana şi haşiş). De asemenea, tot mai des se face abuz de medicamente combinate cu alcool, adica Regenon, Super Slim, Tusin şi Tantum Rosa. Consumatorii de heroină sînt în strînsă legătură cu Capitala.

2) Riscurile sociale pot fi mari în cazul oricărui drog, fie că este unul legal sau ilegal, uşor sau puternic, atîta timp cît există un abuz de astfel de substanţe, şi nu există o educare a consumatorilor.

3) Legislaţia română a făcut progrese şi este un lucru bun faptul că există intenţia să fie revizuită în continuare. Este absolut necesar să se clarifice, fără echivoc, statutul unei persoane care consumă droguri, adică neatragerea răspunderii penale pentru consumul de droguri. Aici ne referim la consum, nu la trafic! Organismele internaţionale cu atribuţii în acest domeniu, precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii, consideră dependenţa de droguri o afecţiune cronică, ceea ce presupune asistenţă medicală de specialitate, alături de suport psihologic şi de asistenţă socială, nu detenţie! Tratarea se face în unităţi specializate, nu în închisoare. De asemenea, legislaţia nu face diferenţiere între cantităţile pentru consum propriu şi trafic. O atenţie deosebită trebuie acordată articolelor 15 şi 16 din legea 143/2000, articole care fac referire la denunţuri şi care lasă loc pentru numeroase abuzuri.

4) De bun augur poate să fie doar eliminarea pedepselor pentru consumul de droguri, adică dezincriminarea consumului.

5) Dezvoltarea de programe de prevenţie într-un context mai larg de incluziune socială a categoriilor sociale vulnerabile în faţa drogurilor. 

Doru Buzducea este prodecan al Facultăţii de Sociologie şi co-autor al raportului „Riscuri şi inechităţi sociale în România“, prezentat în 2009 de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice.
 

Ştefan PIRPILIU
Educaţie şi informare

1) În ultimii ani, România s-a transformat dintr-o ţară de tranzit a drogurilor într-o ţară consumatoare de droguri. Numărul estimativ al consumatorilor de droguri se ridică undeva la 60.000, dar se presupune că acesta ar fi mult mai mare, ţinînd cont de faptul că, în momentul de faţă, majoritatea toxicomanilor nu se prezintă pentru a beneficia de tratament şi, mai mult decît atît, o mare parte dintre decesele survenite în urma supradozelor nu sînt declarate ca avînd această cauză. În schimb, dacă o asemenea estimare este posibilă în cazul drogurilor injectabile, în cazul celor ce, teoretic, prezintă un grad mai mic de risc, situaţia este cu atît mai incertă. Cu siguranţă că, o dată cu creşterile economice înregistrate pînă la finalul anului 2008, au crescut atît cererea cît şi oferta de stupefiante, în oraşele mari ale ţării. Începînd cu finalul anului 2006 şi începutul lui 2007, a apărut o întreagă serie de substanţe noi pentru care legislaţia în vigoare nu prevedea sancţiuni. Deşi la început fenomenul nu a fost foarte vizibil, începînd cu vara anului 2008 şi pînă în luna martie 2010, cînd au fost interzise, numărul consumatorilor de „vise“ era din ce în ce mai mare. Datorită accesibilităţii lor şi a faptului că erau considerate legale, un număr foarte mare de tineri a experimentat, măcar o dată, aşa-numitele „droguri uşoare“.

2) Am studiat în detaliu acest fenomen, în timp ce am adus modificări legilor 143/ 2000, privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, şi 339/2005, privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope ce reglementează această zonă a drogurilor. La acel moment am adus amendamente celor două legi enunţate anterior în sensul introducerii în tabelele anexă ale acestora a o serie de substanţe psihotrope ce se vindeau la liber în aşa-numitele „magazine de vise“. Marea majoritate a rapoartelor realizate de Observatorul European pentru Droguri şi Toxicomanie relevă faptul că drogurile „uşoare“ nu sînt altceva decît anticamera stupefiantelor de mare risc. Tiparele consumului de stupefiante pleacă de la curiozitatea de a încerca o dată un drog, în schimb rare sînt cazurile în care experimentarea se opreşte aici. Evident depinde foarte mult şi de substanţa introdusă în organism. Dacă luăm în discuţie drogurile, aşa-zise, recreaţionale, de tipul marijuana sau ecstasy, atunci dependenţa fizică nu se instalează de la prima doză, dar dacă consumatorului îi place experienţa trăită, cu siguranţă îşi va dori să o mai repete şi, ulterior, să o amplifice, şi în acest mod va încerca o substanţă ce îi va produce efecte mai puternice. Totuşi, reacţiile consumatorilor de droguri „uşoare“ sînt neprevăzute. Niciodată două persoane ce au consumat aceeaşi substanţă nu vor reacţiona la fel, iar pentru unii efectele sînt devastatoare, aceştia necesitînd internare la spital de urgenţă. Tind să cred că un consumator de droguri „uşoare“, mai devreme sau mai tîrziu va apela la serviciile de sănătate publică din cauza dependenţei, fie ea fizică sau psihică, iar sistemul nostru sanitar nu este pregătit pentru a face faţă tratamentelor destinate tratării toxicomaniei.

3) Acest domeniu al traficului şi consumului de droguri se complică pe zi ce trece. Este o realitate faptul că se cîştigă sume enorme din afaceri de acest tip şi că în permanenţă apar substanţe noi menite să înlocuiască efectele celor aflate sub control. Unele dintre acestea, intrate de curînd pe piaţa românească, au făcut victime încă de la primele doze, pentru că nu se ştiu foarte bine efectele pe care le au asupra consumatorilor. Nu este uşor ca legislaţia unui stat să ţină pasul cu noile „descoperiri“ în domeniu. Consider că Ministerul Sănătăţii împreună cu organismele de prevenire şi combatere trebuie să se constituie într-un grup de lucru care să ţină pasul cu dealerii acestor substanţe. Această abordare a problemei reprezintă o prioritate în lupta împotriva traficului şi consumului de stupefiante din cauza agresivităţii pe care o putem constata din partea celor ce gestionează asemenea „afaceri“ profitabile, ce s-au putut dezvolta pe fondul unei slabe colaborări între instituţiile abilitate şi a unei legislaţii în materie, ce nu a ţinut cont de realităţile din teren.

4) Am luat în discuţie şi această variantă, în speranţa că ar putea fi o modalitate de a mai elimina din cerere şi ofertă prin prisma faptului că ceea ce nu mai este interzis nu mai este la fel de atractiv. Nu mai există tentaţia fructului oprit. După ce am analizat legislaţia statelor membre ale Uniunii Europene şi am încercat să o corelez cu fenomenul recent pe care îl putem numi „magazinul de vise“, am conştientizat că România încă nu este pregătită pentru a trece la o relaxare a legislaţiei în materie de consum sau posesie pentru consum propriu. Nu voi nega faptul că există state în care această strategie funcţionează foarte bine, aşa cum sînt Olanda şi Austria, dar nu cred că ne aflăm încă la nivelul acestor ţări, din multe perspective. În primul rînd, am putea pleca de la mentalitate şi cred că acest tip de „liberalizare“ ar fi prost înţeles, aşa cum multe libertăţi au fost prost înţelese după 1989 şi trecerea la un regim democratic. În al doilea rînd, nu avem un sistem sanitar care să facă faţă unor urgenţe de acest tip şi mai departe să se ocupe de tratarea adicţiilor. În al treilea rînd, în urma analizei realizate asupra legislaţiei statelor membre ale Uniunii, nu sînt foarte multe cazurile în care legislaţia este tolerantă în ceea ce priveşte consumul şi posesia pentru consum propriu. Şi, nu în ultimul rînd, pentru a putea ajunge la eliminarea pedepselor pentru consum sau diminuarea lor, trebuie să desfăşurăm programe de educare şi informare complexe, pentru a face conştientă populaţia asupra pericolelor la care se expun prin consumul de droguri. Personal, consider că pentru a se ajunge la o relaxare a legislaţiei în materie de consum de stupefiante, trebuie să avem pus la punct un sistem de cooperare interinstituţională ce poate gestiona o bază de date a consumatorilor şi să le ofere tratament şi apoi reintegrare socială.

5) Cred cu tărie că educaţia şi campaniile de informare sînt cele care pot face diferenţa în lupta împotriva consumului de droguri. Cred că, dacă fiecare individ care ar avea o curiozitate vizavi de un anumit tip de drog şi ar şti şi ce implică etapa de după euforie şi halucinaţie, ar renunţa din start la idee. Citeam zilele trecute mărturiile unor consumatori de substanţe psihotrope, din cele noi apărute pe piaţă, şi erau cutremurătoare. Nu înţeleg de ce şi-ar putea dori cineva să experimenteze astfel de trăiri de coşmar. Mai mult decît atît, dacă citeşti şi felul în care aceste substanţe îşi exercită impactul asupra fizicului, cu siguranţă nu îţi mai doreşti să le experimentezi. Deci, o mai bună informare ar ajuta ca fenomenul de consum să nu mai ia amploare. De altfel, o legislaţie dură ar fi de impact asupra traficanţilor. Atunci cînd ştii că rişti condamnare pe viaţă pentru că prin acţiunile tale pui în pericol viaţa a sute de oameni, parcă nu îţi mai doreşti să îţi asumi o asemenea „afacere“. Referitor la categoriile de risc ale drogurilor, aş prefera să nu le clasific în acest mod, pentru că fiecare dintre ele prezintă un grad de risc în funcţie de cum reacţionează organismul individului, şi fiecare dintre ele poate fi letal dacă consumatorul suferă de o serie de afecţiuni de care nu este conştient. Cei ce se declară ca fiind consumatori ar trebui să poată beneficia de tratament, dar, din diferite motive, acesta este dificil de obţinut din cauza sistemului sanitar ce nu este pe deplin pregătit pentru a face faţă provocărilor prezentate de fenomenul toxicomaniei la o scară destul de mare. Într-o discuţie cu reprezentanţi ai diferitelor ONG-uri care activează în domeniu am putut afla faptul că din 60.000 de consumatori pot beneficia de tratament doar 1000. O altă măsură ce ar trebui luată pentru diminuarea numărului de toxicomani este reprezentată prin oferirea de alternative. Tinerii, pentru că în special aceştia sînt cei mai frecvenţi consumatori de stupefiante, ar trebui încurajaţi să facă sport, să meargă la teatru, la concerte, în excursii şi să aibă un stil de viaţă sănătos. 

Ştefan Pirpiliu este deputat PD-L de Bucureşti. În 2009 a iniţiat un proiect de lege privind interzicerea substanţelor psihotrope. 

Tudor CIUHODARU
Anul 2011 va fi high

1) Atrăgeam atenţia în 2007 că ne vom confrunta cu o astfel de problemă şi nu avem mijloacele necesare pentru a-i face faţă din punct de vedere medical. Sîntem pe locul 4 în UE la consumul de droguri uşoare şi reprezentăm cam 7% din piaţă. Conform sondajului FACIAS (Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului), anul viitor va fi high pentru prea mulţi tineri. Se estimează că va exista o rată declarată de 50% de consumatori ocazionali la tinerii cu vîrsta între 14-21 de ani. Nici rezultatele din acest an nu sînt liniştitoare. Se constată o amplificare a fenomenului consumului de stupefiante printre elevi şi studenţi, 38% dintre aceştia recunoscînd că au consumat droguri, faţă de 35% în 2008. Peste 40% dintre respondenţi declară că au prieteni care consumă în mod constant droguri.
Extrem de gravă este schimbarea de mentalităţi. Aproape jumătate dintre tineri consideră că drogurile sînt un mijloc de recreere, iar numărul celor ce consideră decesul ca o posibilă urmare a consumului de droguri e în continuă scădere. S-a ajuns chiar ca peste 50% dintre ei să se pronunţe în favoarea legalizării drogurilor,,uşoare“.

2) Am constatat recent apariţia unei noi patologii – intoxicaţia acută exogenă cu produse etnobotanice. Pacienţii se prezentau la singura secţie de toxicologie din Moldova aflată la Spitalul de Urgenţe „Sfîntul Ioan“ cu tulburări respiratorii, cardiace şi agitaţie extremă, derealizare, depersonalizare. La Conferinţa Naţională de Medicină de Urgenţă de la Piatra Neamţ, cea mai prodigioasă manifestare de acest gen din România, am arătat, pe un amplu studiu ce include 121 de cazuri (cam 10% din cele de la nivel naţional), profilul pacientului consumator de etnobotanice. E vorba de bărbaţi de 23 de ani, din mediul urban, cel mai adesea fără ocupaţie, dar şi studenti sau elevi, ce consumă aceste substanţe în scop recreaţional, în week-end. Femeile au mult mai puţine, dar severitatea cazurilor a impus adesea internare.

3) Am iniţiat un proiect legislativ,  adoptat de Parlament cu o majoritate zdrobitoare, care interzice comercializarea acestor substanţe. Mai mult decît atît, e vorba de o lege funcţională, care permite ministrului sănătăţii să actualizeze oricînd este necesar lista de substanţe interzise, pentru că drogurile de sinteză vor continua să existe.

4) Vedem efectele nefaste ale consumului de alcool – un drog legal. Nu aş vrea să văd consecinţele legalizării consumului de droguri.

5) Nu sînt ipocrit să cred că măsurile legislative vor rezolva singure problema. Fără educaţie, informare şi suport nu vom obţine rezultate. Consider că înfiinţarea la nivel regional a unor centre tip CIRTITA, în care să existe personal calificat şi logistica necesară, care să colaboreze cu instituţiile statului, cu ONG-uri, cu toate organizaţiile implicate în combaterea violenţei şi a consumului de droguri – poate fi un început.  

Tudor Ciuhodaru este medic, coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe de la Spitalul ,,Sfîntul Ioan“ din Iaşi şi iniţiator al Centrului Integrat Regional de Tratamente, Intoxicaţii Traume şi Arsuri din cadrul aceluiaşi spital. În calitate de deputat (Grupul independenţilor) a iniţiat legea privind interzicerea comercializării produselor etnobotanice.