Legături periculoase
Legăturile intelectualilor cu politica? Dacă există, sînt periculoase - asta pentru a ne exprima eufemistic. Au susţinut dictatori şi regimuri totalitare - de la Platon la Sartre lista e lungă şi bine garnisită cu nume mari şi negre de păcate, pe care tot intelectualii se străduiesc să le albească. Exemplu autohton: "intelectualii lui Băsescu". Cînd au fost mai puţin radicali, au făcut propuneri absurde, nebuneşti. Unul dintre ei a inventat "utopia", şi ce bine s-au servit toţi de ea mai apoi. Recitiţi descrierea Laputei lui Swift şi veţi vedea cît de penibili au fost şi au rămas intelectualii. În cazul cel mai bun, sînt "în aer", n-au legătură cu realitatea. Naivitate? Ba prostie. În cazul cel mai rău, se pun în serviciul principelui pe bani, pe slujbe, pe onoruri. Nu că alţii n-ar face-o, dar ei au pretenţii măreţe. De aceea, ţin lungi discursuri despre moralitate, "imperative categorice" şi ni le mai şi recomandă, nouă celorlalţi, să le citim şi se uită chiorîş dacă preferăm să citim Dan Brown. Cînd nu sînt cu principii lumii e poate şi mai grav. Sînt cu principiile! În numele acestora, se amestecă în comploturi, vor să răstoarne ordinea constituită, predică diferite revoluţii, republici sau constituţii. N-au stare să-şi vadă de meseria lor, de familia lor, de viaţa lor personală, de amantele lor, de intrigile lor. Vor în schimb "binele public" - ce ridicolă sintagmă! De parcă există altceva decît binele meu, al tău, al lui, al ei şi aşa mai departe! Dar ei vorbesc în neştire despre "om" şi "drepturile lui", dar n-au nici cea mai vagă bănuială despre ce face vecinul de alături. Sînt în stare să ignore chiar că au drept vecin un om şi nu cine ştie ce dihanie exotică sau fiinţă extraterestră. În schimb, confecţionează idei şi le dau hrană poporului conservate după depăşirea termenului de garanţie. Acesta se intoxică, suferă, dar tot pe ei îi cheamă în ajutor ca vindecători. Aşa merge lumea, cică "înainte"! Ei bine, dar cînd se întîmplă să primească o funcţie publică, intelectualii dau chix, se fac de rîs, se dovedesc neghiobi, crezînd că tot ce pun ei pe hîrtie se şi poate transpune în practică imediat şi aidoma. Iar dacă nu iese nimic, dau vina nu pe ei înşişi - cum s-o facă? - ci pe oamenii politici, pretinzînd că proiectele lor erau bune, dar au fost rău aplicate. Dar nimeni nu a reuşit să aplice bine proiectele lor, pînă acum cel puţin, şi nici nu e vreo nădejde că aşa o minune s-ar putea petrece! Remuşcări sincere n-au, ceea ce nu înseamnă că le displace să-şi exhibe public laşităţile şi murdăriile pe care le botează "experienţe". Şi bineînţeles, mai iau pentru nombrilismul acesta dezgustător şi drepturi de autor - uneori grase! Se poate o mai mare nerozie din partea noastră, care nu ştim să-i refuzăm? Atunci e mai bine să nu aibă nici o legătură cu politica? Aş! Sigur, le-ar conveni lor să stea deoparte, tocmai atunci cînd treburile publice cer implicare! "Turnul de fildeş" a fost pentru ei inventat şi tare le mai place să-l locuiască exact cînd s-ar cuveni să coboare "în piaţă". Cînd lucrurile merg rău sau cînd se plictisesc de "sfera sublunară", deodată fug "în empireu" şi aruncă dispreţul lor asupra societăţii. Susţin că locul lor e "la masa de scris" şi se îndeamnă unii pe alţii prin interviuri să revină "la uneltele proprii". Fără să se sinchisească, îşi abandonează menirea publică, refuză să se implice, să-şi "mînjească mîinile" în politică, pe care o "alintă" cu cele mai abjecte apelative. Stau liniştiţi şi în siguranţă pe "tuşă" şi "chibiţează", adică tare le place să-i critice, eventual în vreun talk-show, pe cei care, de bine, de rău, "şi-au suflecat mînecile". Dar, ia să nu-i tratezi cu consideraţia pe care o pretind, ia să nu-şi primească dînşii emolumentele, beneficiile, onorariile, privilegiile, drepturile de autor, premiile etc.! Deodată proclamă dezastrul cosmic, încălzirea globală, pieirea religiei, moartea raţiunii, "dezvrăjirea lumii" etc. Ipocriţi, vituperează fără încetare întregul univers, care a uitat o secundă să le facă reverenţe! Uite-i cum strîmbă din nas continuu, cum privesc încruntat şi sever, de parcă le-ar mirosi urît întreaga galaxie. Asta în cazul în care nu refuză pur şi simplu să se pronunţe, cînd nu declară că nu se pricep la problemele obşteşti, că au alte preocupări mai importante - ştiinţa, literatura, arta - şi că, geniali cum sînt, nici nu au de ce să se sinchisească de mlaştina vieţii publice! Legăturile intelectualilor cu politica: dacă există e de rău. Dacă nu există e iarăşi de rău. Ce vom face? Dacă am fi intelectuali, soluţia ar fi la îndemînă: am renunţa fie la politică, fie la intelectuali, fie, mai curînd, şi la ea, şi la ei. Cu siguranţă că lumea ar fi mai fericită cu aceste două absenţe. Dar aşa, fiind noi ceea ce sîntem - oameni proşti - probabil că nu vom face nimic: ne vom consola cu situaţiunea - n-ar fi primul compromis ruşinos pe care, resemnaţi, trebuie să-l îndurăm. Oricum, tot intelectualii sînt de vină şi pentru asta! _____________ Andrei Cornea este profesor universitar şi publicist.