Lecția lui Adam MICHNIK
Conferinţele Ateneului au început în septembrie cu dialogul dintre Herta Müller şi Gabriel Liiceanu (pe care Dilema veche l-a reprodus în numărul 347 din 7 octombrie 2010) şi au continuat, pe 14 februarie 2011, cu un dialog între Adam Michnik şi Andrei Pleşu. În ambele ocazii, sala a fost arhiplină, iar presa a comentat îndelung ce s-a discutat. E limpede că iniţiativa de a relua Conferinţele Ateneului (care au avut o lungă tradiţie) a dobîndit un loc însemnat pe harta evenimentelor culturale.
Cine se lasă purtat însă de ecourile din presă (sau o parte a ei) ar putea rămîne cu impresia că personajul principal al celor două evenimente a fost Gabriel Liiceanu. Mai mult decît atît, că ele au fost organizate „în jurul“ unei singure chestiuni: atitudinea dlui Liiceanu faţă de comunism. Foarte multe articole din presă la asta s-au referit. Există, se pare, o grabă (nu întotdeauna inocentă) a presei şi mediilor culturale româneşti de a reduce totul la măruntele noastre certuri domestice. La conferinţa din septembrie, s-a comentat mult despre faptul că Herta Müller l-ar fi „pus în dificultate“ pe Gabriel Liiceanu, şi puţin (sau deloc) despre diversele teme care s-au discutat. Acum, s-a scris mai mult despre întrebarea (pusă din sală, ca „simplu spectator“) lui Gabriel Liiceanu decît despre ideile lui Adam Michnik legate de postcomunism, iertare, toleranţă, dialog. Au fost şi comentarii în care (pentru a cîta oară?) s-a reluat încercarea de a explica totul prin „excepţionalismul românesc“ întors pe dos: la noi comunismul a fost mult mai rău decît în Polonia, Michnik „îşi permite“ să se arate generos şi să-şi ierte călăii pentru că în închisoare „a putut scrie articole“, iar comuniştii polonezi „au fost patrioţi“. Asemenea constatări sînt corecte, în esenţă, dar reflexul de a întoarce privirile spre trecut pentru a găsi acolo explicaţii care să ne scutească de responsabilitatea pentru prezent şi pentru viitor nu s-a dovedit, pînă acum, fructuos.
Adam Michnik a vorbit, la Ateneu, despre mai multe teme. Nu a spus nimic nou, ci a reluat idei îndeobşte cunoscute. Dar – mai ales – a avut aceeaşi atitudine firească, relaxată, de democrat convins. Probabil că asta ar trebui să fie „lecţia“ pe care o avem de învăţat de la el. Publicăm integral dialogul Adam Michnik – Andrei Pleşu de la Ateneu pentru cei care vor să deprindă o asemenea lecţie.