Lauda de sine
Căutînd referințe despre cum e percepută mîndria la nivel psihologic, între blam și admirație, am descoperit un articol, semnat de Talya Rachel Meyers, apărut la finele anului trecut pe site-ul BBC. Articolul face referire la un studiu realizat de către un grup de cercetători de la Universitatea din California care au încercat să definească, în termeni psihologici, sentimentul de mîndrie.
Ce anume ne face să ne simțim mîndri de noi? Este lauda de sine benefică sau nocivă? În primă instanță, conform studiului, mîndria este un sentiment care implică anticiparea unor beneficii sociale.
„Leda Cosmides, profesor de psihologie evoluționistă la Universitatea din California, Santa Barbara, explică faptul că, în societățile oamenilor timpurii, în care dominant era omul de tip vînător-furnizor, era esențial să-ți convingi semenii de bunăstarea ta.“ Cu alte cuvinte, din cele mai vechi timpuri ale comunităților umane, cu cît demonstrai că îți mergea mai bine, cu atît erai mai respectat.
Studiul sugerează că mîndria pe care o simțim cînd ducem la bun sfîrșit o sarcină dificilă sau cînd ajungem să ne dezvoltăm o anumită capacitate este un puternic motor evolutiv. „Dacă intenționați să investiți timpul pentru a vă cultiva o anumită abilitate, ar fi bine să cunoașteți și să cultivați acel tip de abilitate pe care alte persoane din jurul vostru îl vor aprecia“, a declarat aceasta. Iar una dintre modalitățile de a ne face cunoscută acea abilitate în dezvoltarea căreia am investit este mîndria.
Potrivit lui Daniel Sznycer, profesor de psihologie la Universitatea din Montréal și autorul principal al studiului, cînd această abilitate este dezvoltată, nu doar că e bine, dar e chiar necesar să te lauzi. Să îți promovezi, adică, succesul. „Altfel, eu nu am cum să știu de succesul tău și, în consecință, nu îți voi cunoaște valoarea.“
Într-un studiu anterior publicat în 2017, Sznycer, Cosmides și colegii lor au organizat experimente în 16 țări. Pentru fiecare țară, au existat participanți împărțiți în două grupuri. Primului grup i s-a cerut să evalueze cîteva atribute considerate a fi, în general, de dorit – ca de pildă o educație înaltă sau un fizic agreabil. Cei din al doilea grup au fost întrebați cît de mîndri s-ar simți dacă ar avea ei înșiși acele atribute.
Rezultatele au indicat faptul că mîndria pe care o simt oamenii care ar avea atributele general dorite este egală cu nivelul de admirație pe care alții îl au pentru acele atribute. „Intensitatea sentimentului de mîndrie este un etalon pentru societatea în care trăiești – cît de mult va prețui aceasta lucrul care pe tine te face mîndru“, spune Cosmides. Cu toate acestea, la studiul realizat în 2017 a existat totuși o hibă: profilul participanților. Toți făceau parte din societăți moderne și dezvoltate, fiind expuși în permanență la influențe din mass-media. Ceea ce punea sub semnul întrebării calibrarea dintre mîndria personală și admirația societății și, mai mult, se ridica problema dacă această calibrare este într-adevăr o evoluție a trăsăturilor umane sau o educație artificială propagată de o societate a culturii globalizate.
Cercetătorii au realizat un al doilea studiu – cel publicat la începutul anului 2018. Au fost intervievați 567 de oameni din comunități mici din America Centrală și de Sud, Africa și Asia. Un grup a fost întrebat care sînt calitățile pe care le admiră la ceilalți, cel de-al doilea – cît de mult și-ar dori să aibă acele calități.
Rezultatul a fost unul clar: mîndria simțită de cei care se gîndeau că ar putea fi puternici sau buni povestitori era direct proporțională cu admirația declarată de cei din grupul care a nominalizat aceste calități. Concluzia: relația dintre mîndrie și valoarea socială a evoluat ca „parte a naturii umane“. Dar dacă mîndria este un asemenea stimulent pentru evoluție umană, de ce e percepută ca fiind mai degrabă ceva negativ? Potrivit lui Cosmides și Sznycer, problema apare cînd sentimentul de mîndrie este mai mare decît valoarea socială reală a realizărilor noastre.
Jessica Tracy, profesor de psihologie la British Columbia, afirmă că modalitatea de a distinge „mîndria negativă“ – asociată cu agresivitate și stimă de sine scăzută – de „mîndria autentică“ este sentimentul de încredere în noi pe care îl simțim cînd îndeplinim ceea ce ne-am propus. „O mulțime de oameni se gîndesc doar la faptul că mîndria e o dovadă de aroganță, un orgoliu, o obsesie de sine. Dar oamenii care simt mîndrie autentică în succesele lor sînt cei care navighează frumos în lume, întrețin relații sociale bune, sînt apreciați în mod real și tind să aibă o stimă de sine ridicată.“
Foto: flickr