Last Christmas, I gave you my heart

But the very next day, you gave it away… Melodia celor de la Wham ne urmărea pe drumul din Balta Albă, de la Gloria, pînă în Titan, în Macaralei. Am plecat pe jos, cu doi prieteni și colegi de bloc, spre petrecerea de Revelion 1987. Pierduserăm deja autobuzul 101 în stația de la Potcoava. În plus, în sacoșe cărăm boxele, stația și casetofonul, nu vrem să le distrugem în aglomerația din autobuz.

Organizarea începuse în urmă cu cîteva zile. Întîi partea cea mai serioasă: vodcă Stolicinaia, rom Havana Club, dar și un pic de vișinată și de zaibăr. Am găsit și țigări cubaneze. Sîntem mari, Quick Cola și Brifcor sînt pe listă, dar așa, pentru fete. Trebuie să luăm și sifoane. Nu că ne-ar interesa, dar toată copilăria părinții ne trimiseseră să le cumpărăm înainte de Revelion. Or ști și ei ceva. Acum sîntem maturi, vorbim și despre mîncare, ca să nu mai fie ca anul trecut, cînd am zis că vine fiecare cu ce găsește și am adus cu toții salată de boeuf (evident, tot mamele…).

Noi trei sîntem responsabili cu muzica. Toți rockeri, în conflicte cu iubitorii de Modern Talking. Avem și noi playlist-ul nostru de pe care nu lipsesc Foreigner, Alphaville, Scorpions, Queen, Lionel Richie, Art Company, A-ha și mulți alții… sînt anii ’80.

This year, to save me from tears
I’ll give it to someone special.

De la Gloria pînă în Macaralei sînt doar patru becuri aprinse pe stradă. Unul la Titan, la metrou, unul lîngă policlinică, altul pe Postăvarului și ultimul la Livadă. Mai mult ne încurcă. E însă o lună uriașă. Iar din apartamentele în care sînt petreceri se revarsă, alături de muzică, și multe lumini colorate. Poate măcar în seara asta nu ne taie ăștia curentul.

Credem că sîntem eleganți cu cravatele noastre subțiri, din piele artificială, sacourile în carouri și pantalonii cu manșetele subțiri la glezne. Un soi de uniforme autoimpuse, în afara celor de la școală. Pe drum planificăm. E Revelion, nu o zi obișnuită, deci nu ne vom uita la video. Oare cu cine vom dansa? Ajungem. Nu sîntem primii… Avem însă timp să instalăm totul. Petrecerea se încinge și ne poartă spre 1987… La TV, nea Nicu vorbește singur, cu sonorul tăiat, vrem doar să aflăm ora exactă. Visuri, artificii, speranțe, șampanie. La mulți ani! Cum a fost la petrecere? Words don’t come easy… 

Adrian Stănică este jurnalist de stiinta si cercetator stiintific la Institutul National de Geologie si Geoecologie Marina - GeoEcoMar.