Laburiştii: un discurs schizofrenic
Reacţiile politicienilor din Regatul Unit au caracterizat diferit discursul lui Cameron. Foarte critici au fost liberal-democraţii. Fostul lider al liberalilor, Lordul Ashdown, a spus că discursul premierului „plasează Marea Britanie pe un drum cu sens unic, în afara UE“. Şi mai vehement a fost Lordul Mandelson, din partea laburiştilor: „Am avut un discurs schizofrenic. Pe de o parte, am aflat că vrem o Europă nouă şi îmbunătăţită. Pe de altă parte, că apartenenţa Marii Britanii la UE este o foaie albă, care trebuie complet renegociată. Este o abordare care nu va găsi un răspuns pozitiv de la partenerii noştri europeni.“ Nici euroscepticii nu au fost complet mulţumiţi. Europarlamentarul Nigel Farage, liderul UKIP, a spus că referendumul trebuie să aibă loc pînă în 2015. „Dacă este un simplu referendum in/out, am putea să îl avem pînă la alegerile generale. Dacă ar fi promis astfel, aş fi aplaudat“ – a declarat Farage.
Nici politicienii de la Bruxelles nu au fost mai încîntaţi, la fel cum formule rezervate, legate de opţiunile britanicilor, au fost transmise de la Berlin şi Paris. Popularii europeni, cel mai mare grup politic de la Bruxelles, au taxat prin liderul lor francez, Joseph Daul, discursul „egoist“ al lui Cameron. „E surprinzător că, după 40 de ani de parteneriat şi decizii comune, unul dintre statele noastre membre descoperă că este nefericit şi că vrea să renegocieze termenii. Este chiar mai uimitor faptul că un ministru conservator încearcă să şteargă contribuţiile predecesorilor săi, cum ar fi Winston Churchill, Macmillan Harold, Heath Edward, Margaret Thatcher sau John Major, care au contribuit la făurirea Uniunii Europene de astăzi. Nu vom renegocia principiile fundamentale care ne-au redat pacea şi prosperitatea pe acest continent, principii care au fost negociate şi acceptate de către Regatul Unit, timp de 40 de ani.“
Un divorţ după 40 de ani, la bogaţi, costă
Într-un discurs susţinut la Londra pe 28 februarie, Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, avea să le explice britanicilor, în termenii cei mai duri, opţiunile pe care le au; el li s-a adresat bancherilor şi politicienilor britanici la Guildhall – o instituţie veche de 800 de ani, simbol al puterii financiare britanice, în city-ul londonez. „Uşa UE este deschisă pentru cei care vor să plece. Avem clauze de exit“ – a fost mesajul transmis de preşedinte reuniunilor şefilor de state şi de guverne de la Consiliile Europene. Cu o completare: plecarea/ieşirea este un act de voinţă liberă şi perfect legitim, dar nu e pe gratis.
„Marea Britanie a avut şansa de a juca un rol important în construcţia economiei europene; în prezent, zona euro are «artileria» de instrumente pentru a ieşi din cea mai gravă criză din istoria sa. (...) Europa nu va tolera, însă, nici o tentativă a Marii Britanii de a cîştiga un statut de membru à la carte, care să culeagă şi să aleagă care dintre normele Uniunii Europene să le respecte şi pe care să le respingă“ – a avertizat Van Rompuy, citat de Euractiv. Acesta a mai spus că nici alţi lideri ai blocului european nu sînt dispuşi să renegocieze tratatele fondatoare ale Europei. Poziţia Marii Britanii nu este doar o chestiune de rămîn sau plec. „Din punct de vedere legal şi politic, ar fi o chestiune extrem de complicată şi greu de realizat. Gîndiţi-vă la un divorţ, după 40 de ani de căsătorie“ – a adăugat Van Rompuy. S-a consemnat, aşadar, dorinţa Marii Britanii de a-şi redefini relaţia cu UE. „Eu nu pot vorbi în numele altor preşedinţi şi prim-miniştri, dar presupun că nici nu le-a plăcut în mod special şi nici nu se tem de ea“ – a mai spus preşedintele Consiliului European.
pagină realizată de Bianca TOMA