La trecutu-ți mare, măcar un viitor!

14 aprilie 2011   Tema săptămînii

- interviu cu Manuel PELMUȘ, coregraf -

Ce şi-a propus să fie proiectul Romanian Dance History? De ce l-ai făcut? 
Romanian Dance History este ruda ambiţioasă şi performativă a unui proiect de cercetare a trecutului recent al dansului contemporan românesc, intitulat Suprafeţe, pe care l-am iniţiat acum doi ani.

Am început proiectul din curiozitate şi dintr-un fel de nevoie de a afla şi de a înţelege mai multe lucruri legate de un trecut coregrafic foarte puţin documentat şi analizat. Relaţia dansului românesc cu România era oricum dificilă şi îmi era teamă de o abordare „traumatică“ sau „justiţiară“ sau de o glorificare a acestui trecut atît de puţin cunoscut. Eram conştient de complexele şi obsesiile naţionale, care revendică şi doresc să fabrice tot felul de eroi. Ştiam că ne preocupă enorm patrimoniul, la nivel declarativ, dar nu dăm doi bani pe contemporaneitate. Ştiam că eşti mereu suspectat de intenţii duşmănoase dacă te atingi de trecutul patriei, altfel decît cu pupături. 

Poetul naţional ne spusese deja că trecutul a fost mare. Aşa că de ce ne tot punem întrebări? 

Şi ştiam că orice atitudine critică este înfierată rapid şi numită ori „modă occidentală“, ori „lipsă de respect“, ori, după caz, „stîngism“.  În proiectul meu eram, însă, mult mai interesat de prezent. Sau, mai bine spus, eram interesat de felul în care este înscris acest trecut coregrafic în prezent. Iar dimensiunea conceptuală mi se părea, de la bun început, mai importantă decît cea naţională. Priveam coregrafia nu doar ca pe o disciplină, ci şi ca pe o paradigmă socială. 

Cum a fost receptat proiectul tău? 

Romanian Dance History începea foarte prost pentru cei care căutau ceva glorios în acest trecut coregrafic, şi anume, cu un statement al coregrafului Stere Popescu: „Let’s be honest – Romanian Dance History is very weak. Be happy!“. Romanian Dance History performa, vorbea şi inventa biografii. A fost plimbată prin Europa şi în numele ei au vorbit coregrafi italieni şi norvegieni. S-au urcat pe scenă şi au spus: „eu sînt istoria dansului românesc şi aş vrea să dansez!“.  Romanian Dance History nu mai dorea să depindă strict de România şi nici să opereze în logica reprezentării naţionale. Nu dorea nici să mai aparţină unui singur autor. Şi era conştientă că trebuie să părăsească ţara din cînd în cînd. Istoria performa, era curatoriată, devenise un loc şi un performance. Îşi căuta un spaţiu în oraş, pe care l-a găsit cu greu, şi doar pentru trei zile. Nu avea nici un motiv să se simtă bine în România. Fusese izgonită şi marginalizată mereu. Cu toate astea, Romanian Dance History era zglobie, se juca printre documente istorice şi începea să fie din ce în ce mai interesată de o confruntare cu un context internaţional. Voia să devină internaţională, precum Stere Popescu, şi se desprindea de contextul local şi de misiunea de a scrie o Istorie. Dorea să facă Istorie. Să scrie viitorul. 

Istoria se repetă şi în cazul acestei „istorii a dansului“? 

În momentul acesta tocmai a început evacuarea dansului contemporan din clădirea TNB. La fel ca în cazul oricărui spectacol serios, şi această evacuare a avut parte de multe repetiţii şi operaţiuni glorioase de PR. În mai 2010, la Romanian Dance History, coregrafii independenţi s-au întîlnit ca să discute tot despre iminenta demolare a CNDB. Totuşi, Romanian Dance History nu doreşte să spună că Istoria se repetă!  Deşi există, într-adevăr, o continuitate, singura, de altfel, în relaţia dansului cu istoria sa naţională, şi anume: maxima precaritate! 

Ce sentimente mai ai faţă de acest loc? Cum se raportează proiectul tău la situaţia actuală? 

Nu ştiu foarte bine dacă iubesc România, dar ştiu sigur că România nu ne iubeşte. Ştiu că ne înjură pe la colţuri şi că îşi freacă mîinile fericită cînd aude sunetul macaralelor care urmează să ne demoleze singura instituţie pe care o avem. Şi ştiu că abia aşteaptă să îşi agaţe tablourile în cui, pe noii pereţi, şi să ne mai tragă o dată în ţeapă cu cartof. Tocmai de asta Romanian Dance History nu doreşte să se văicărească, dar nici să omagieze. Romanian Dance History trebuie să inventeze şi să se facă că nu vede „contextul“ local. Romanian Dance History nu are nici un motiv să iubească trecutul patriei. Trebuie să-l ficţionalizeze şi să trăiască în prezent, fără statui şi fără ambiţii locale. Trebuie să ignore acuzaţiile de „militantism şi activism“, prin care este taxată orice fel de atitudine socială sau politică în România. Să fie Queer, aşa cum aproape nimic nu este în România. Să fie politică. Să danseze la Miss Piranda. Să fie ireverenţioasă şi, în acelaşi timp, să nu fugă de cei care afirmă că ar fi prea „sofisticată“ şi nu destul de directă sau populară.  

Cînd pleacă prin străinătăţuri, Romanian Dance History nu doreşte să reprezinte ţara şi nici trecutul său glorios, ci să se problematizeze, să uimească şi să sperie. Romanian Dance History este un terorist cultural.

a consemnat Ana Maria SANDU

Mai multe