La oglindă

Acest articol nu îşi propune o analiză detaliată a atitudinilor societăţii noastre asupra anumitor minorităţi sau grupuri etnice, ci doar prezentarea cîtorva elemente care ar putea să ridice cîteva întrebări legate de direcţia în care societatea evoluează în această privinţă. Exemplele oferite sînt pur şi simplu imagini întîlnite în viaţa de zi cu zi sau promovate de mass-media. Şi, pentru că se spune că toată lumea vorbeşte despre fotbal, voi începe cu fotbalul. Dincolo de substanţa scandalului de rasism izbucnit nu cu multă vreme în urmă în fotbalul românesc, mi s-a părut interesantă evoluţia lui. Bineînţeles că prima reacţie a conducătorilor fotbalului a fost una de respingere. Nu ştiu dacă scandalurile nu erau destul de elocvente sau era doar reflexul de a ascunde mizeriile sub preş, mai ales în faţa forurilor din străinătate, care de fapt urmăreau de mult acest fenomen în România. În final a trebuit să recunoaştem fenomenul şi să ne supunem sancţiunilor. Asta înseamnă că, în cazul fericit în care conducătorii şi suporterii au înţeles într-adevăr, e nevoie mereu de cineva dinafară să ne atragă atenţia asupra unor lucruri destul de evidente? De ce nu sînt luate în seamă vocile din interior care spun acelaşi lucru? Sau pur şi simplu ne supunem regulamentelor pentru că ele ne sînt impuse, dar nu înţelegem, de fapt, de ce? Sigur, rasismul de pe stadioane (întîlnit nu numai la noi) face parte dintr-un fenomen mult mai amplu care dezvăluie multă violenţă verbală şi cîteodată fizică. Poate că unii s-au obişnuit cu asta şi o consideră ceva "normal". Fenomenul ajunge însă uneori la un grad îngrijorător. Am început cu acest exemplu pentru că îl consider unul pozitiv. Cel puţin la nivelul comportamentului, situaţia s-a mai îmbunătăţit în ultimul timp şi există voinţa de a evita pe viitor asemenea fenomene. Pînă am ajuns aici însă, a trebuit să suferim penalizări dure şi să avem dezbateri semantice. Pe lîngă exemplele de genul acesta, în care atitudinile sînt manifeste şi taxate mai devreme sau mai tîrziu, există o arie mult mai largă de atitudini mai puţin vizibile la prima vedere. Acestea sînt întîlnite la tot pasul, doar că de multe ori preferăm să nu le dăm atenţie. Exemple sînt multe, dar mă opresc doar la 3, alese la întîmplare din domenii total diferite. Devenim imediat violenţi dacă un şofer străin merge cu viteză mare prin Bucureşti şi cauzează un accident nefericit, dar nu avem aceeaşi atitudine cînd şoferii români aleargă cu viteze ameţitoare prin oraş (şi asta se întîmplă mult mai des). Devenim brusc apărători înfocaţi ai moralităţii cînd are loc un marş al unei minorităţi sexuale, dar se pare că nu ne mai gîndim la copiii noştri cînd vedem la tot pasul reviste cu conţinut pornografic. Nici măcar instituţia în care românii au cea mai mare încredere, Biserica, se pare că nu a vrut să fie măsurată cu aceeaşi unitate de măsură ca restul instituţiilor, opunîndu-se cercetării dosarelor de securitate ale slujitorilor ei. Motivul s-a văzut în decurs de cîteva zile, cînd au început să apară cîteva mărturisiri timide. Folosind o expresie provenită din acelaşi domeniu, se pare că este mult mai uşor să vedem paiul din ochiul celuilalt, decît să ne uităm spre propriile defecte. Acelaşi gen de atitudini este întîlnit şi în cazul romilor. E mai convenabil să spunem că romii preferă să nu muncească, în loc să ne întrebăm cîţi patroni refuză romii la angajare, uneori chiar din anunţ. Mai degrabă sîntem tentaţi să vorbim despre copiii romi care abandonează şcoala, decît să vedem dacă motivele sînt întemeiate sau să vorbim despre segregarea din şcolile noastre. E foarte simplu să îi evacuăm pe romii fără acte de proprietate, ba uneori o facem şi cu conştiinţa împăcată, pentru că nu fac parte din "teritoriul" nostru. Ba, mai mult, le dăm şi soluţia: "Să plece de unde au venit!". Ar fi mai complicat să ne gîndim de ce şi cum au ajuns în această situaţie sau cum îi putem ajuta să o depăşească. E mai uşor să îi responsabilizăm pe alţii. Pe lîngă aceste atitudini care denotă nu numai lipsa de interes faţă de problemele celuilalt, ci şi descotorosirea de orice fel de vină sau responsabilitate, întîlnim şi o a treia categorie de atitudini. Nu sînt atitudini ale celor care acţionează sub impulsul momentului sau ale celor care nu acţionează atunci cînd ar trebui să o facă. Sînt atitudini parcă izvorîte din inconştientul colectiv, prin care romilor li se atribuie majoritatea relelor din societatea noastră. S-a mers pînă într-acolo încît, la un moment dat, circula o ştire cum că romii ar fi fost responsabili chiar şi de răspîndirea gripei aviare. Nu mică mi-a fost mirarea să merg pe stradă şi să aud o mămică ameninţîndu-şi copilul cu celebra frază "o să vină ţiganii să te fure, dacă nu eşti cuminte!". Cum ne putem aştepta la îmbunătăţiri, cînd copiii sînt crescuţi în acest spirit? Mai există încă oameni care cred din start că romii sînt o cauză pierdută, că orice ai face, nu vei reuşi să-i schimbi sau să le îmbunătăţeşti situaţia. O cunoştinţă chiar mă întreba, în acest sens, dacă romii merită toate eforturile pe care le fac diverse instituţii pentru ei, ca şi cum ei nu ar fi cetăţeni cu drepturi şi obligaţii egale cu ale celorlalţi. Este responsabilitatea romilor să se "integreze" în sistem, dar, pe de altă parte, sistemul, societatea trebuie să le şi acorde o şansă minimă, pentru a putea face acest lucru. Sigur, nu vreau să generalizez, dar faptul că aspectele descrise mai sus nu sînt mediatizate sau conştientizate nu înseamnă că ele nu există şi nu creează consecinţe. Există modele pozitive, există autorităţi binevoitoare şi oameni foarte deschişi. Problema este că sînt prea puţini pentru a balansa atitudinile de respingere, nepăsare sau inacţiune. Şi, dacă spaţiul limitat nu mi-a permis să dau decît cîteva exemple, în schimb, studiile de specialitate arată clar o atitudine ostilă a majorităţii faţă de romi sau alte minorităţi. Depinde însă de fiecare dacă vrea să creadă în continuare în miturile care circulă despre romi şi despre societatea în care trăim împreună sau să vrea să privească realitatea.