La nivel global, situația e dezastruoasă - interviu cu Mircea DUȚU

Președintele Universității Ecologice din București, Mircea Duțu, e de părere că, la nivel global, situația este „dezastruoasă“. El atrage atenția că deceniul 2009-2019 a fost unul pierdut în lupta cu schimbările climatice. Profesorul avertizează că, dacă nu se face un efort mult mai mare decît cel de pînă acum, riscăm ca în 2100 să nu se atingă obiectivele asumate prin Acordul de la Paris, iar creșterea temperaturii medii globale să ajungă la 3,9 grade Cel-sius, un lucru cu consecințe „catastrofale“.

Cît de relevantă este implicarea Uniunii Europene în lupta cu schimbările climatice?

Noile structuri de conducere ale UE au făcut din protecția mediului, în general, și schimbările climatice, în special, o prioritate absolută. Pe 28 noiembrie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care, decretînd urgența climatică, și-a asumat oficial obiectivul din Acordul de la Paris de a limita creșterea temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius în raport cu nivelul din epoca preindustrială și, de asemenea, de a evita o pierdere masivă de biodiversitate. Desigur, un asemenea document nu are un caracter constrîngător, obligatoriu, dar el este menit să facă presiune asupra celor 27 de comisari europeni pe diferite probleme, în sensul de a face din ecologie o prioritate a acțiunii în fiecare domeniu de activitate.

În același timp, Ursula von der Leyen a acordat, în cadrul discursului de învestitură, o atenție deosebită tranziției ecologice, în general, și tranziției energetice, în special, și a făcut din aceasta o prioritate a mandatului său. În cadrul Consiliului de Iarnă, s-au pus în discuție cele două obiective: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în 2030 cu 40% față de nivelurile din 1990 și obiectivul pentru 2050, zero emisii și absorbție de gaze cu efect de seră.

Cît de consistente sînt aceste obiective?

Înainte de a vedea cît de realiste și de fezabile sînt noile propuneri, ar trebui enunțate cîteva elemente despre ce s-a realizat între ultimul raport de acest gen, 2015, și cel de acum, care marchează momentul 2020. Am asistat la o deteriorare progresivă a mediului și la progrese reduse în ceea ce privește activitatea de prevenire și de combatere a efectelor negative asupra lui, inclusiv în domeniul schimbărilor climatice. În două domenii primordiale, biodiversitate, schimbare climatică, rezultatele sînt edificatoare. În privința schimbărilor climatice, obiectivul pentru 2020 referitor la reducerea emisiilor nu va fi atins.

În privința celorlalte obiective de mediu, situația este chiar dezastruoasă. Din 13 obiective majore, doar două au fost îndeplinite. În ceea ce privește protecția speciilor de animale și plante și conservarea biodiversității, zonele umede, protecția solurilor, poluarea aerului, protecția împotriva zgomotului etc., progresele rămîn insuficiente.

Ca atare, pentru a reuși să se recupereze restanțele este nevoie de un efort conceptual și material substanțial. Tot ce s-a făcut pînă acum în ultimii 40 de ani la nivelul UE trebuie să reprezinte ceva dobîndit, o experiență, dar în viitor trebuie să schimbăm cu totul modul de a înțelege punerea în operă a strategiilor de mediu.

Pasul logic următor este ca toate aceste deziderate și planuri să fie puse în aplicare...

Eu cred că mai întîi trebuie să fie elaborate, discutate și aprobate.

Exact, dar iată, tendința de a amîna sistematic adoptarea unor măsuri drastice pentru a combate încălzirea climei se va plăti foarte scump, avertiza recent ONU, în raportul anual al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu. Ce garanții există că nu va urma un nou deceniu pierdut, cu alte amînări și ezitări?

Nici una, numai o trezire rapidă a opiniei publice și o intensificare a presiunilor din partea publicului, a organizațiilor neguvernamentale, chiar a agenților economici, așa încît decidenții să treacă în cele din urmă la acțiuni concrete. Raportul respectiv al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu cuprinde o constatare deosebit de îngrijorătoare. Specialiștii ONU consideră că deceniul 2009-2019 a fost practic un deceniu pierdut în lupta împotriva schimbărilor climatice, că în toți acești ani, am asistat la o creștere cu 1,5% în fiecare an a cantității globale de emisii de gaze cu efect de seră, punctul culminant fiind atins în 2018, și că pentru a reuși să ajungem la stagnare și la diminuarea emisiilor în viitorii ani, este nevoie de un efort mult mai mare decît cel desfășurat în prezent. Altfel, riscăm ca în 2100 să nu se atingă obiectivele asumate prin Acordul de la Paris, iar creșterea temperaturii medii globale să ajungă undeva între 3,4 grade Celsius și 3,9 grade Celsius, în raport cu nivelul din epoca preindustrială. Consecințele vor fi catastrofale, la nivel global și în diferite contexte regionale, și vor marca poate un curs ireversibil în privința schimbărilor climatice.

Totuși, Uniunea Europeană nu va putea să combată singură schimbările climatice. Sînt țări ca India, China sau SUA, care nu au transpus prevederile Acordului Climatic de la Paris. În aceste condiții, nu sînt zadarnice eforturile europene?

Nu. Întotdeauna, acțiunea eco-climatică a avut nevoie de un leadership, de un efect de antrenament și acesta a fost mesajul pe care europenii au dorit să-l transmită și de această dată. Să nu uităm, de pildă, impasul creat în 2009, în cadrul Conferinței de la Copenhaga, în privința urmărilor Protocolului post-Kyoto, cînd din cauza neconcordanțelor și a neînțelegerilor între SUA și China, chiar cu implicarea șefilor de stat, nu s-a reușit deblocarea procesului și s-a recurs la acea declarație politică, cu caracter general. E adevărat că apoi a urmat o atitudine americană, prin președintele Obama, de înțelegere cu China, pînă la acel agreement de cîțiva ani mai tîrziu, în care se prefigura o alianță interesantă în privința schimbărilor climatice și o trecere în planul doi a Uniunii Europene.

După schimbările care au avut loc în administrația de la Washington și evoluțiile din ultimii ani, a venit din nou timpul ca Uniunea Europeană să-și asume rolul de lider mondial. Uniunea nu reprezintă decît al treilea poluator mondial, cu 8,5% din cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră, dar este foarte important ca multilateralismul în materie să nu fie întrerupt și a fost o criză majoră în privința desfășurării Conferinței Părților cu numărul 25 la Convenția-Cadru privind Schimbările Climatice.

Ce fel de măsuri pot fi luate pentru a atinge obiectivul zero emisii de gaze cu efect de seră pînă în 2050?

În concepția UE și a liderilor săi va fi vorba de un proces dificil și îndelungat, de o tranziție generațională, cum se exprima președinta Comisiei. Trei puncte majore au fost prefigurate în luările de poziție ale liderilor UE. În primul rînd, Pactul Verde pentru Europa, care se dorește a fi primul tratat de pace cu natura, încheiat de o structură regională și care să reprezinte noua strategie de creștere a Uniunii Europene. Această strategie urmărește pe de o parte să reducă emisiile, să sporească gradul de adaptare a societății europene la efectele schimbărilor climatice și să mențină, dacă nu să sporească, nivelul de calitate a vieții. Pentru aceasta, este nevoie de investiții în cercetare, inovare și tehnologii verzi și, de aceea, respectivul pact va fi însoțit de un plan de investiții pentru o Europă durabilă. O idee care își face loc acum este aceea a abandonării abordării sector pe sector, în favoarea uneia sistemice, care trebuie să aibă în vedere ansamblul domeniilor de activitate ale Uniunii, așa încît, în orice caz, poluarea aerului și mai ales problema biodiversității să nu fie în suferință.

Un al doilea trunchi major de acțiune al UE se dorește a fi punerea în aplicare a unei reglementări unitare, în sensul elaborării unui act legislativ european privind clima, pentru a face ireversibilă tranziția către neutralitatea climatică. Ar fi vorba de extinderea schimburilor de emisii în toate sectoarele, o premisă pentru dezvoltarea unei energii curate, sigure și la un preț abordabil, de întărirea economiei circulare și definirea unei noi strategii a raporturilor dintre producție și consum.

Al treilea pilon major e bazat chiar pe tranziția energetică, dar care să fie o reușită pentru fiecare ori un eșec pentru toți. Însă justiția climatică trebuie să fie completată cu justiția socială, iar în domeniul inițiativelor concrete se acordă o atenție deosebită realizării unui fond pentru tranziție, care va cădea în responsabilitatea Băncii Europene pentru Investiții. M-ați întrebat în ce măsură sînt fezabile. La prima vedere, ele sînt deosebit de interesante și, pentru a formula o opinie fermă, va fi nevoie de timp. În orice caz, sînt necesare investiții în materie ecoclimatică de sute de miliarde de euro în fiecare an. Numai dacă avem în vedere această cerință și deja se nasc semne de întrebare.

Ce ne facem cu state mai sărace, cum e România, unde tema climei nici măcar nu există pe agenda publică?

Mai mult decît atît, în Spania a fost făcut, cu ocazia COP25, un sondaj de opinie și peste 93% din populație este convinsă că schimbările climatice sînt o realitate și că este nevoie de acțiune concretă și urgentă, cît mai masivă, în sensul gestionării corespunzătoare a problemelor pe care acestea le ridică. În România, într-adevăr, nu există nici măcar o acțiune de informare și educare corespunzătoare în materie de ecologie. Specialiștii consideră că o cheie a succesului ar fi mai degrabă cea referitoare la educarea, formarea și determinarea individului să acționeze în sensul gestionării corespunzătoare a problemelor dereglării climei. De pildă, Laurent Fabius, care a fost, în calitate de ministru de Externe în 2015, chiar președintele COP 21, în cadrul căreia a fost semnat Acordul de la Paris, întrebat fiind dacă e pesimist sau optimist în problema viitorului schimbărilor climatice, a dat un răspuns semnificativ: „Sînt voluntarist, în sensul că prefer să acționez în tot ceea ce îmi stă în putință“. Ar trebui să fie exemplul fiecăruia dintre noi.

Asistăm practic la atitudini extreme alarmiste, dar care ne îndeamnă la pasivitate, să nu facem nimic sau, dimpotrivă, negaționiste, care au același rezultat. Calea de mijloc, a înțelege problematica în ansamblul ei și a porni la acțiune, cred că este cea mai potrivită.

a consemnat Cosmin RUSCIOR

Cosmin Ruscior este jurnalist la RFI-România unde realizează, printre altele, emisiunea Planeta verde.