La centenar

2 noiembrie 2016   Tema săptămînii

Fotografia alăturată a fost făcută acum zece ani, în iunie 2006, în biblioteca mea din București. Mă uit adesea cu nostalgie la ea și o păstrez pe raftul unde am adunat cele mai dragi cărți românești în cealaltă bibliotecă a mea de peste Ocean.

De atunci, s-a scurs mult timp și vîrtejul vieții ne-a împiedicat să ne revedem. Însă ori de cîte ori mi se face dor de Mihai Şora, așa cum l-am cunoscut eu, nu am decît să-i deschid cărțile pentru a reveni în acea atmosferă magică în care am crescut alături de el în urmă cu trei decenii. Fără întîlnirea cu el, nu aș fi putut fi cel care sînt astăzi. Îmi aduc aminte, ca într-un vis, de prima noastră întîlnire, pe data de 20 septembrie 1984, cînd, proaspăt student ajuns în București, am sunat timid la soneria apartamentului său. Nu puteam ghici că viața mea urma să ia o traiectorie nebănuită odată ce am pășit în universul fabuloasei sale biblioteci.

Opera filozofică a lui Mihai Şora, începînd cu Despre dialogul interior, cartea sa de debut la Gallimard în 1947, și continuînd cu volumele sale românești, Sarea pămîntului (1978), A fi, a face, a avea (1985), Eu & tu & el & ea… sau dialogul generalizat (1990), pînă la Clipa și Timpul (2005), reprezintă o culme a culturii românești. Cu răbdare, discreție și pasiune, Șora a creat un adevărat sistem filozofic – o ontologie, o etică și o politică – ce își așteaptă încă cititorii atenți. Dar dincolo de cărțile sale, Mihai Șora a creat cu mare generozitate o „școală“ sui generis, formată din tineri prieteni și admiratori, care i-au stat în preajmă de-a lungul anilor și au fost invitați să poarte cu el un dialog fascinant, de la egal la egal. Pentru mine, „școala“ lui Mihai Șora a fost și va rămîne mereu una a libertății – a libertății interioare, dar și a celei politice. Nu e deloc întîmplător că filozofia politică a lui Șora, articulată în Eu & tu & el & ea (1990) și mai apoi în Firul ierbii (1999), este una profund civic-liberală, o adevărată pledoarie în favoarea diversității, pluralismului, dialogului, și toleranței.

Omagiind astăzi centenarul domnului Șora, sărbătorim în același timp triumful unei anumite formule de viață, care combină bucuria de a fi, libertatea și curiozitatea pentru toate aspectele culturii și ale vieții cu deschiderea generoasă către alteritate. O astfel de combinație e rarisimă în lumea noastră de astăzi și se cuvine apreciată la justa ei valoare.

Din depărtare, un sincer și călduros: La mulți ani, domnule Şora! 

Aurelian Crăiuţu este profesor de Științe Politice la Universitatea Indiana, SUA.

Mai multe