Kinema Ikon, la semicentenar
Vine un e-mail spre mine și-mi zice să scriu un text despre kinema ikon care să fie complex, dar scurt, mai puțin tehnic și mai mult anecdotic, cu tușă personală, dar nu laudativ, ci sincer cît se poate, fiind vorba de publicarea într-o revistă pe cît de veche, pe atît de dilematică. Tocmai am încheiat, după mai bine de un an, textul intitulat „Istoria proiectului kinema ikon“ cu un consistent tablou sinoptic, totalizînd 150 de pagini, studiu dedicat catalogului aniversar cu prilejul celor cinci decenii de activitate a grupării/atelierului/platformei kinema ikon (1970-2020). Am recitit imediat studiul cu pricina, rămînînd ușor siderat, neștiind cum să condensez cele 150 de pagini. Varianta rezumatului am exclus-o din prima, varianta selecției este imposibilă și nici compilația nu se simte prea bine, rămînînd operațională doar o versiune inedită (sic), bazată pe dezvoltarea sintetică a unor momente-cheie din evoluția grupării.
Astfel, primul moment-cheie a fost chiar anul unu al înființării, adică 1970 toamna, cînd, cu licența în Estetică la bandulieră, am fost angajat cu două jumătăți de normă didactică, pe de o parte la Școala de Artă, unde am dezvoltat un cineclub pe care l-am botezat Atelier 16, pentru a realiza filme de scurtmetraj, și, pe de altă parte, am preluat catedra de Estetică de la Liceul de Artă din Arad. Cîteva decenii, acesta a constituit principala sursă și resursă umană pentru punerea în practică a proiectului teoretic „kinema ikon“, proiect care presupunea producerea unor filme experimentale de către autori exclusiv din afara cîmpului cinematografic, adică graficieni, pictori, fotografi, arhitecți, muzicieni și scriitori, enunț definitoriu care circumscrie corect specificitatea demersului teoretic și practic rezultat din activitatea grupării „kinema ikon“ în etapa dintre anii 1970 și 1989, cînd au fost realizate 62 de filme experimentale de autor. Această etapă a mai cuprins organizarea a trei simpozioane interdisciplinare: filmul experimental ca gen estetic (1980), apoi despre invarianții creativi (1984) și despre invariantul numit interval (1988). În acei ani, nu mai puțin de 16 membri ai grupării „kinema ikon“ au fugit peste graniță, stabilindu-se în California, foarte aproape de Hollywood, ceea ce ne-a adus în atenția organului represiv numit Securitate. A urmat, firesc, interdicția de a participa la evenimente culturale în Occident. Abia în anul 1995 am avut posibilitatea logistică și financiară de a onora o mai veche invitație făcută de Centrul Pompidou din Paris pentru a proiecta, în spațiul numit Cinéma de Musée, o selecție de 22 de filme experimentale de la atelierul kinema ikon, proiecții urmate de dezbateri și comentarii.
Imediat după revoluția din decembrie ’89, gruparea a fost transferată la Museum Arad cu titulatura „kinema ikon_atelier multimedia“, începînd astfel o nouă etapă de creație experimentală sub semnul noilor tehnologii. Am trecut printr-o scurtă tranziție de video-art și mixed media, la care se adaugă și editarea zburdalnicei reviste Conversația, din 1990 pînă în 1994, cînd s-a transformat în Intermedia ca urmare a unei „lovituri de atelier“ (sic) a tinerilor membri influențați de invazia pixelilor în floare, între care îi menționez în special pe filologul-artist vizual Călin Man și pe informaticianul Caius Grozav. Cei doi au fost principalii vinovați de schimbarea paradigmei, care în primii cincisprezece ani avea ca vector de producție lucrări produse pe computer, pe baza sintagmei riscante de „exclusiv digital“ – instalații „hypermedia interactive“, lucrări pe suport electronic (CD.ROM, DVD) și lucrări pe suport web numite net.art, ultima fiind practicată îndeosebi de către Călin Man aka reVoltaire.
În ceea ce am putea numi etapa „exclusiv digital“, dintre 1995 și 2005, s-au petrecut cel puțin patru evenimente remarcabile, musai de a fi notate cu scurte explicații. În anul 2002 am organizat la Muzeul de Artă din Arad un simpozion intitulat „Este sau nu este sistemul digital (și) un nou mijloc de creație artistică?“ la care au participat, timp de două zile, tineri critici de artă și artiști multimedia preocupați de fenomenul artei digitale, prezentînd texte de susținere teoretică a unor lucrări digitale proprii. În acest context, „kinema ikon“ a prezentat lucrarea alteridem_exe, constituită din opt proiecte individuale realizate de Peter Hügel, George Sabău, Călin Man, Caius Grozav, Mitzi Kapture, Judit Angel, Ioan Ciorba și Romulus Bucur, eveniment de referință, reflectat într-un număr special al revistei Intermedia din același an.
Aceeași lucrare, ușor revizuită și completată, a fost selectată de către o comisie de specialitate pentru a reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneția din anul 2003, fiind asamblată în Pavilionul românesc de către Călin Man, numit în funcția de comisar al expoziției, în același timp și coautor, așa cum rezultă din titlul evenimentului notat pe afiș și în catalog, alteridem.exe 2, cuprinzînd trei module astfel: „kinema ikon“ cu titlul alteridem.exe, încadrat de două module semnate Călin Man, respectiv -Esoth Eric și net.art_kit.
În 2004, consistent epuizați și cu cîțiva membri importanți virusați de emigrare, am înțeles că putem avea probleme de continuitate. Abia am apucat să fim îngrijorați cînd, pe nepusă masă, la o mică expoziție „kinema ikon“ realizată pentru publicul arădean, după ce am constatat o absență totală a acestuia, ne-am trezit cu mai bine de 30 (treizeci) de tineri artiști vizuali, proaspeți absolvenți ai facultăților de artă din Cluj și Timișoara (pe care i-am recunoscut, fiind foști elevi ai Liceului de Artă din Arad, unde predam Estetica). Din acel moment a început o foarte bună colaborare cu ceea ce numesc zona kf, care atunci era „under construction“, punînd umărul la demersul artiștilor-manageri Ioana Eremiaș și Gabriel Cosma. Această colaborare a constat în lucrări comune, instalații, expoziții și evenimente la atelier, la sediul kf, dar și prin alte locații. Între aceste din urmă dezvoltări, a avut loc și al patrulea eveniment important din etapa „exclusiv digital“, respectiv participarea a nouă componenți de la kf, în calitate de membri ki, cu tot atîtea lucrări, la expoziția „kinema ikon“ de la MNAC în anul 2005.
Etapa actuală (2005-2020) stă sub semnul „analogico-digital“. Beneficiind de o sală dedicată evenimentelor „kinema ikon“ la Muzeul de Artă din Arad, putem vorbi de o adevărată dezlănțuire expozițională, realizînd în zece ani nici mai mult, nici mai puțin de 50 de expoziții, plus participări la alte evenimente naționale și internaționale. Aceste expoziții/evenimente marca „kinema ikon“ au fost grupate taxonomic de către Călin Man & Ileana Selejan astfel: „seria kinema ikon“ în trei sezoane cu 40 de episode, adică expoziții de autor; apoi „seria Wunderkammer“ cu trei expoziții; apoi „media art festival (mafa)“ cu șase expoziții, și așa mai departe. Nu în ultimul rînd, pregătim semicentenarul din 2020 printr-o expoziție și cîteva cataloage…
George Sabău este fondatorul „kinema ikon“ și teoretician al grupului.
Foto: Ciprian Hord