Jurnalistul recent

3 aprilie 2009   Tema săptămînii

Acum 112 ani, prin presa locală, naţională şi internaţională umbla zvonul că Mark Twain a murit. Pe 2 iunie 1897, Mark Twain răspunde acestor zvonuri declarînd în şi pentru New York Journal: "Ştirea despre moartea mea a fost o exagerare". Cu ceva timp în urmă, un amic, fotoreporter, declara că şi-ar fi dorit să împrumute replica lui Twain ca să ne spună că ştirea despre bătaia pe care a încasat-o pe teren a fost o exagerare. Dar n-a fost să fie aşa. Era pentru el o delegaţie ca oricare alta, în apropiere de Bucureşti. Plecaseră în echipă completă " el, reporterul şi şoferul " pentru a se documenta despre satul cu cele mai multe radiouri locale. Nu mare le-a fost mirarea cînd, după o primă întrebare, către un trecător, despre celebrităţile de pe calea undelor, au fost atacaţi de trei indivizi care au făcut pe spatele lor o demostraţie ce semăna leit cu meciurile de wrestling. După minute bune de pumni, timp în care amicul fotoreporter avea ca primă grijă nu să-şi ferească faţa, ci aparatul din dotare, care valora aproape 10.000 de euro, încleştarea se stinge cu ajutorul Poliţiei. Întrebaţi care a fost motivul pentru care i-au atacat pe jurnalişti, agresorii au replicat ferm: "Nu stăm la discuţie cu ziarele de scandal". Fotoreporterul a început să le explice că sînt de la un ziar quality, că nu sînt de la tabloid, şi că vor să facă un reportaj despre viaţa de DJ de ţară. Suspiciunea agresorilor persistă însă, şi asta " spun ei " pentru că pe capota maşinii jurnaliştilor trona numele unui tabloid care face parte din acelaşi trust cu ziarul "serios". Pînă au desluşit ei iţele, explicînd că "oamenii de la marketing" din trust lipesc colante de promovare a tabloidului şi pe maşinile redacţiei lor, a trecut mai bine de un ceas. Apoi, oarecum lămuriţi, DJ-ii rurali i-au invitat pe jurnalişti în casă, să le explice pe îndelete despre satisfacţia de a fi în direct cu "inima satului". Ospitalieri, le-au oferit un aperitiv şi apă rece, ca să mai potolească durerea şi vînătăile care dădeau să răsară. Reportajul a fost destul de citit, cei trei din echipă au primit cîteva zile libere pentru refacere şi redactorii-şefi au decis ca măcar o maşină a redacţiei să rămînă nebranduită. În timpul acesta, o colegă de breaslă, angajată a unui ziar concurent celui de care vorbeam mai sus, primeşte o temă de la redactorul-şef, subiect care nu prea i se potrivea, dar deh... Misiunea: să meargă la Guvern şi să depună o sesizare, în calitate de simplu cetăţean, pentru a radiografia modul greoi în care se răspunde unor astfel de cereri. A doua zi se îmbracă elegant şi porneşte înfipt spre Guvern. Încă de la intrare, portarul o primeşte cu amabilitate şi o direcţionează spre departamentul potrivit. Acolo este preluată de o doamnă plină de solicitudine, care o întreabă cu ce îi poate fi de folos. Jurnalista îi răspunde că are de făcut o sesizare. Doamna de la ghişeu îi întinde o coală albă şi un pix şi o îndeamnă să-şi verse oful. Atît de surprinsă a fost de realitatea găsită pe teren, care nu se mula deloc pe ipoteza şefului, încît ezita să ia coala şi pixul. Femeia insistă şi o întreabă: "Cu ce problemă aţi venit?". Tînăra jurnalistă răspunde "Am uitat". Întoarsă în redacţie, se prezintă în faţa şefului. "Ei, cum a fost? S-au uitat scîrbiţi la tine, nu?" " o întreabă redactorul-şef. "Nu mai ştiu, am uitat" " răspunde ea. Peste cîteva zile, în semn de revoltă, a scris "Reportaj despre nimic". Şi a fost destul de citit. În altă redacţie de ziar quality, un şef de secţie negociază cu reporterul, pe marginea unui articol, un limbaj "mai pe înţelesul cititorului". La un moment dat, în text, reporterul inserează ca intertitlu expresia: "Habemus comisar". După lectura lui, şeful de secţie, intrigat, spune: "Aici, spre exemplu, trebuie neapărat să explicăm clar cine e Habemus". Laura Toma este reporter la cotidianul România liberă.

Mai multe