Jumătăți de măsură

Anul trecut, pe 30 decembrie, "Noapte albă" la Muzeul Naţional de Artă. Un eveniment cu tradiţie în ţările europene, care se organiza pentru prima oară în România. Promovat la radio, la televiziune şi în ziare. Intrarea gratuită. "Noaptea albă" a reuşit să scoată din casă destul de mulţi bucureşteni. Grupurile decente care traversau Piaţa Revoluţiei, purtînd conversaţii lejere, îţi dădeau senzaţia de normalitate: oameni care merg la muzeu. Însă la intrare sînt anunţaţi că nu pot vizita decît "arta românească veche". La "moderni şi contemporani" e închis. Nu se dau alte explicaţii. Un exemplu despre cum se fac la noi lucrurile doar pe jumătate. Asta în cel mai bun caz, atunci cînd se mai întîmplă ca un eveniment cultural să fie promovat. Să se audă de el. Şi să te convingă să participi. Pleci de acasă cu anumite aşteptări. Şi cînd ajungi la "locul faptei", eşti invariabil dezamăgit de ceva. Mici detalii supărătoare care, în timp, reuşesc să respingă un public şi aşa destul de lipsit de chef. De ce nu mai avem chef de cultură? Pentru că sîntem plictisiţi nu neapărat de actul cultural în sine, care poate să fie unul de valoare, ci de modul în care este el "ambalat". De lipsa de organizare, dar şi de lipsa de creativitate a celor care încearcă "să vîndă" cultura. "Tehnicile" de abordare au rămas în parte cele "vechi", în timp ce la "moderni şi contemporani" este în continuare închis. (A. P.) Şi totuşi... La acelaşi muzeu, expoziţia de capodopere ale picturii franceze (şi ea mediatizată, desigur) a "făcut coadă" la bilete; ca la Luvru sau Uffizi, am spune. Şi a meritat. Deci se poate. Lucrurile încep să se mişte în direcţia cea bună. "Jumătăţile de măsură" sînt totuşi două: una goală, alta plină... (M. V.) Cum ajunge cultura la public? Ne-am prostit cu toţii de atîta politică şi televizor? N-avem un public pentru evenimentele culturale de calitate sau îl avem, dar nu ştim să-l atragem (şi să-l informăm cumsecade)? Iată o dilemă pe care ne-am gîndit să o prezentăm "pe roluri"... (A. P. şi M. V.)