Iubire & relegare
Publius Ovidius Naso (43 î.Hr., Sulmona – 17 d.Hr., Tomis) este primul mare poet care a creat la marginile Imperiului Roman.
Poet al epocii sale, respectat, citit şi admirat pentru o carte de lirică erotică devenită extrem de populară, Ars amatoria, Ovidiu rămăsese, după moartea lui Horațiu şi a lui Vergiliu, cel mai mare poet al Romei. Talent şi faimă care i-au adus şi sfîrşitul, căci Împăratul Octavian Augustus îl exilează undeva la marginile imperiului, la Tomis. În vîrstă de 51 de ani, Ovidiu se vedea nevoit să-şi părăsească cea de-a treia soţie, fiica şi nepoţii, prietenii pentru a trăi pe malul Mării Negre, în mijlocul unei populaţii barbare formate din geţi, sarmaţi şi greci, a căror limbă n-o vorbea. Familia şi prietenii l-au convins să nu se sinucidă, să plece în exil şi să încerce a obţine clemența.
„Pricina prăbuşirii mi-o ştie toată lumea / Şi nu mai e nevoie aice să o spun“, spune poetul şi e o amară ironie faptul că, neprecizată în versurile sale (din delicateţe, dar şi din teama de a nu-l răni/mînia şi mai mult pe Împărat), cauza care i-a atras pedeapsa a rămas pînă astăzi necunoscută. Ovidiu s-a limitat să scrie că motivul ar fi fost „carmen et error“, adică o poezie și o greșeală (se pare că ar fi fost martorul unui delict, probabil complot), astfel că motivele reale ale relegării sale la Tomis (relegarea fiind o formă de exil mai uşoară, temporară, fără confiscarea averii şi a titlurilor) au dat naştere multor teorii. Filologul italian de origine română Demetrio Marin a scris, pe această temă, un studiu fascinant, tradus şi la noi, în care demontează toate aceste teorii: Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis. Teze şi ipoteze (trad. Corina Gabriela Bădeliţă, Editura Institutul European, 2009). Concluzia lui este aceasta: „Dorinţa de libertate a lui Ovidiu, şi care, în contextul opoziţiei faţă de Augustus va fi determinat relegarea sa la Tomis, din păcate nu a putut decît în parte să răscumpere impresia nefavorabilă suscitată mai ales de activitatea lui poetică din prima perioadă, care nu era în consonanţă cu principiile morale care se doreau instalate în societatea augustană. Aspiraţia spre libertate a fost parţial contrabalansată de imoralitatea operei (şi, poate, de viaţă).“
Ovidiu a petrecut în exil la Tomis nouă ani, fără să obţină iertarea, pe care nici n-a mai cerut-o după moartea lui Octavian Augustus, cînd prietenii săi de la Roma se împuţinaseră şi nu mai aveau influenţă. În acest timp, a scris cele cinci cărţi din Tristia/Triste (între 8-12 d.Hr.) şi alte patru cărţi din Epistulae ex Ponto sau Pontica/Pontice (12-16 d.Hr.), trimise soţiei, prietenilor şi împăratului. A mai compus un poem satiric, Ibis, care nu s-a păstrat, iar din poemul didactic Meşteşugul pescarului n-a apucat să scrie decît 132 de versuri.
Anul viitor se împlinesc 2000 de ani de la moartea sa. Nu se cunoaşte ziua în care a murit şi nici locul unde a fost îngropat.
Ilustraţie de Ion BARBU