Istorie, ideologizare și părerism în România actuală

23 aprilie 2019   Tema săptămînii

Societățile trecute sînt, cel mai adesea, greu de înțeles de către oamenii contemporani. Motivele sînt diverse. Pentru comunitățile mai vechi avem surse puține, disparate, uneori doar cîteva izvoare scrise, alteori deloc, de regulă ceva mai multe urme arheologice. În cazul societăților mai apropiate de noi, sursele se înmulțesc, pentru cele din ultimele secole devenind chiar strivitoare cantitativ. Însă și lumile de demult, și cele apropiate sînt deseori abordate cu lentile culturale care pot deforma înțelegerea istorică. Investigarea trecutului necesită cunoștințe teoretice, înțelegerea contextului mereu schimbător și, în plus, numeroase competențe, de la limbile vechi, dispărute, pînă la paleografiile în care au fost scrise documentele, de la credințele religioase pînă la practicile culturale dispărute. Luînd în considerare toate acestea, nu este întîmplătoare înmulțirea specialiștilor în studii istorice, nu neapărat doar istorici – deși în primul rînd aceștia –, ci și antropologi, sociologi, filologi etc.

Însă în ultimele decenii, în condițiile accesibilității la mijloacele de comunicare, mai ales în mediul online, se produc și se difuzează tot mai multe opinii stranii cu privire la trecut. Fie că este vorba de perioade foarte vechi, fie de cele mai apropiate de noi, părerile celor care nu au nici un fel de expertiză istorică sînt tot mai insistent expuse public. Exprimarea opiniei pare să fie posibilă pentru oricine are acces la Internet, prin accesarea facilă a unor pagini de informare populară. Diletantismul cu privire la trecut – adeseori arogant, agresiv – intră în casele, în mințile oamenilor îndeosebi prin intermediul revistelor și cărților de proastă calitate, al unor televiziuni mai mult sau mai puțin nișate, iar în ultima vreme prin diversele canale online, website-uri și pagini de Facebook. Opinia pare să primeze în fața cunoașterii dobîndite cu efort, în timp, prin recursul la instrumente profesionale care nu sînt la îndemîna oricui, cum aminteam mai sus. Reflecția istorică pare (auto)exilată în lumea profesioniștilor.

Voi oferi doar cîteva exemple care privesc ofensiva părerismului în materie de istorie, cu referire la spațiul public românesc. Ele sînt suficiente însă pentru a înțelege importanța opiniei avizate și de bună credință în fața acțiunii concertate a unor ideologii mai vechi sau mai noi, a propagandei grosiere sau rafinate, ori pur și simplu a părerilor exprimate cu nonșalanță de persoane fără expertiză.

Nemulțumiți de o istorie care le pare dureros de modestă, unii autori români – și publicul lor – s-au refugiat într-un trecut răstălmăcit sau uneori inventat de-a dreptul. În special perioada de început a istoriei scrise a acestui spațiu a căzut victimă teoriilor care nu au nici o legătură nu doar cu realitatea istorică, cu sursele verificabile și puse într-un cadru larg, dar deseori nici măcar cu bunul-simț. Astfel, aflăm că dacii vorbeau o limbă care era de fapt latina, că de la ei au învățat-o romanii, că unele dintre marile realizări ale antichității ar fi fost făcute aici, că sub Bucegi ar exista închipuite realizări inginerești vechi de mii de ani. Nici un istoric nu vehiculează astfel de teorii. Acestea sînt exclusiv rodul fanteziei unor oameni care au alte profesii – medici, generali ieșiți de mult la pensie, realizatori de emisiuni TV etc. – și care par să-și fi găsit un rost prin proiectarea în trecut a unor fantezii personale și de grup. Și care sînt prilej de glume din partea celor înzestrați cu spirit critic și umor.

Pentru perioadele medievală și modernă, situația se complică, din motive care țin de existența unor surse diversificate, dar și de o cunoaștere elementară ceva mai bună în rîndul publicului. Fanteziile nu mai circulă neîngrădit ca în lumea dacomanilor. Însă ele se regăsesc în forma suprainterpretărilor inclusiv între istorici, cu atît mai mult cu cît servesc și unor scopuri propagandistice. Aș aminti aici inventarea unui soi de primordialism etnicist, în formula „națiunea română medievală“, sub influența unor teorii romantice, reciclate în anii național-comunismului, considerarea unor călugări sau domnitori moldo-valahi obscuri drept egali, dacă nu superiori unor gînditori sau principi occidentali care au marcat civilizația europeană. Aceste expresii actualizate ale protocronismului circulă în condițiile în care punerea în context și comparația adecvată cu ceea ce s-a întîmplat în alte spații par să fie ignorate din motive ideologice. Prin intermediul unor canale media sau al unor structuri educaționale, inclusiv de nivel mediu, teoriile amintite – și multe altele – au o anume circulație în straturi populare, unde se caută evadarea dintr-un prezent marcat de frustrare.

Vehicularea unor opinii fără fundamente este vizibilă și în privința istoriei recente. În ultimele două decenii au fost mai multe scandaluri publice legate de afirmațiile unor oameni politici cu referire la dictaturile de la jumătatea secolului trecut, la cel de-al Doilea Război Mondial și la comunism. Spre exemplu, unii au negat de-a dreptul existența Holocaustului în România ori au făcut comparații inacceptabile, alții s-au răfuit public cu figuri simbolice ale istoriei României contemporane ori au făcut dese referiri la Justiția actuală ca la una stalinistă și au minimalizat tragediile provocate de regimul comunist.

Însă părerismul pe teme de istorie recentă și relativizarea unor subiecte altminteri grave sînt prezente nu doar între cei care nu au formal studii sau competențe istorice, ci și între cei care le au, adică între istorici, între academici, fie că este vorba de universitari sau de cercetători din institutele specializate, din muzee sau arhive. S-au înmulțit comparațiile între cercetările judiciare și procesele în cazuri de corupție din România actuală cu anchetele și procesele din perioada comunistă. Ceea ce pentru orice om cu o minimă cultură istorică este inacceptabil.

Într-o lume în care informația circulă tot mai repede, părerile despre trecut ajung să se substituie reconstituirii riguroase a faptelor și analizei contextualizate. Uneori este vorba de ignoranță, iar daunele produse în spațiul public mai pot fi remediate dacă există bună credință. Grav este însă cînd opiniile de acest fel sînt produse explicit pentru a manipula, sînt difuzate de structuri politice sau de media-propagandă, pentru care cunoașterea istorică bazată pe cercetare nu contează. 

Dorin Dobrincu este istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iași.

Mai multe