Ion vs Maitreyi

13 februarie 2014   Tema săptămînii

● Opera studiată la şcoală care mi-a plăcut cel mai mult este Maitreyi de Mircea Eliade, deoarece am descoperit aspecte ale civilizaţiei indiene necunoscute de mine pînă atunci şi complexitatea sufletului femeii bengaleze în comparaţie cu o femeie europeană. Totodată, cred că în povestea de dragoste din acest roman orice tînăr se poate regăsi.

Opera literară pe care am ,,urît-o” este Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes. Mi s-a părut un roman plictisitor datorită ,,aventurilor” prin care trece Don Quijote, considerîndu-le neinteresante.

Din lecturile mele extraşcolare, aş propune să existe într-un manual şcolar romanul scriitorului englez Oscar Wilde – Portretul lui Dorian Gray. Sînt de părere că acest roman oferă tuturor generaţiilor învăţături etern valabile. În spatele poveştii vieţii lui Dorian Gray, se ascunde dorinţa omului de a-şi depăşi condiţia şi de a fi pururi tînăr.

Roxana MĂRGULESCU, clasa a XI-a, Colegiul Naţional ,,Spiru Haret”, Tîrgu-Jiu

● Există cărți de care nu te poţi “dezlipi”, le porţi cu tine în metrou, la şcoală, oriunde te-ai duce, indiferent de cît de grea este cartea respectivă. Dacă este necesar, te lipseşti şi de cîteva caiete (astfel apare caietul universal în rîndul elevilor). Sînt de menţionat şi cărţile pe care le citeşti ca să treacă timpul, acelea care de obicei “au viaţă veşnică”. Povestea este interesantă, dar nu atît de interesantă pe cît ţi-ai dori. ca să te motiveze să citeşti mai mult de cîteva pagini pe zi. Şi mai există acele cărţi care te fac să regreţi că ştii să citeşti. Din această categorie face parte romanul Ion, viaţa protagonistului al cărui nume este prezent în titlu fiind relatată de-a lungul a două volume “fascinante”, pe parcursul cărora ne este exemplificat conceptul de violenţă domestică, ne sînt prezentate vreo două sinucideri, este evidenţiată dorinţa prostească de parvenire, şi nu numai. Adesea, tema iubirii este abordată haotic, din acest punct de vedere romanul m-a şocat, pămîntul de această dată jucînd rolul iubitei. Ce am învăţat citind Ion? Am învăţat că viaţa e prea scurtă pentru a citi cărţi proaste…

Ceea ce mulţi nu realizează este faptul că literatura pe care şcoala o impune ar trebui să reprezinte un punct de pornire, o încurajare pentru cei ce nu au descoperit încă plăcerea de a citi. Dar nu cred că acest lucru se poate realiza impunînd unui grup de cititori tineri cărţi lipsite de complexitate, dar pline de intrigi, goană după avere, violenţă şi gîndire ghidată de instincte primare. Acestea sînt cărți care nu pot ajuta la dezvoltarea tînărului cititor în nici un fel, cărîi a căror utilitate încă nu am descoperit-o.

Andreea Ioana MAREȘ, clasa a XII-a, Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”, Bucureşti

● Din cînd în cînd, mintea structurează lucrurile, pe care vrem să le realizăm, într-un fel de listă imaginară, menită să le aranjeze în ordinea priorităţilor. O asemenea listă organizez cînd vine vorba de romanele pe care urmează să le citesc. Bănuiesc că defectul acestei activităţi stă la baza faptului că, de-a lungul timpului, numărul cărţilor creşte considerabil, astfel că niciodată nu pot şti cu exactitate cînd anume voi putea să le parcurg pe toate. Nuntă în cer de Mircea Eliade a rămas ca o dorinţă în mintea mea, aşteptînd să devină parte din realitate, pînă cînd a apărut în programa şcolară. Impulsul dat de o obligaţie favorabilă m-a făcut, în iarna anului trecut, să stau trei nopţi la rînd „lipită” de o carte pe care nu o mai puteam lăsa din mînă. Nuntă în cer mi-a oferit o senzaţie nemaiîntîlnită în experienţa mea de cititor; era ca şi cînd ar fi fost scrisă de mine, dacă aş fi avut instrumentele necesare şi, desigur, talentul lui Eliade, cartea se regăsea în mine iar eu mă hrăneam cu ea, neputînd să mă satur. Nu voiam însă doar să o scriu, ci şi să trăiesc o poveste de dragoste ca aceea dintre Ileana şi Andrei.

Nu credeam că m-ar mai putea zdruncina o carte atît de puternic, aşa cum a făcut-o aceasta, însă de curînd, tot mulţumită programei, am descoperit Cel mai iubit dintre pămînteni. Prima întîlnire cu Marin Preda şi Moromeţii săi nu a fost una foarte reuşită, astfel că nu eram încîntată să citesc cele trei volume din Cel mai iubit dintre pămînteni; dar povestea lui Victor Petrini m-a acaparat încă de la primele pagini.

În sfera negativă a operelor literare studiate la clasă se află cele care au în centru tema ce mi-a displăcut dintotdeauna, viaţa la ţară, de exemplu Baltagul lui Mihail Sadoveanu; să recunoaştem, ce poate fi atrăgător la o femeie din Măgura Tarcăului, care face pe detectivul ca să-i afle pe ciobanii care i-au omorît soţul şi i-au furat oile? Cu toate că nu am avut niciodată o înclinaţie spre tradiţionalism, romanul cel mai neplăcut a fost acela care a venit în contra curentului: Ion de Liviu Rebreanu. O carte ce cuprinde dorinţa de parvenire a unui ţăran, condimentată cu o iubire interzisă, o căsătorie strategică, o soţie nedorită, violenţă domestică şi o obsesie pentru obţinerea pămîntului. De asemenea, romanul are anumite secvenţe care rămîn impregnate sîcîitor în mintea cititorului: Ion care sărută pămîntul ca pe o ibovnică, Ana, însărcinată, bătută de soţul şi de tatăl ei, diferite scene care culminează cu moartea parvenitului ce-şi găseşte sfîrşitul ucis cu o sapă.

Ioana FRANCISCO, clasa a XII-a, Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”, Bucureşti

Mai multe