Invitaţie pe o insulă

7 decembrie 2016   Tema săptămînii

La începutul anilor 2000, mă plimbam prin oraş cu un prieten, cînd, în faţa noastră, cineva se apleacă şi culege de pe jos un inel de aur. Uimit, se întoarce către noi şi ni-l oferă, desigur, la preţ de nimic. Eu am fost tentat, prietenul meu mi-a făcut semn să trecem mai departe. Ulterior mi-a spus că a mai văzut tehnica asta înainte şi n-are încredere. Desigur, era un truc, o podoabă vopsită vîndută la suprapreţ, ca şi cum ar fi inel de aur. Metodă bună de a lua banii credulilor. În acel moment mi-am reamintit multe lecţii primite de-a lungul vieţii, în care merita să fi precaut în loc să crezi fără să cercetezi în detaliu.

În 2009, eram expus la atît de multă informaţie falsă, încît atitudinea mea constantă de opoziţie şi corectare a început să-mi irite colegii şi prietenii.

După al 12-lea e-mail re-re-redirec­ţionat către mine şi trimiterea unui răspuns care explica de ce conţinutul este fals, oamenii au încetat să-mi mai trimită astfel de mail-uri. Pe de altă parte, resursele pe care le foloseam pentru a explica de ce unele poveşti erau false nu existau în limba română. Şi atunci mi am dat seama de ocazia de a-mi testa capacitatea de a scrie şi a compune texte pe care cei care au nevoie de informaţie să le înţeleagă. Aşa mi-am deschis blog-ul, numit „Insula îndoielii“ (www.insulaindoielii.ro), vrînd să sugerez un loc în care regula „crede şi nu cerceta“ nu este validă. În schimb, există alte reguli precum: „Afirmaţiile extraordinare necesită dovezi extraordinare“.

De ce am făcut acest lucru? Pentru că mă consider capabil să mă documentez. Expunerea la un pic de educaţie ştiinţifică în facultate şi la aşa-numita mişcare sceptică din afara României mi-au dat instrumentele pentru a nu mai crede absolut orice informaţie circulă prin mass-media şi Internet.

Am dedicat ultimii şapte ani promovării unei idei a cărei necesitate este evidentă tuturor celor dezamăgiţi de spectacolul politic, de starea media şi de nivelul de informaţii false care, desigur, circulă nestingherite.

În lumea scepticismului există nişte ţinte uşoare. Astrologia, homeopatia, aparatele de energie infinită sînt, toate, idei care, deşi populare, au foarte puţine dovezi ştiinţifice şi sînt de cele mai multe ori păcăleli sau metode de a lua bani de la cei creduli. Sînt tolerate şi întîlnite în diverse forme în fiecare zi, dar rareori rănesc pe cineva, chiar dacă există cazuri.

În schimb, cînd vine vorba despre vaccinare, lucrurile nu stau chiar aşa. Vaccinarea chiar este importantă, esenţială, fundamentală pentru o societate funcţio­nală. Cînd o mare parte a populaţiei refuză vaccinarea se întîmplă lucruri grave. Precum cele şase decese din acest an. Precum cele peste 80 de cazuri de tuse convulsivă de anul trecut.

Observînd acest trend încă din 2012, am început să scriu despre vaccinuri şi să încerc să prezint informaţia aşa cum o înţelegeam eu. Citind o carte antivaccin şi căutînd să confirm datele din sursele menţionate de aceasta, am descoperit un noian de conspiraţii într-atît de complexe, încît părea că vaccinurile sînt vinovate pentru toate bolile lumii – indiferent dacă bolile astea sînt recente sau sînt mai vechi decît piramidele.

În urma interesului asupra vaccinării am scris multe articole, am urmat cursuri dedicate medicilor pentru a înţelege detalii care altfel nu sînt disponibile publicului larg, am citit cîteva cărţi legate de istoria medicinei, am construit relaţii cu profesioniştii din sănătate şi în cîteva ocazii chiar am prezentat în faţa lor.

Sînt mereu întrebat de ce mă implic. De ce mă interesează aşa de tare, de ce în mod special vaccinarea, mai ales cît timp încă nu am copii. Şi e greu de explicat în puţine cuvinte. Mi-am ţinut nepoata în braţe cînd avea doar cîteva ore de viaţă. La fel cu copiii prietenilor noştri. Am văzut acele vieţi fragile gîngurind şi avînd încredere în mine, în noi, în adulţii din jurul lor.

Cum aş putea tolera o ideologie care nu are ca rezultat decît moartea unor copii nevinovaţi? Cei cinci copii morţi anul acesta de rujeolă s-au îmbolnăvit pentru că erau prea mici pentru a primi vaccinul care îi putea proteja. Adică au murit din cauza celor din jurul lor care i-au expus la o boală căreia nu i-au rezistat fără vaccin.

Acoperirea vaccinală în România este dramatică. Dintr-o combinaţie de factori în care are un rol important şi faptul că Ministerul Sănătăţii nu reuşeşte să cumpere la timp vaccinuri. Dar şi faptul că există o mişcare consistentă care militează pentru nevaccinare. O mişcare care controlează grupuri, site-uri, pagini de Facebook şi include persoane publice, aşa-numiţi medici, precum şi oameni politici. Toţi aceştia profită de creşterea unei atitudini antivaccin şi se asociază fără vreo ruşine cu o ideologie responsabilă de decese în întreaga lume.

Există o nişă în cadrul mişcării antivaccin care s-a opus ideii de vaccinare încă de la început. Motivele au fost diverse. Unele sînt acum moral reprobabile, de exemplu „intervenim în planul lui Dumnezeu“ (da, într-o vreme mişcarea antivaccin numea moartea copiilor un lucru bun pentru că asta era voia Domnului). Între timp, argumentele s-au schimbat. Acum ne spun fără vreo urmă de îndoială că vaccinarea cauzează autism, în ciuda faptului că pînă şi organizaţiile pentru copiii autişti refuză o astfel de asociere şi există nenumărate cazuri de copii autişti care n-au fost vaccinaţi.

Aceleaşi grupuri propovăduiesc multe alte teorii care sînt anulate de descoperiri ştiinţifice şi considerate ilegale şi periculoase pe tărîmuri mai vestice. Toate acestea se împrăştie generos în ţara noastră, fără vreo selecţie, limită legală sau vreo informare oficială asupra pericolului.

E trist şi uneori amuzant să văd acuzaţiile pe care antivacciniştii le aduc tuturor. Statului, companiilor farmaceutice, mie şi celor care încearcă să informeze părinţii despre necesitatea vaccinării. Că sîntem plătiţi, că sîntem direct interesaţi de vînzarea unor vaccinuri. Doar că vaccinarea reprezintă cam 1% din cifra de afaceri a companiilor farmaceutice în România. Chiar şi la nivel global, cifrele nu depăşesc 5% din profit. E o paranoia continuă din partea unor oameni care nu au legătură cu subiectul, dar reuşesc cumva să sperie mii de părinţi.

Şi uneori chiar profită de pe urma fricilor şi angoaselor pe care tot ei le-au indus. În ultimele luni am urmărit fascinat cum un nutriţionist (o profesie pe care o poţi practica după cîteva cursuri de week-end) a devenit o persoană cunoscută în cercurile antivaccin locale. Argumentele lui? Opinii personale, pentru că cea mai sumară studiere a literaturii ştiinţifice i-ar arăta oricui informaţia corectă. Dar părinţii cu diverse afecţiuni îl caută pentru că au auzit de bine despre el. Şi le spune că vaccinurile sînt rele, evident. După care le vinde următoarele: consultaţie – 200 de lei, analiza firului de păr (complet inutilă) – 400 de lei, cartea proprie – 100 de lei.

În alte părţi apar alţi profitori. Cineva vinde uleiuri esenţiale. Altcineva – cursuri de homeopatie. Mai sînt persoane care fac conferinţe, uneori pe gratis, alteori nu. În unele cazuri se cer donaţii pentru diverse acţiuni.

Acest gen de întîmplări sînt comune. Oamenii tentaţi de conspiraţii şi mistere, de tratamente alternative, de soluţii miraculoase sînt doar o piaţă de exploatat. Şi există ­mulţi oameni care îi exploateaza intens. E şi greu să-ţi dai seama dacă cei care le vînd sînt cu adevărat convinşi sau doar nişte şarlatani.

Ne putem feri de informaţie falsă, de decizii greşite şi de tratamente periculoase dacă urmăm reguli simple de informare şi ne dezvoltăm gîndirea critică. Nu pot decît să sper că vom deveni cu toţii mai raţionali. În general, dacă ceva pare prea frumos pentru a fi adevărat, fiţi sceptici. 

Ovidiu Covaciu este autorul blog-ului Insula îndoielii.

Mai multe