Între sublim și ridicol

Dacă de la sublim la ridicol nu e decît un pas, după cum spune celebra expresie cu care îl credităm pe Napoleon, și de la răsfăț la răzgîială sau moft e tot un singur pas. Răsfățul poate să fie sublim, pe cîtă vreme mofturile, ifosele și nazurile sînt penibile, mai ales cînd se manifestă la un adult. 

Am trecut de la o perioadă hard (cea comunistă), în care răsfățurile erau rare și relativ sărace, la o epocă mult mai soft, în care oferta de răsfățuri e incomparabilă. Cei care au trecut prin prima perioadă ar trebui, poate, să fie în măsură să aprecieze la adevărata lor valoare răsfățurile de azi. Unii nu reușesc însă să se detașeze de ce au trăit atunci, au rămas marcați pe viață de mizeria trăită sau păstrează în minte cu obstinație doar săracele bucurii de atunci, incapabili să le conștientizeze pe cele de acum. Alții nu au apucat acele vremuri sau le-au uitat complet și riscă să intre în categoria răzgîiaților, sensibili și permanent nemulțumiți. 

Dacă, înainte de ’89, domnul Goe devenise un personaj amuzant și cît se poate de fictiv, astăzi el pare să fi reintrat în realitate și e de-a dreptul enervant. Cam la fel s-a întîmplat și cu moftangiii. „Normalitatea” lui Caragiale pare că și-a reintrat în drepturi. Dar, apropo de Caragiale, din paginile care urmează veți descoperi că dispariția sa ar fi putut avea drept cauză tot un soi de răsfăț excesiv.

Dincolo de excese, sînt încă destui oameni (sper) care știu să se bucure de micile sau marile răsfățuri ale vieții actuale. Căci aici pare a se găsi diferența dintre răsfăț și răzgîială: dacă răsfățul e un moment conștientizat care oferă satisfacție, răzgîiala e un fel de dorință  permanentizată care duce, inevitabil, la insatisfacție. 

Ar trebui, poate, să ne dorim o societate cît mai rafinată, dar care să nu-și piardă reperele și echilibrul. De exemplu, pare evident că una e să iei măsuri contra bullying-ului, să-i protejezi pe copii de agresiuni sau, ca părinte, să le arăți că-i iubești, și alta e să-i încurajezi în a cere coroniță de premianți în fiecare an chiar dacă au învățat prost. Una e să le dai din cînd în cînd cîte o ciocolată, și alta e să-i îmbuibi cu dulciuri. Principiul „să aibă ei ce noi n-am avut” devine deseori contraproductiv.

Și ca adulți ne place răsfățul, dar ne e greu să-i suportăm pe răsfățați.

În fine, pentru că e sfîrșit de vară, o perioadă mai calmă a anului, în care simțurile se ascut și sînt deschise spre răsfăț, o trecere în revistă a unor minuni cu care ne putem delecta e cît se poate de binevenită.