Inginerul care dirijează uzina

30 decembrie 2014   Tema săptămînii

În 1994, profesorul de mecanică Marin Dorobanţu, de la Universitatea Bucureşti, dădea un interviu la Dilema, într-un Dosar despre intelectualitatea tehnică. Susţinea că rolul inginerilor în comunism nu a fost supralicitat, în comparaţie cu cel al umaniştilor sau al economiştilor. „Intelectualitatea în integralitatea ei a fost subestimată. Aparenţa supralicitării intelectualităţii tehnice rezidă în creşterea spectaculoasă a acesteia din punct de vedere exclusiv numeric.“ 

Cu alte cuvinte, erau mulţi ingineri, dar mulţi erau prost pregătiţi. Profesorul Dorobanţu nu credea în ierarhii între tipurile de intelectuali. Stîrnit să facă o comparaţie între Caragiale şi Saligny, spunea că: „În fond, tot atît de extaziaţi putem rămîne în faţa unui monument semnat de Caragiale, ca şi în faţa podului de la Cernavodă, semnat de Anghel Saligny (...), o operă a unui inginer poate fi studiată cu plăcerea cu care citeşti o poezie. Cu condiţia ca ea să se ridice la acest nivel, iar subiectul să fie avizat.“  

Din cîte îmi amintesc, profesorul mi-a spus şi un alt lucru despre podul de la Cernavodă, ceva ce nu a apărut în interviu (probabil l-am considerat un amănunt prea tehnic). Suprastructura podului – spunea el – ar avea exact forma graficului care reprezintă eforturile la care este supus podul (asta ar fi chiar o adevărată poezie).

Altădată, întîlnindu-mă cu dl Dorobanţu pe stradă (era un domn cu pălărie şi umbrelă), m-a chestionat cu veşnica lui atitudine iscoditor-intelectuală, de cîţi ingineri adevăraţi cred eu că ar fi nevoie într-o uzină. Am ridicat din umeri. „De unul singur“ – mi-a răspuns – „un singur inginer, care să stea într-un loc de unde să asculte întreaga uzină, asemeni unui dirijor. Şi să intervină, să dirijeze, acolo unde i se pare că nu sună bine.“ Restul celor dintr-o uzină – spunea el – ar trebui să fie tehnicieni cu bună pregătire (cel puţin la nivelul mediu al inginerilor scoşi pe bandă rulantă în comunism) şi muncitori.

Profesorul Dorobanţu nu mai e şi nu ştiu nici dacă or mai exista ingineri capabili să conducă singuri o uzină.

Mai multe