Inginerul – acest necunoscut
Mărturisesc că în copilărie şi adolescenţă am avut, faţă de noţiunea de „inginer“, o impresie mai degrabă peiorativă decît una „pozitivă“. Auzeam nu o dată, în satul meu natal, remarci de genul: „A dat, bietu’, la Medicină, dar n-a intrat, şi a reuşit în toamnă, ca să scape de armată, la TCM“, iniţiale care pentru mine aveau un mister similar scrierii cuneiforme. Nici fiinţele care personificau noţiunea nu-mi ameliorau impresia: inginerii agronomi, de pildă, erau surclasaţi de brigadierii săteni ai locului, care cunoşteau la perfecţie ce merge şi ce nu să cultivi pe tarlalele CAP-ului. Nici fetele mai răsărite ale satului nu se înghesuiau să se mărite sau să aibă cîte-o aventură cu ei; erau preferaţi medicii stagiari, profesorii, contabilii. Şi-mi aduc aminte de un inginer zootehnist, Mişu, care ne mai intra din cînd în cînd în casă şi care purta nu numai în haine, ci parcă în însăşi fiinţa lui, mirosul grajdului Gostatului, unde era silit să-şi exercite profesiunea, printre babanele vaci „Brune de Maramureş“; unde mai pui că, spre a-şi ascunde persistentul halou olfactiv, Mişu turna pe el tone de parfum Pobeda, făcînd să rezulte o indescriptibilă odoare ce-ţi muta nasul din loc. Pînă la urmă, a reuşit să se însoare cu o ţărăncuţă vioaie, fruntaşă şi ea pe ramură, tot la grajduri, bineînţeles.
Sigur, în timp, această percepţie nu foarte favorabilă faţă de tagma inginerească mi s-a schimbat cu cel puţin 140º. Am cunoscut ingineri, intelectualiceşte vorbind, impecabili, cu umor, cu lecturi „mari“, la zi, oameni cu care puteam vorbi (aproape) orice. Dau numai două exemple: cu excepţia lui Ioan Gyuri Pascu, filolog clujean pe care eu l-am adus în trupă, grupul Divertis, la origine, era format numai din absolvenţi de Politehnică. La fel – fosta Academia Caţavencu (azi Caţavencii). Şi să nu mi se spună că băieţii n-au umor...
Nu ştiu şi nici nu-mi pot da seama pe cîte domenii şi dimensiuni se întinde noţiunea de „inginer“. În fond, şi cei de la NASA sînt ingineri, nu? Ce ştiu însă sigur este că inginerii constructori de diverse specialităţi care au absolvit „pă bune“ în România au mare căutare în străinătate. Iarăşi, un singur exemplu: un văr al meu, Mihai, e considerat în primii trei constructori de piscine din Spania. Vorba ceea: ştie să-ţi scoată o piscină şi din piatră seacă.
Iar eu, la ora asta, încă nu ştiu cu exactitate ce-nseamnă TCM...
Ioan Groşan este scriitor.