Îngheţ şi dezgheţ

„Ghinionul nostru este acela că peste criza economică s-a suprapus şi o criză politică.“ O asemenea frază cu un ridicat conţinut... pleonastic a putut fi auzită de foarte multe ori, mai ales în partea a doua a anului 2009. Din cînd în cînd, formula citată mai sus era servită şi cu „garnitură“ – „asta ca să nu mai vorbim şi despre criza morală...“. OK! Nu vorbim mai jos despre criza morală; poate, cu altă ocazie.

Constatarea cu privire la cuplajul „criza economică-criza politică“ e una dintre afirmaţiile care au întrunit consens în spaţiul public românesc în ultimul an. Nu e singurul moment de consens din această perioadă – s-a spus, şi în a doua jumătate a anului a devenit tot mai evident, că întrucît 2009 a fost un an electoral, criza politică va fi cît se poate de manifestă, în vreme ce, exact din aceleaşi raţiuni electorale, criza economică va fi cît se va putea de mult pusă în paranteză la nivel oficial. Statistic şi comparativ, operaţiunea de „îngheţare a crizei economice“ este evidentă: mediul privat a fost acela care a resimţit, de multe ori dramatic, constrîngerile provocate de o criză economică imposibil de negat; sectorului public i s-a aplicat un strat dublu de „protecţie“ – alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. Plecînd de la aceste evidenţe, avem un al treilea „predicat“ care a întrunit consensul: în 2010, criza nu va mai putea fi evitată şi va fi resimţită din plin. Criza economică, desigur!

În privinţa inevitabilelor şi tentantelor predicţii pentru anul care va veni, probabil că aceasta este singura proiecţie de bun-simţ ce se poate face: 2010 va fi un an în care, din punct de vedere economic, pare să nu existe altă variantă decît să se joace cu cărţile pe masă. La scurt timp după consumarea alegerilor prezidenţiale, premierul interimar şi – la ora redactării acestui articol – premierul desemnat de Traian Băsescu spune că a trecut vremea vorbelor, şi că „avem treabă“. Salarii şi pensii de plătit, un acord în vigoare cu FMI de respectat; prin urmare, de luat măsuri drastice, body-building intensiv pentru un „stat obez“!

Opoziţia şi puterea – lecturi ale crizei care va lovi

Consensul cu privire la perspectiva inevitabilă a unui 2010 în care „economicul“ va prima şi va tulbura se destramă în momentul lecturii privitoare la detaliile sezonului de austeritate în care ne pregătim să intrăm. Avem, simplu spus, o lectură politică a puterii şi una a opoziţiei.

Cei din opoziţie – cel puţin deocamdată, o opoziţie mult mai solidă decît cea rezultată după negocierile de la sfîrşitul anului trecut! – prevestesc apocalipsa. Sute de mii de oameni daţi afară din serviciu, plata salariilor şi a pensiilor întîrziate dramatic, mediul privat în agonie (şi nu doar sufocat cum e acum), indecizie guvernamentală, scandal perpetuu, tensiuni sociale, violenţă în spaţiul public – retorica opoziţiei descrie o Românie a haosului. O Românie care, în plus, în absenţa unui „proiect de reconciliere“, e dramatic ruptă în mai multe falii!

Cei de la putere, cu precădere cei care compun axul central al puterii (PD-L & Traian Băsescu), utilizează de regulă un discurs tonic, dar, atenţie, despre viitorul mediu, nu în primul rînd despre viitorul imediat al României. Nu va fi un an uşor – ne anunţă Boc şi compania, dar, cu rigoare, sacrificiu, speranţă şi corectitudine, vom trece mai uşor peste un moment dureros de chirurgie executată întru reformă şi modernizare.

Adevărul – un adevăr care prelungeşte suspansul în privinţa lui 2010 şi care face, la început de an, mult prea relative eventualele proiecţii cifrice despre lunile care vor urma! – e că şi unii, şi alţii au, în mai multe privinţe, dreptate. Prelungirea „scandalului“ este inevitabilă, dar acest fapt ar putea să fie şi o veste bună – sau, mă rog, vestea care ar putea să fie considerată bună de către cei care se vor uita la trecutul recent peste cîţiva ani! Există, măcar din punct de vedere logic, posibilitatea de a avea un scandal fertil. Teoretic vorbind, chiar în 2010, am putea avea condiţii solide pentru, spre exemplu, o Constituţie mai suplă, dar şi pentru un sector public mai puţin încărcat şi, de ce nu, mai eficient. Însă, pe de altă parte, chiar dacă adevăratul premier al României e FMI & Banca Mondială, nu există, în trecutul românesc postdecembrist, suficiente garanţii că într-un contract de anvergura celui pe care îl denumim generic „împrumutul FMI“ vom fi înclinaţi mai degrabă să ne amintim că avem şi o serie de obligaţii, nu numai o mulţime de drepturi, mai cu seamă de natură financiară. În 2010, inclusiv din punct de vedere economic, am putea avea decenţă şi chibzuinţă, după cum, la fel de bine, am putea avea caricatură, proastă guvernare şi multe vorbe goale.

Umor de control

Cu siguranţa însă că, deşi nu ne-ar strica, nu vom evolua nemţeşte. Nici în politică, nici în economie. Dacă dăm puţin filmul înapoi şi revedem anumite momente din 2009, nu ne putem reprima un zîmbet. Criză economică era, dar nu se ştia de ea. Apoi, cînd s-a aflat de existenţa ei, s-a constatat că nu e aşa de gravă precum părea la început, dar şi că e mult mai gravă decît ceea ce ne-am fi putut imagina. În al treilea rînd, ne-am prăbuşit din punct de vedere economic în 2009, dar, dinspre putere mai ales, ni s-a arătat ferm de cîteva ori momentul relansării economice; de fiecare dată, fără succes!

Uneori a fost, ce să o mai lungesc, chiar hazliu. Umorul care a plutit discret peste România în 2009 ar putea fi un bun aliat pentru ce va veni. Umor la picior, umor de control! În 2009, şi atunci cînd cuvintele chemau o realitate mult prea sumbră, şi atunci cînd chemau, dimpotrivă, o alta, optimistă, au cam eşuat.

De aceea, îmi îngăduiţi acum nu numai să spun, ci şi să sper că „viitorul este deschis“? Inclusiv viitorul pe care, din infinitatea lumilor posibile, îl vom consemna, la finele lui 2010, ca fiind trecutul nostru cel mai recent....

Cristian Pătrăşconiu este cometator politic.