Îndrumător de lecturi

Unul dintre clişeele vremii noastre (mă tem că şi al vremilor trecute) e acela că tinerii din ziua de azi nu mai citesc. Cum să mai citească, de vreme ce pierd vremea la calculator, pe Internet, prin cluburi şi pe străzi?  Nici noi, pe vremea noastră, nu mai citeam ca odinioară, căci pierdeam vremea prin discoteci, pe stradă... numai calculator nu aveam. Nici Internet. Presupun că, la rîndul lor, nici părinţii noştri nu mai citeau ca odinioara odinioarei. Şi aşa mai departe – dar nu prea mult, fiindcă ajungem în vremurile, nu prea îndepărtate, cînd în România analfabetismul nu mira pe nimeni, iar lecturile da. Cum e greu să evaluezi pofta de lectură a altor generaţii (nici cu a ta nu e prea uşor), m-am dus, mînat de curiozitate, pe cîteva forumuri de cititori de cărţi, adică în spaţiile acelea virtuale de pe Internet, care te împiedică să citeşti. Acolo îi  descoperi pe cititorii autentici, nespecializaţi, care nu şi-au făcut din lectură (sau din scris) o meserie, ci fac asta doar din plăcere. Şi ce citesc ei? Cum îşi selectează lecturile, cum le evaluează, ce li se pare important? 

Pentru puriştii literaturii o astfel de investigaţie ar putea să ofere destule surprize. Pe forumul softpedia, de exemplu, la secţiunea de discuţii despre scriitorii români, există – pe lîngă paginile de discuţii generale – cîteva topics dedicate doar unui autor sau unei cărţi. Unele au stîrnit destul interes ca să umple cîteva pagini de discuţii. Cine sau care sînt ele? Păi, ar fi aşa: Ion al lui Rebreanu, Cişmigiu et co. al lui Grigore Băjenaru, Elevul Dima dintr-a şaptea de Mihail Drumeş, M. Eminescu, Pavel Coruţ, George Bacovia, Adrian Păunescu, Ileana Stan (?), Radu Tudoran, Moromeţii lui Preda, De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu, I.L. Caragiale, Baltagul lui Sadoveanu, Patapievici şi – cel mai comentat topic – Cireşarii lui Constantin Chiriţă. Pe acelaşi forum există şi o secţiune intitulată „Cărţi care mi-au schimbat viaţa“, adică o treabă cu adevărat serioasă, căci o carte care (crezi că) îţi schimbă viaţa nu-i de ici, de colo. Şi ce cărţi pot schimba viaţa unui om? Maestrul şi Margareta, Cei trei muschetari, Lupul de stepă, Cireşarii, Dune, cărţile lui Karl May, Arta conversaţiei a Ilenei Vulpescu, Alexis Zorba, La Medeleni, Alchimistul lui Coelho, Pe aripile vîntului, Romanul adolescentului miop, seria „Harry Potter“, Crimă şi pedeapsă, Parfumul lui Patrick Süskind, Misterele Parisului, cărţile de război ale lui Sven Hassel, Cămaşa lui Hristos, Procesul lui Kafka, romanele lui Pavel Coruţ, Jurnalul fericirii al lui Steinhardt, Oameni şi şoareci, Ada sau ardoarea, Cinci ani la Auschwitz, Magicianul lui Fowles ori Aşa grăit-a Zarathustra. 

Mă uit şi mă gîndesc cît de tare diferă listele de mai sus de canonul cititorilor „profesionişti“. Există cărţi a căror valoare literară a fost considerată – în general pe bună dreptate – una redusă şi totuşi au rezistat la proba timpului şi a cititorilor mai mult decît scrieri declarate canonice. Printre autorii studiaţi de mine în liceu (şi nu din motive ideologice) se număra Alexandru Ivasiuc, azi aproape uitat; în schimb, cărţile lui Radu Tudoran – Fiul risipitor sau Toate pînzele sus! – se citesc şi azi cu pasiune, ca şi Cireşarii sau La Medeleni. Bănuiesc că se vor mai citi cel puţin pînă la sfîrşitul secolului. 

Desigur, forumiştii sînt – cum spuneam – cititori nespecializaţi. Nu ştiu să evalueze critic construcţia unei cărţi, consistenţa personajelor sau a naraţiunii, caracterul inovator al unei opere, locul ei în literatura universală ş.a.m.d. Dar citesc. Cu sinceritate şi pasiune, de plăcere sau ca să se instruiască; citesc pentru că asta sînt: cititori. Ei sînt publicul. Pe ei îi vînează editorii şi librarii, la ei se raportează scriitorii. Iar pentru ei cărţi precum cele de mai sus sînt importante. Păi, cum nu, dacă le-au schimbat viaţa? Poţi să preţuieşti mai mult un roman de (să zicem) Faulkner ori Joyce decît Alchimistul lui Coelho, atunci cînd cel din urmă ţi-a hotărît destinul? Şi atunci care cărţi mai contează? Pentru fiecare, altele. De fapt, dacă mi-ar sta în puteri, aş introduce la o facultate umanistă (poate la Litere, poate la Psihologie?) un curs de Îndrumarea Lecturilor. Nu l-aş vrea sofisticat şi încărcat de teorii despre valoarea artistică şi socială, ci unul centrat pe cititor ca individ, într-un moment dat al vieţii lui. Apoi, cursul absolvit la purtător, să chemi oamenii la tine şi să le recomanzi lecturile adecvate. Să vină şi să ţi se dezvăluie, ca la psihanalist, iar tu să-i conturezi profilul de cititor şi să-i recomanzi cărţi care în mod sigur or să-i placă. 

Căci nu toate cărţile se potrivesc cu toţi oamenii. Pentru fiecare om lecturile esenţiale sînt altele – şi se mai şi modifică de-a lungul timpului. Ce să citeşti cînd eşti furios pe lumea de azi? Caragiale, Mark Twain, Houllebecq? Dar cînd ai avut o zi proastă la serviciu? Poate Jerome K. Jerome. Un David Lodge sau Lucky Jim al lui Kingsley Amis cînd ai frustrări academice, un Michael Ende cînd lumea ţi se pare urîtă, Don Quijote cînd îţi piere entuziasmul şi încrederea în oameni. Iar cînd eşti adolescent sau adolescentă sau eşti într-o dispoziţie nostalgică şi vrei să-ţi aminteşti de copilărie, oho... de unde să încep? 

Îndrumător de lecturi. Da, asta ar fi o meserie frumoasă. 

Radu Pavel Gheo este scriitor.