Incredibila lipsă de frivolitate a ființei

Frivolitatea și-a cunoscut epoca de aur cît morala publică s-a ținut bățoasă, rigidă și absurdă. Nu mai e cazul. Gata!

Lumea în care am intrat abundă în chestiuni imunde, vulgarizarea e omniprezentă, frivolitatea, vechea și bună frivolitate, s-a banalizat, și-a pierdut misterul. Fiind cîndva în avangardă, a ajuns acum un atribut al conservatorilor nostalgici. Cine mai e frivol astăzi? Ce mai înseamnă să fii frivol astăzi?

Tot doamnele și domnișoarele. Sigur, putem coborî înțelesul atributului pînă la a-l pune în acord cu realitatea imediată, dar ar fi, poate, prea mult. Frivolitatea, vechea și buna frivolitate, ar trebui, de aceea, recîștigată. Iar aceasta este o sarcină, mă tem, care cade mai degrabă în seama doamnelor și domnișoarelor.  În minunatul nostru timp nou, care frizează atît de des ridicolul, domnilor, atît de des snouflecși, slimfiți, vegani și plicticoși ca niște ficuși, le vine mai greu să întrețină jocul ușurătății. Ce e cu voi, băieți?

Anexe ale actului de comerț.

Și mai e ceva, și mai însemnat: relațiile dintre oameni – în imperiul consumerismului, unde domnește totalitar zeul-ban – au devenit simple anexe ale actului de comerț. Sigur, relațiile economice au fost mereu dominante în raporturile dintre indivizi, însă vedeți, boieri dumneavoastră, ideea de fond a consumerismului este chiar consumul. Relațiile se consumă deja cum se consumă perechile de pantofi, telefoanele mobile inteligente și tigăile de teleshopping, și serialele destinate chill-ului. Viteza amețitoare a trecerilor de la o relație la următoarea într-un timp tot mai fragmentat ne dă un carusel în care pur și simplu nu mai e timp de frivolitate. Apoi, excesele ideologice ale unor triburi de luptători pentru cauze care nu se vindecă pe canapeaua psihanalizei publice… Frivolitatea și fratele ei mai mic, flirtul, au categoric de suferit în universul nostru de amazoane hărțuite.

Adio preludiilor de altădată! Frivolitatea era, în esență, un preludiu care poate să deschidă porțile unui paradis provizoriu sau poate să nu deschidă nimic. Cine mai are răbdare astăzi pentru un preludiu?

Trăim în ritmul dictat de noile tehnologii, care ne-au ademenit că totul poate fi obținut la secundă și că nu se cuvine a aștepta nimic. Unde sînt cei zece ani în care o calfă era obligată să ucenicească înainte să se apuce de o meserie? Că nu mai sînt.  Sigur, progresul. Progresul a ajuns să însemne rapid, mult, mai mult, mai mult, mai mult. Nu mai e loc de frivolitate – a rămas un artificiu incomod.

Cu toate acestea, mai există domni și domnițe (mai ales), care au frivolitatea în sînge, au moștenit poate genele unor oameni înțelepți din timpuri ceva mai blînde, nu lipsite de eleganță, în care domnii știau să fie culanți, chiar dacă – așa cum se întîmplă mereu – sfîrșeau tot jucați pe degete, iar domnițele, ah, domnițele…

Pierderile din patrimoniul mondial. Frivolitatea ar fi trebuit să fie ocrotită ca un patrimoniu mondial, dar nu a fost. Avem o lume tot mai liberă, și asta e bine, libertatea nu trebuie negociată, nu există libertate îngrădită! – sînt însă aceste detalii pe care le pierdem, fiindcă nu am știut să le înțelegem natura.

Relațiile dintre oameni sînt tot mai complicate și se anunță pierderi chiar mai însemnate decît frivolitatea. Aș numi aici melancolia. Timpurile cele noi nu mai îngăduie nostalgia. Adio, nostalgie!

Nu știu dacă sînteți sau nu la curent cu evoluția rețelelor de socializare (vorba vine). Din cadrul acestora a dispărut, cu anii, recursul la trecut. Nu mai e voie cu trecutul, amintirea e prigonită. Trăim prezentul continuu, dictat de marketing. Consumați acum! Ce-a fost a fost și gata – cui îi mai folosește?

Dispariția iubirii. Trecerea frivolității în desuetudine anunță însă o pierdere și mai grea, poate cea mai grea dintre toate: moare însăși dragostea, așa cum o știam. Să ne luăm rămas bun de la acest sentiment nobil care mișca, pe vremea lui Dante, sorii și stelele. Adio, dragoste! În condițiile în care iubirea însăși e în pericol de extincție, ne mai împiedicăm de un moft, ca frivolitatea? Mofturi?

Să ne mai gîndim, căci greșim. Cu frivolitatea, dispare, de facto, cel mai frumos timp din istoria oamenilor, timpul îndurabil, în care încă eram umani.

Bun-venit în postumanitate! 

Andrei Crăciun este jurnalist și scriitor.